Sufletul și trupul în creștinism și budism

Religia, după cum arată şi cuvântul latinesc (religo, are), este o legătură. O legătură se poate stabili doar între două persoane. Persoanele au această caracteristică de a comunica unele cu altele. în cadrul religiei este vorba de om şi o altă Persoană, cu care se poate comunica ca şi cu oricare alta, liber şi conştient. Această Persoană este Dumnezeu.

Biserica ortodoxă a învăţat dintotdeauna că mântuirea credinciosului se realizează doar în comuniune, în koinonia cu ceilalţi. Astfel religia creştin-ortodoxă este o religie a persoanelor. Practic aceasta înseamnă pentru Ortodoxie că într-o atare comuniune a faptei şi iubirii, se exprimă cel mai frecvent caracterul omului, identitatea omului. Omul este şi se manifestă ca o persoană tocmai prin faptul că el comunică cu semenii săi în mod responsabil, prin faptul că se dăruieşte acestora prin aceea că duce o viaţă responsabilă în relaţia sa cu ceilalţi. Absenţa unei asemenea comuniuni îl caracterizează şi îl reprezintă, desigur, ca pe o „ individualitate", dar nicidecum şi niciodată ca o „persoană" desăvârşită.

Noi pe parcursul acestei lucrări ne vom ocupa de această persoană care e chemată să fie desăvârşită, omul.

După cum ne arată referatul biblic omul a fost creat după sfat dumnezeiesc şi prin lucrare directă, nemijlocită a lui Dumnezeu însuşi : „Şi a zis Dumnezeu: să-L facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră... Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său... a făcut bărbat şi femeie"(Fac. 1,26-27). Adevărul creaţiei primilor oameni de către Dumnezeu este amintit în multe locuri ale Sfintei Scripturi: Iov 10,8; Eccl 12,7; Lc 3,8; I Cor 11,18;15,47; Tim 2,13, adevăr confirmat de însuşi Mântuitorul (Mc 10,6-8; Mt 19,4-5) şi învăţat apoi de întreaga Tradiţie ceea ce rezumă Sf. loan Damaschin: „Dumnezeu creează pe om cu mâinile Sale proprii după chipul şi asemănarea Sa. A făcut corpul din pământ, iar sufletul raţional şi gânditor, prin insuflarea Sa proprie. Aceasta numim chip dumnezeiesc, căci cuvintele după chipul indică raţiunea şi liberul arbitru, iar cuvintele după asemănare arată asemănarea cu Dumnezeu în virtute, atât cât e posibil".

Trebuia să se facă o împreunare din cele două lumi, ca o dovadă a unei înţelepciuni mai mari şi a bogăţiei fată de firi, ca să fie un fel de unire între natura văzută şi cea nevăzută. Aşadar fiecare persoana umană este făcută din aceleaşi elemente : suflet şi trup.

Sufletul este o substanţă vie, simplă, necorporală prin natura sa, invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă, se serveşte de un corp organic şi îi dă acestuia puterea de viaţă, de creştere de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Caci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet. Sufletul este liber, volitional, activ, schimbător, adică schimbător prin voinţă, pentru că este zidit. Pe toate acestea le-a primit în chip natural, prin harul Celui care l-a creat, Care l-a adus la existenţă.

Sufletul străbate prin trupul material şi e legat de el, dar transcede materialitatea lui. Firea omenească se cere respectată ca o fiinţă de o valoare inestimabilă. Ea e prin suflet „cineva", nu numai ceva. Ceea ce il face pe om „cineva" e acest substrat înzestrat cu conştiinţă şi cu capacitatea de reacţii conştiente şi libere. în faţa omului ies la iveală nu numai deosebiri materiale de la individ la individ, ci şi acel substrat spiritual deosebit de materie. Prin acesta se manifestă omul ca cineva conştient şi unic. Acesta susţine în el voinţa de a fi şi de a se desăvârşi veşnic. Iar această unicitate, care nu poate fi înlocuită, se arată demnă de a dura etern. Acest substrat nu-l putem defini în esenţa lui, ci îl putem doar descrie în manifestările lui, ştiind despre el ca fapt esenţial, că face pe om un subiect conştient şi voluntar, unic şi de neînlocuit.