Viața și activitatea profetului Isaia

INTRODUCERE. NOŢIUNEA DE PROFET

În dramatica istorie a fiilor lui Israel, de-a lungul multor secole, şubrezirea monoteismului, contaminarea cu practicile idolatre, adoptarea luxului, dezvoltarea corupţiei, încurajarea îmbogăţirilor nedrepte pe seama sărmanilor, carenţele de autoritate ale castei preoţeşti (ea însăşi autoare a relativismului religios şi abuzului social), toate acestea determină perioada de criză în care Dumnezeu, de altfel pururea veghetor, Se simnte îndatorat să intervină energic. Aşa se naşte instituţia profetismului. La urma urmelor, viciile enumerate erau tot atâtea încălcări ale legământului dintre Dumnezeu şi Israel; încălcarea se cerea sancţionată, dar nu înaintea unor mustrări şi avertismente menite să trezească conştiinţele, să facă pocăinţă, posibilă cu un ceas mai devreme şi să evite astfel dezastrele. Rolul acesta, pe cât de măreţ pe atât de ingrat, şi-l asumă, prin voia şi chemarea lui Dumnezeu, profeţii. Şirul lor, ca personaje ale profetismului instituţional, începe cu Amos (cca 750) şi se încheie , după aproape opt secole, cu Ioan Botezătorul.

Desigur, profeţi existaseră şi înainte de Amos; cei mai de seamă fuseseră Moise, David şi Ilie. Îndată după Amos, se ridică, în anul 740, Isaia, personalitatea cea mai complexă a noului curent, dar şi cea mai definitorie pentru însăşi noţiunea de profet.

Dacă, în general, dicţionarele îl definesc pe “profet” (sau în varianta slavonă “prooroc”) drept persoană care reprezintă voinţa lui Dumnezeu şi este înzestrată cu capacitatea de a prezice viitorul, e bine să se stie că, în lumina Vechiului Testament, funcţia prevestitoare a profetului, deşi pare cea mai uimitoare şi spectaculoasă, nu constituie însuşirea de prim-plan a acestuia. În esenţă, profetul este conştiinţa lucidă şi responsabilă a poporului său în momentele de criză religioasă şi morală. El e un om mai mult sau mai puţin obişnuit până în clipa când intervine Chemarea. Aceasta se produce direct, fără mijlocitori: Dumnezeu îi vorbeşte şi îi încredinţează misiunea, el ascultă şi, de obicei, răspunde imediat sau după oarecare şovăială. Odată angajat, el devine “robul Domnului” şi I se supune necondiţionat. Profetul este, mai înainte de toate, purtătorul de cuvţnt al lui Dumnezeu printre semenii săi , pe toată întinderea scării sociale, de la rege până la omul de rând. Expresia: “Aşa grăieşte Domnul” e mai mult decât o sintagmă a limbajului profetic: e un simbol al autorităşii divine care se rosteşte prin gura profetului, o autoritate indiscutabilă, care nu poate fi pusă sub semnele îndoielii. Profetul este perfect conştient de sine şi de misiunea lui. Principalul său instrument de lucru e cuvântul viu, rostit direct, răspicat; profetul este, prin excelenţă, un predicator. Deseori însă predicatorul este dublat de scriitor; el e un poet care foloseşte cu mare îndemânare metafora, comparaţia, parabola, hiperbola, stilul direct sau indirect, ironia, sarcasmul, ameninţarea. El e conştiinţa critică a ceea ce ar trebui să fie societatea contemporană, o conştiinţă aspră şi necruţătoare care se adresează în primul rând clasei de la conducere.

PROFETUL ISAIA.VIAŢA ŞI ACTIVITATEA

Aşadar, profetul este, mai întâi de toate, un erou al timpului său, menit să zguduie şi să trezească conştiinţele adormite. El este înzestrat nu numai cu porunca de a vesti, dar şi cu darul de a prevesti, este un vizionar.

Toate aceste însuşiri ale profetului clasic alcătuiesc, în fapt, portretul lui Isaia. Numele său înseamnă “Domnul este mântuire”.printr-o rădăcină comună, el este înrudit cu Iosua, Elisei, Osea şi Iisus.

Isaia şi-a desfăşurat misiunea profetică la Ierusalim pe o durată de 40 de ani, adică din 740, când a fost chemat, până în 700 când a murit. Era fiul lui Amos şi, potrivit tradiţiei făcea parte din nobilimea lui Iuda, din chiar neamul regesc al acestuia, după cum ne-o dovedesc desăvârşita sa cunoaştere a politicii regale, dreptul său de a se înfăţişa Regelui, precum şi lipsa pedepsei atunci atunci când spunea vorbe de “scandal”, aparţinând cu siguranţă elitei ierusalimitene. Opera sa îl prezintă, fără nici un dubiu, drept un om foarte cultivat, a cărui pană e deprinsă cu literatura, în deosebi cu poezia; paginile sale, cele mai multe sunt ale unui mare scriitor.