Vița și mlădițele (15,1- 16,4)

Isus se pregătește să se întoarcă la Tatăl, asigurându-i pe discipoli că nu-i va abandona, dar că se va întoarce la ei cu Tatăl și cu Duhul adevărului (In 14), pentru a locui în inima lor. Chiar dacă nu-l vor vedea cu ochii trupului, trebuie să rămână uniți cu El, dacă vor să aducă rod mult. Cu ajutorul unor imagini sugestive, articulate într-un cadru plin de îndemnuri, Isus vrea să atragă atenția discipolilor și cititorilor, stimulând nevoia de a trăi existențial uniți cu persoana sa.

1. VIȚA ȘI MLĂDIȚELE (IN 15,1-8)

15,1: Eu sunt vița cea adevărată, iar Tatăl meu este viticultorul.

Vița îl reprezintă pe Isus și împreună pe noul popor al Israelului. Încă de la început, tot proiectul plantării viței, în special în timpul procesului de creștere, se bucură de grija plină de iubire a Tatălui și a lui Isus, cu scopul de a face ca mlădițele să producă rod abundent. Dacă vița îl reprezintă pe Isus, iar relația cu Tatăl reprezintă noua alianță sigilată în Fiul, împreună formează noul popor al lui Dumnezeu.

15,2: „Orice mlădiță care este în mine și nu aduce rod el o înlătură, și oricare aduce rod o curăță ca să aducă și mai mult rod”.

În situația de uniune există două posibilități pentru mlădițe: să aducă rod sau să nu aducă. Agricultorul, Tatăl lui Isus și al credincioșilor, acționează în consecință, în funcție de cele două posibilități: mlădițele care nu aduc rod le „îndepărtează” în timp ce mlădițele care aduc rod le „curăță”- aceasta arată o acțiune dureroasă asupra mlădiței care aduce rod.

Mlădițele care nu aduc rod nu pot rămâne pe viță, nici lăsate la voia întâmplării, ci vor trebui eliminate din uniunea în care se găsesc acum.

Putem să ne întrebăm: în ce constă „purificarea” despre care vorbește Isus?

Imaginea exprimă ideea unei acțiuni energice, care elimină ceea ce este superfluu. În cadrul răbdării în încercare, Dumnezeu educă prin intermediul disciplinei care „pe moment nu pare să fie cauză de bucurie, ci de tristețe; însă după aduce un rod de pace și de dreptate”.

În 15,2 Tatăl a realizat curățarea mlădițelor, iar în 15,3 cuvântul lui Isus este cel care curăță. Dat fiindcă Tatăl este la originea oricărui cuvânt pronunțat de Isus (7,17; 8,47; 12,49; 14,10; 17,14), precum și la originea primirii din partea omului, nu există nici o tensiune între cei doi operatori ai curățării.

Cuvântul lui Isus nu se referă la o expresie particulară, ci la revelația globală făcută de Cuvântul ca atare. Revelația sa are o potențialitate care, insistând asupra credinței, purifică, deoarece comunică viața divină care nu poate să locuiască împreună cu păcatul. Cuvântul lui Isus provoacă un proces, o reacție în lanț care duce la situația în care se găsesc discipolii lui Isus. Fiecare cititor al celei de-A IV-a Evanghelii este provocat de același cuvânt.

15,4: „Rămâneți în mine și eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi, dacă nu rămâneți în mine”.

După o lungă istorie de inițiative repetate din partea lui Dumnezeu și de falimente din partea oamenilor, Fiul realizează în propria persoană ceea ce a fost anunțat de profeți despre via păcii (Is 27,2-6).

Versetele din In 15,4-8 arată împlinirea neotestamentară, noutatea radicală a noii alianțe, revelația lui Isus, contemplată și transmisă nouă de Ioan, sub imaginea viței și a mlădițelor. Există o reciprocitate imanentă originală care constituie o parte din planul misterios al lui Dumnezeu.