Domain Name Service

1. Introducere

Desi stau la baza transferului de informatii in Internet, adresele IP sunt dificil de folosit de catre utilizatori. in plus, simpla retinere a corespondentelor dintre o lista de adrese IP si o lista de nume corespunzatoare, folosita la inceput in ARPANET, nu s-a dovedit viabila odata cu cresterea masiva a numarului de calculatoare din retea. Aceste probleme au fost rezolvate prin implementarea sistemului numelor de domenii (DNS - Domain Name System), care foloseste nume convertibile in adrese IP si apare ca o aplicatie ce simplifica pentru utilizatori modul de adresare in Internet, facând transparente adresele IP si

inlocuindu-le cu adrese mai accesibile si mai usor de retinut.

In ARPANET exista un fisier host.txt care cuprindea toate sistemele gazda si adresele lor IP; acesta era preluat periodic, de la site-ul unde era pastrat, de toate calculatoarele gazda. Aceasta abordare a fost convenabila pentru o retea formata din câteva sute de masini dar, dupa conectarea la retea a mii de statii de lucru, a devenit ineficienta din cauza dimensiunii prea mari a fisierului de corespondente gazde - adrese si a posibilelor conflicte intre nume identice ce puteau fi asociate unor sisteme gazda diferite daca sistemul de nume nu ar fi fost gestionat global. Pe de alta parte, administrarea strict centralizata (folosind o singura locatie) era de neconceput pentru o retea internationala de dimensiuni uriase. Aceste considerente au dus la aparitia sistemului numelor de domenii – DNS (Domain Name System), cu caracteristici de ierarhizare si distribuire. Acesta a aparut ca un sistem alternativ de adresare care, odata cu extinderea retelei Internet, inlocuieste sistemul initial de cuvinte simple, unice, depuse intr-un fisier de nume.

DNS se bazeaza pe o schema ierarhica de nume de domenii si pe un

sistem de baze de date distribuite pentru implementarea acestei scheme de nume. Scopul principal al DNS este punerea in corespondenta a numelor sistemelor gazda si a adreselor de e-mail cu adresele IP care stau la

baza adresarii in Internet.

2. Spatiul de nume DNS

Administrarea unui volum mare de nume in permanenta schimbare este o problema destul de dificila.Procedeul de stabilire a numelor din DNS poate fi asemanat cu adresarea din sistemul postal, in care se specifica tara, provincia sau regiunea (judetul), orasul, strada, numarul si numele destinatarului. Prin sistemul numelor de domenii, intr-un nume exista un numar variabil de domenii (cel mult 5), separate prin "."; fiecare domeniu corespunde unui anumit grup, ultimul domeniu din nume având nivelul cel mai "inalt". Domeniile se restrâng succesiv de la dreapta la stânga. Componentele numelor pot avea o lungime de maximum 64 de caractere, intregul nume nu trebuie sa depaseasca 255 de caractere si nu se face distinctie intre literele mari si mici. Uzual, ultimul domeniu al unui nume DNS corespunde codului de tara (de exemplu, codul României este ro) dar domeniile de nivel cel mai inalt folosite in reteaua americana ARPANET, cea mai veche retea Internet, s-au pastrat: com - pentru organizatii comerciale, edu - pentru organizatii educationale, gov - pentru

organizatii guvernamentale (SUA), mil - pentru organizatii militare (SUA), org - pentru alte organizatii, arpa- pentru reteaua ARPA din Internet si net - pentru resurse de retea.

Se observa ca domeniile sunt structurate pe principiu ierarhic: exista câteva domenii de nivel superior, fiecare cuprinzând mai multe sisteme gazda. Aceste domenii sunt partitionate in subdomenii, care se impart la rândul lor. Ierarhia astfel obtinuta se poate reprezenta printr-o structura care in informatica poarta numele de arbore, format din noduri care pornesc dintr-un nod unic, numit radacina. Nodurile terminale ( frunzele ), care nu mai au descendenti, sunt domeniile care nu au subdomenii. Acestea pot contine, la rândul lor, unul

sau mai multe sisteme gazda.

In figura se exemplifica o parte a ierarhiei DNS, care contine câteva subdomenii ale domeniului "ro", asociat României.