Comedia

Comedia este o specie a genului dramatic in care sunt infatisate personaje, caractere, moravuri sociale, intr-un chip care sa starneasca rasul, avand intotdeauna un sfarsit fericit, spre deosebire de tragesie si, deseori, si un sens moralizator. Prin continut si prin modul de rezolvare a conflictului, comedia se subsumeaza comicului, categorie estetica fundamentala, care denumeste una dintre atitudinile esentiale ale spiritului uman in fata vietii si a artei, avandu-si sursa in dezvoltarea unui contrast sanctionat printr-o gama larga de reactii morale, de la compasiune la dispret, si provocand o participare afectiva specifica, de la zambet la rasul in hohote.Ion Luca Caragiale, unul dintre marii clasici ai literaturii romane, a introdus in dramaturgia romaneasca, comedia moderna, ridicand-o pe cele mai inalte culmi, atat prin arta compozitiei, cat si prin talentul cu care a creat personaje vii, reprezentative pt societatea

timpului sau. Opera literara ‘O scrisoare pierduta” are trasaturile cracteristice generale ale unei comedii. Ca orice piesa de teatru, a fost scrisa cu scopul de a fi reprezentata pe scena, fiind alcatuita din textul literar propriu-zis (dialogurile si monologurile personajelor) si din indicatiile scenice ale autorului, privind decorurile, gesturile si mimica personajelor.Structura compozitionala a operei “O scrisoare pierduta” este specifica oricarei opere dramatice. Are patru acte, formate din scene. Tema operei este auto-ametirea, rotirea halucinanta intr-un Maelstrom al civilizatiei aparente, al Balciului improvizatt, in care importanta exclusiva a politicului nu mai lasa loc trairii autentice. In constructia unei opere dramatice, actele reflecta, in general, momentele subiectului. Primul act contine expozitiunea si intriga: Tipatescu, prefectul judetului, afla de la Pristanda, politaiul orasului, ca avocatul Nae

Catavencu poseda un document compromitator, dar nu cunoaste continutul lui pe care i-l comunica Trahanache, presedintele partidului aflat la putere: scrisoarea de “amor” adresata Zoei, sotia lui Trahanache; Farfuridi si Branzovenescu au aflat de contactele dintre Trahanache, Zoe si Pristanda, pe de o parte si Catavencu, pe de alta parte, iar Cetateanul turmentat vine sa anunte gasirea scrisorii, dar constata ca intre timp a pierdut-o. Conflictul dramatic se declanseaza o data cu pierderea de catre Zoe a scrisorii de “amor” primita de la Tipatescu. Primul act se incheie cu sosirea lui Trahanache, anuntand ca l-a prins cu alta plastografie pe Catavencu. In actul al doilea, se cauta rezolvarea situatiei generate de intrarea scrisorii in posesia lui Catavencu, prin negocieri intre acesta, Zoe si Tipatescu; actul al doilea se incheie cu sosirea depesei care impune alegerea lui Agamita Dandanache. Actul al treilea

este consacrat intrunirii electorale si ca atare decorul este diferit de cel al primelor doua. Finalul actului al treilea are loc in agitatia incaierarii generate de Pristanda in momentul in care, inselat in asteptarile lui, Catavencu este gata sa declanseze scandalul. Actul al patrulea marcheaza o noua schimbare de décor si trecerea timpului de la anuntarea candidatului pana la alegere. Acum apare Dandanache, personajul pe care Caragiale insusi il considera “mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu”. Fapt caracteristic comediei, deznodamantul se constituie ca o impacare generala. La actiune, in lupta electorala, sunt antrenate numeroase personaje, care reprezinta puterea (Tipatescu, Trahanache, Zoe, Farfuridi, Branzovenescu si Pristanda), opozitia (Nae catavencu, Ionescu si Popescu) si grupul neutru (Dandanache si Cetateanul turmentat). Odata intrate in vertijul ametitor al ambitiilor, dorintelor

si emotiilor, personajele devin entitati scenice in actiune, pline de vitalitate, energii ce se consuma sub ochii nostri mirati, pana la atingerea vidului interior, pana la auto-negare si auto-abolire. Astfel, Tipatescu este tipul junelui prim, care are legaturi amoroase cu Zoe, sotia “prietenului” sau de partid, Trahanache. Constient de puterea sa, face abuzuri, incalca legea si face compromisuri atunci cand ii ordona lui Pristanta sa-l aresteze pe Catavencu. Este un om instruit, inteligent, dar, uneori, nestapanit, grosolan si chiar violent, asa cum se intampla intr-una din confruntarile sale cu Catavencu (“Miselule, trebuie sa-mi dai scrisoarea, trebuie sa-mi spui unde e scrisoarea…ori te ucid ca pe un caine”). Tipatescu face parte din galeria personajelor “serioase”, caci autorul, desi ii infatiseaza defectele, il priveste cu ingaduinta, neincadrandu-l in categoria politicienilor demagogi si inculti. Trahanache este incornoratul

simpatic, caci mimand naivitatea, refuza sa creada, din interes sau diplomatie, in autenticitatea scrisorii de amor si in adulterul sotiei sale. Afirma ca apara morala, sustinand o planitudine a fiului sau (“unde nu e moral, acolo e coruptie si o societate fara printipuri va sa zica ca nu le are”), dar practica inselaciunea si frauda, falsificand listele de alegatori si promitandu-i lui Dandanache unanimitate in alegeri. Pristanda este tipul slugii oportuniste, servilismul sau fiind unul interesar si umil, caci el incearca prin aceasta atitudine obtinerea unor avantaje materiale. Devotamentul sau fata de stapani este unul de suprafata, nesincer, caci el este gata sa treaca in tabara adversa, daca ea va prelua puterea. Catavencu este tipul politicianului demagog si corupt. Dorind sa parvina, indiferent prin ce mijloace, conform principiului “scopul scuza mijloacele”, nu ezita sa foloseasca santajul, pretinzand, in schimbul scrisorii, mandatul

de deputat. Actor desavarsit, ipocrit si teatral, stie sa simuleze orice emotie si orice sentiment. Astfel, discursul sau electoral menit sa impresioneze auditoriul, incepe cu un glas tremurator, plin de emotie (“Domnilor!”…Onorabili concetateni!...Fratilor!”) e tercut apoi prin lacrimi (“Ca orice roman, ca orice fiu al tarii sale…in aceste momente solemne…ma gandesc la tarisoara mea”) si in final, tonul sau devine patriotar, “vioi si latrator”. Zoe este tipul adulterinei, al femeii voluntare si autoritare. Traind anticipativ drama dezonoarei si a oprobriului public, inevitabile in cazul publicarii scrisorii de dragoste, hotarata si energica, cu o vointa si o indrazneala fara limite, apeleaza la toate mijloacele pt atingerea scopului propus, acela de a-l determina pe Tipatescu sa sprijine canditatura lui Catavencu.