Complementul Direct și Subordonata Completivă Directă

Capitolul I: Complementul direct şi tranzitivitatea

1.1 Complementul direct

Complementul direct este definit ca fiind partea secundară de propoziţie ce arată obiectul asupra căruia se exercită direct acţiunea sau rezultatul unei acţiuni.

Ex:Maria citeşte o carte.(o carte-complement direct)

În exemplul dat acţiunea verbului citeşte se exercită în mod direct asupra cărţii.

Structura de bază a complementului direct în funcţie de care se poate identifica este: cineva + verb tranzitiv + pe cineva/ceva.

Complementul direct răspunde la întrebările: pe cine? ce?

Ex:Tu uzi florile.(Ce uzi?Florile).

Ex:Mircea îl strigă pe George.(Pe cine strigă Mircea? Pe George).

Ca element regent al complementului direct se pot admite:

1.Verbe monotranzitive (acceptă un singur complement direct): a face, a şti, a creea, a da, a nota, a alcătui, a comporta, a detesta.

Ex:Am dat un dar prietenilor mei.

2.Verbe bitranzitive (acceptă două complemente directe): a anunţa, a asculta, a examina, a îndemna, a întreba, a înştiinţa, a învăţa, a obliga, a sfătui.

Ex:I-am anunţat pe prietenii noştri vestea bună.

3.Verbe intranzitive (care însă se pot pasiviza): a bâlbâi, a cânta, a dansa, a juca, a fugi, a suferi, a mormăi, a trăi. Complementul direct care determină aceste verbe se numeşte complement direct intern exprimându-se printr-un substantiv provenit din aceeaşi familie lexicală cu verbul sau printr-un sinonim:

Ex:Am cântat un cântec nou.

4.Verbe intranzitive eventive: a adormi, a ameţi, a îmbolnăvi, a încărunţi, a întrista, a înverzi, a înmuguri, a creşte; (care au un agent cauzativ sau factitiv).

Ex:El creşte bine copiii.

Ex:Soarele înverzeşte câmpiile.

5.Verbe impersonale intranzitive care capătă contextual (prin personificare) valoare tranzitivă.

Ex:Te fulger cu privirea.

Ex:L-ai trăznit bine.

6.Interjecţii predicative sau onomatopee: iată, na, poftim, haţ, pleosc, trosc, zdrang.

Ex:Iată casa noastră.

Ex:Eu haţ! pe moşneag de suman.

7.Locuţiune verbală tranzitivă:

Ex:… să-l învăţ a mai lua şi altă dată drumetii în râs. (Ion Creangă)

8.Adjectivul dator în predicatul nominal a fi dator:

Ex:Îmi eşti dator această carte.

În poziţia de complement direct, dar şi în cadrul acestuia se poate pune problema acordului însă între pronumele neaccentuat (reluat sau anticipat) şi complementul direct propriu-zis. Acordul se face în gen, persoană, număr şi caz.

A) Cu un complement direct unic, acordul este simplu:

Ex:L-am văzut pe tatăl tău aseară.

Ex:Pe voi v-au chemat la spectacol.

Se poate face acord după înţeles (uneori combinat cu cel prin atracţie) în cazurile:

a) acord în persoană (cu pronume personal neexprimat, sau cu apoziţia toţi):

Ex:Ne-a convins pe toţi. (pe noi toţi)

Ex:V-a lăudat pe fiecare. (dintre voi)

b) acord în număr şi gen (substantive colective):

Ex:Majoritatea exerciţiilor le-am rezolvat. (pe ele, exerciţiile)