Concepte Operatioale

Figuri de stil

Epitetul - Partea de vorbire sau de fraza care determina, in lucrarile sau actiunile exprimate, printr-un substantiv sau verb, insusirile lor estetice, adica acelea care pun in lumina felul cum le vede sau cum le simte scriitorul si care au un rasunet in sensibilitatea si fantezia cititorului (Tudor Vianu). Epitetul numeste insusiri deosebite, aparte. Epitetele pot fi explucative, epitete metafora, sincretice, complexe, imagini, apreciative, antitetice, evocative, ornante. Frumusetea epitetelor este data de asocierea deosebita, inedita a cuvintelor.

Comparatia - Procedeu artistic care consta in alaturarea a doi termeni (obiecte, persoane, idei, fenomene, actiuni etc.) cu insusiri comune, urmarindu-se anumitor caracteristici ale primului termen (de comparat), prin intermediul celui de-al doilea (cu care se compara). Ca figura de stil, comparatia opate fi exprimata numai printr-un substantiv, insotit de atribute si complemente.

Metafora - Procedeu artistic, element al limbajului poetic, prin care se trece de la sensul prorpiu al cuvântului sau al unei expresii, la un alt sens, pe care cuvântul sau expresia il dobândeste numai prin analogie, prin comparatie. in comparatia initiala, care sta la baza metaforei, termenul cu sens impropriu, figurat, il susbtituie pe cel cu sens propriu, de unde rezulta ca intr-o expresie morfologica exista un inteles usor de intuit si altul mai greu de intuit, sugerat.

Personificarea (prozopopeea) - procedeu literar prin care se atribuie fiintelor necuvântatoare, obiectelor, elementelor din natura, sau ideilor abstracte insusirile omenesti de a vorbi, de a gândi, de a avea sentimente, de a actiona ca oamenii, intr-un cuvânt, de a face din ele persoane.

Antiteza - Figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni (personaje, situatii, fenomene, idei etc.), de obicei, punându-se reciproc in lumina, urmarindu-se sa se reliefeze mai pregnant opozitia dintre acestia.

Alegoria - Figura de stil alcatuita dintr-o succesiune de metafore, comparatii, epitete, personificari, ce creeaza o imagine inchegata, prin care poetul da forma concreta unor notiuni abstracte. Alegoria apare frecvent in fabule si in proverbe.

Hiperbola - Procedeu artistic prin care se exagereaza intentionat insusirile unei fiinte sau caracteristicile unui obiect, fenomen, sau ale altei intâmplari, cu scopul de a=l impresiona pe cititor.

Inversiunea - Procedeu artistic ce consta in schimbarea topicii obisnuite a cuvintelordintr-o propozitie (fraza). Prin inversiune (metataxa) se evidentiaza importanta deosebita a unui cuvânt (grup de cuvinte) din contextul respectiv.

Enumeratia - insiruirea mai multor termeni din acelasi cmp semantic, folosita spre a atrage atentia asupra aspectelor descrise sau asupra faptelor infatisate.

Repetitia - Figura de stil care consta in repetarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte, pentru a intari o idee sau o impresie.

Onomatopeea - Cuvânt care, prin elemetele lui sonore, imita sunete, zgomote din natura. Folosirea onomatopeei in poezie duce la versul onomatopeic, la armonie imitativa.

Invocatia - Partea de inceput a unei opere, in care poetul cere ajutorul muzei sau divinitatii pentru a-si pitea realiza opera. Când invocatia se adreseaza unui personaj imaginar sau absent, ea se numeste invocatie retorica.

Metonimia - Figura de stil care consta in inversarea voluntara a categoriilor logice: intregul prin parte, partea prin intreg, cauza prin efect, efectul prin cauza, abstractul prin concret, posesorul prin lucrul posedat etc.

Eufemismul - Apropiat de ironie, eufemismul este o figura de stil care consta in atenuarea prin substituire a unei expresii cu sens jignitor, dur sau chiar obscen.

Moduri de expunere

Descrierea - Este un mod de expunere prin care scriitorul prezinta in amanuntele lor specifice si impresionabile un colt din natura (peisaj), un obiect, un fenomen, o fiinta, chpul unui om, un mediu social, o stare sufleteasca. intr-o descriere literara, in proza sau in versuri, pe lânga prezentarea unor elemente definitorii pentru obiectul descrierii, scriitorul da glas si sentimentelor declansate in sufletul sau de contemplarea obiectului descris (uimire, incântare, bucurie, spaima etc.). Exista opere literare construite exclusiv prin apelul la descriere, ca mod de expunere, cum sunt, de exemplu, pastelurile. Alteori, descrierea apare in cadrul naratiunii, atunci când scriitorul descrie personaje, realizând portrete.

Naratiunea - este o relatare a unor intâmplari intr-o ascensiune de momente. Naratiunea este modul caracteristic al epicului. Autorul povesteste fapte si intâmplari prezentate intr-un loc si un timp determinate. Toate aceste intâmplari dintr-o naratiune, legate de personaje, formeaza actiunea. La actiune, participa personajele literare, care pot fi oameni, dar si plante, animale, sau lucruri animate de autor (ca in basme, legende sau fabule). De regula, insa, naratiunile prezinta intâmplari din viata oamenilor, acele intâmplari prin care scriitorul defineste firea, caracterul, felul de a fi al personajului literar sau, atunci când apar personaje colective, modul de viata al societatii omenesti, intr-o anume epoca. Pritre speciile genului epic care au ca mod de exopunere naratiunea, se numara: basmul, legenda, povestea, balada, fabula, schita, nuvela, romanul, poemul eroic.

Dialogul - Este modul de expunere prin care se reproduce, in vorbire directa, conversatia dintre personaje. Este mijlocul prin care autorul face personajele sa vorbeasca, dezvaluindu-si, astfel, psihologia si mobilurile actiunii si atitudinilor adoptate. Exista opere literare in care se foloseste in intregime, ca mod de expunere, dialogul. Acestea sunt specille genului dramatic: comedia, drama sau tragedia. in astfel de opere literare, in loc sa povesteasca faptele si intâmplarile, scriitorul pune personajele sa vorbeasca, sa se miste si sa gândeasca, in fata spectatorilor, pe o scena, ca in realitate.

Exista si un dialog interior, care reproduce replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. Recurgând la aceasta modalitate, scriitorul prezinta contradictiile psihologice puternice ale personajului repsectiv, punându-se mai acut in lumina conflictul psihologic, nehotarârea sau sovaiala personajului in situatii dilematice, precum si alte trasaturi de caracter.