Curente Culturale-Literare in Secolul al XIX-lea - Inceputul Secolului al XX-lea

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Curente Culturale-Literare in Secolul al XIX-lea - Inceputul Secolului al XX-lea.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 48 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Romana

Extras din document

Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa,ca reacţie împotriva parnasianismului,a romantismului retoric şi a naturalismului ,promovând conceptul de poezie modernă.Considerat din perspectiva social-istorică,simbolismul apare ca produs şi expresie a stării de spirit generate de agravarea contradicţiilor societăţii capitaliste de la sfârşitul secolului al XIX-lea.Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas,care în 1886,a publicat un celebru articol-manifest,”Le symbolisme”.În acelaşi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat „simbolist㔺i în fruntea căreia s-a găsit poetul Stephane Mallarme.Tot atunci,Rene Ghil înfiinţează şcoala „simbolist-armonistă”,devenită apoi „filozofico-instrumentistă”.Alţi poeţi de orientare antiparnasiană îl considerau şef de şcoală pe Paul Verlaire;ei şi-au luat,în semn de sfidare,numele de „decadenţi”.Reprezentanţi de frunte ai decadenţilor sunt Arthur Rimbaud,Tristan Corbiere,Jules Laforgue.Aceşti poeti şi mulţi alţi începuseră să scrie cu mult înainte de constituirea grupărilor în care s-au încadrat. Astfel ,elemente ale curentului simbolist au luat naştere nu în 1886,ci mult mai devreme, cuprinzând pe toţi poeţii de orietare antiparnasiană,uniţi în efortul de a descoperi esenţa poeziei.

Curentul parnasian,apărut la începutul celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea,ca reacţie împotriva romantismului,dusese versul la perfecţiune formală,dar deliricizase poezia,golind-o de emoţei.Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea şi emoţia,însă nu la modul direct(pe calea efuziunii spontane,prin enunţuri de idei ,descriei sau naraţiune),ci recurgând la aluzie,la analogie,la sugestie,utilizând un limbaj poetic inedit,comunicând îndeosebi senzaţii neobişnuite,stări sufleteşti imprecise,vagi,vaporoase.

Poezia simbolistă românească apare la sfârşitul secolului al XIX-lea,perioadă măcinată de adânci contradicţii sociale.Pe fondul înapoierii industriale şi al unei agriculturi ce mai păstra rămăşiţe feudale,contradicţiile dintre clase se ascut.Creaţia literară de la sfârşitul secolului trecut şi începutul secolului nostru exprimă o stare de spirit antiburgheză.Scriitorii devin tot mai sensibili la suferinţele „dezmoştenitorilor” , ei dezvăluie exploatarea şi asuprirea,comunică exasperarea provocată de monotonia vieţii provinciale din acea vreme.Ca şi în Franţa ,simbolismul este şi la noi produsul oraşuli,el se naşte împotriva inflaţiei de poezie minoră a epigonilor eminescieni şi a semănătorismului,cum făcea abuz de teme morale,de limbaj ţărănesc,de „ţărănism sectar”(Ovid Densusianu).Reprezentaţii curentului vor fi simbolişti şi „decadenţi”: cele două feţe ale mişcării simboliste apar,interferenţe,la Ştefan Petică,D. Anghel,Ion Minulescu,D. Iacobescu,George Bacovia.

„Simbolismul românesc parcurge o etapă estetico-teoretică,începând din 1880,prin Al. Macedonski,o perioadă de căutări şi experienţe(1892-1908),una de plenitudine(1908-1914)şi,în sfârşit,una de declin(1914-1920)”.

Poezia românească premergătoare simbolismului nu-şi pierde lirismul aşa cum

s-a întâmplat cu poezia parnasiană franceză,ci,dimpotrivă,ea s-a înviorat sub pana lui Eminescu,Macedonski şi Coşbuc.Mihai Eminescu a însemnat,istoriceşte,pentru poezia românească ceea ce a însemnat Baudelaire pentru poezia franceză.De aceea,

s-a spus că simbolismul românesc derivă din Eminescu şi că,în faza lui iniţială,este eminescianizat.Mihai Eminescu,deşi format la şcoala romantică germană,sub impulsul „spiritului epocii”vine în poezie cu o muzică apropiată de cea simbolistă („Melancolie”,”Se bate miezul nopţii”).Faptul e de înţeles,dat fiind că unul din izvoarele simbolismului a fost tocmai romantismul german.Curentul simbolist românesc este eterogen,de aceea avem mulţi reprezentanţi:Ştefan Petică,Iuliu Cezar Săvescu,D. Anghel,I. Minulescu,G. Bacovia,D. Iacobescu,I.M. Raşcu,Emil Isac, Al.T.Stamatiad,N. Davidescu,Elena Farago.Ceea ce au comun este efortul de a lărgi tematica poeziei,prin exploatarea universului urban,şi de a înnoi expresia lirică.

Ideologia şi estetica simbolismului . Simbolismul reprezintă o reacţie antipozitivistă şi antiraţionalistă.Poeţii simbolişti vor prelua din şcolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor neliniştit şi dornic de „altceva” decât ceea ce le putea oferi mediul ambiant şi vor fi receptivi la tot ce este nou în domeniul filozofiei,al picturii,al muzicii,al ştiinţelor şi al artelor în general.Sunt preţuiţi în special Vilon ,Racine , Chateaubriand,Nerval,Lamartine.Simbolişti preiau idei filozofice din Fichte,Hegel, Schelling,Schopenhauer,sunt atraşi de poezia lui Novalis,a lui Poe şi Whitman,de arta orientală.Având multe asemănări cu simbolismul francez, simbolismul românesc nu este o simplă variantă a lui.El a apărut şi s-a dezvoltat în cu totul alte condiţii social-istorice şi mai ales în cu totul alt context literar.Simbolismul românesc nu a avut un caracter antiparnasian,ci şi-a asimilat parnasianismul.

Simbolul . Termenul de „simbolism” provine din cuvântul grecesc „symbolon ” ,intrat în limbă prin filieră franceză.Simbolul este un substituent,el înlocuieşte expresia directă,vorbirea noţională,mediind cunoaşterea pe calea analogiei şi a convenţiei.O dată cu evoluţia limbajului,simbolul a devenit tot mai complex, folosindu-se în toate domeniile culturii,iar în literatură este un mod de constituire a imaginii artistice.

Simbolul literar concentrează în imagini elemente ale realului cu un grad mai mic sau mai mare de generalizare.În cuprinsul romantismului,simbolul rămâne însă, ca în literatura premergătoare nu se diferenţiază foarte net de alegorie.În simbolism raportul dintre simbol şi realitate este sugerat.Cureantul de diferenţiază de alte curente tocmai prin faptul că dă imaginilor poetice funcţia implicit şi nu explicit simbolică.

Sugestia . La baza tehnicii simboliste stă sugestia,corespondenţele,clar-obscurul ,spleen-ul,starea de inefabil,simbolul se realizează prin sugestie,de aceea Baudelaire numea poezia „o specie de vrăjitorie evocatoare”.Rolul sugestiei în realizarea simbolurilor este foarte mare.Mallarme susţine că „a numi un obiect este a suprima trei sferturi din plăcerea poemului”şi adaugă „a sugera,iată visul!”.Urmând acest principiu,poeţii simbolişti nu descriu,nu narează,nu relatează.Ei resping anacdotica ,fabula,reportajul.D. Anghel nu descrie florile,în volumul „În grădină”,nici Ştefan Petică fecioarele,în”Fecioara în alb” .Ei comunică mai ales senzaţii (olfactive, vizuale) corespunzătoare unor stări sufleteşti.Ion Minulescu descrie corăbii mari,insule,faruri spre a-şi exprima aluziv,pe cale de sugestie,dorul de călătorii,tentaţia depărtărilor.

Corespondenţele. Corespondenţele sunt un mod de sondare,de luminare a zonelor ascunse ale realităţii.Ideea fundamentală a simbolismului constă în exprimarea unor raporturi între eul poetului(universul mic)şi lume(universul mare)care se traduc la nivelul receptivităţii prin simboluri.Ele tind să exprime relaţiile ce există,pe baza unor afinităţi secrete,între părţile componente ale totului cosmic,în categoria corespondenţelor intră şi analogiile dintre senzaţii,emoţii,imagini de naturi diferite.

Fisiere in arhiva (1):

  • Curente Culturale-Literare in Secolul al XIX-lea - Inceputul Secolului al XX-lea.doc