Descoperirea Literaturii Populare

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Descoperirea Literaturii Populare.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 34 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Romana

Extras din document

Literatura popularã

Definirea literarturii populare

Literatura popularã este cea dintâi literaturã a oricarui popor, ea nãscându-se concomitent cu poporul respectiv, care ‘a crescut’ cântandu-si dorurile, suferintele si credintele în doine, balade, legende, basme. Se poate spune cã literartura popularã este folclorul literar.

Literatura populara este o parte semnificativa a folclorului românesc ,care înseamna totalitatea productiilor întelepciunii unui popor (artistice, literare,muzicale,plastice, coregrafice, dramatice), create si transmise prin cuvânt si practici de catre popor. Folclorul face parte integrata din cultura nationala si defineste spiritul unui popor. La UNESCO, România figureaza cu trei cuvinte: dor, doina si colind, care defineste, între popoarele lumii, specificul spiritual al românilor.

Folclorul

Etimologia cuvântului engl. Folk-« popor » si lore-« stiinta », »întelepciune », deci întelepciunea poporului.

Definitie :

Totalitatea manifestarilor si creatiilor culturale ale unui popor, ce definesc specificul national si spiritual al acestuia, individualizându-l.

Folclorul literar este o parte semnificativa ce cuprinde totalitatea creatiilor literare ce se caracdterizeaza prin oralitate, sincretism, traditionalism, autor anonim si spirit colectiv, el constituind asa numita literatura nescrisa, produs al gândirii si simtirii oamenilor simpli. Acesta se poate defini prin trei cuvinte: dor, doina, colind, ce reprezinta specificul spiritual între popoarele lumii. Folclorul literar cuprinde specii ale genului epic(basme, povestiri, snoave, balade), liric(doine, cântece) strigaturi si chiar dramatic(teatrul popular, irozii, scenete).

Acestora li se adauga creatiile cu caracter setentios(proverbe, zicatori) cele legate de magie (descântecul) si enigmistica (ghicitorile). Marile teme si motive ale literaturii culte îsi au sursa în folclor, deoarece aici apar pentru prima data motive, ca: transhumanta, testamentul, al dezradacinarii, motivul zidului parasit al adoratiei si blestemului si teme ca: jertfa pentru creatie, comunicarea om-natura, binele si raul, iubirea cu dorul si jalea, revolta, ireversibilitatea timpului, etc. De aceea, creatia populara orala face parte integrata din literatura nationala, ea reprezentând un nesecat izvor de inspiratie, material de prelucrare si, mai ales, model de limba pentru scriitori.

„Textul literar nu descrie o lume preexistenta dar/ci, asumându-si întrebarile acesteia, construieste iluzia unei asemenea lumi se deschide totodata cai pentru sugestia irealitatii: lumea nu este dar/ci pare ca este:”

(Dumitru Irimia- Introducerea în stilistica, Polirom, Iasi, 1999 ,p.246)

Estetica folclorului literar

Trasaturile generale ale literaturii populare sunt : oralitate, caracter anonim si colectiv, specific national si sincretic, caracter tripulu rotativ (evoluând din zonã în zonã, din timp în timp, din gurã în gurã), spirit spontan, dar totodatã enciclopedic.

Caracterul oral reprezinta trasatura specifica fundamentala a literaturii populare si consta în faptul ca aceasta este creata, pastrata prin viu grai, de la o generatie la alta, de catre rapsozi.

Caracterul traditional are în vedere existenta, în cadrul literaturii folclorice, a unui sistem prestabilit de mijloace de expresie artistica, într-o diversitate nesfârsita de variante , tipuri de variante sau de opere folclorice noi.

Caracterul colectiv reprezinta particularitatea operei literare folclorice de a fi produsul artistic al unei constiinte colective. Numai colectivitatea asigura drept de circulatie în mai multe arii geografice unui produs folcloric creat de un individ anonim.

Caracterul anonim este direct determinat de oralitatea folclorului. Opera literara folclorica nu este marcata de identitatea vreunui autor individual, însa poarta pecetea talentelor umane care au participat la desavârsirea ei.

Caracterul sincretic reprezinta contributia mai multor modalitati artistice(sau a mai multor arte) la realizarea unor opere folclorice: de pilda, poezia(doina, balada) se cânta sau se scandeaza în ritmul jocului (ca strigaturile); colindele se cânta dar se si reprezinta într-un spectacol în care îmbracamintea, obiectele si instrumentele traditionale au semnificatii precise; formulele de inovatie sau tamaduitoare (descântece curative, vraji, blesteme) presupun nu numai un text, ci si un ritual, o gestica cu valoare magica.

La rândul sãu, literatura populara a românilor îsi impune originalitatea prin înaltimea ideilor, finetea acestora si a exprimarilor, caracter ondulatoriu, unitate, înclinare spre nuantã si discretie.

Sentimentul cel mai înalt în literatura noastrã popularã este cel al dorului (‘o stare sufleteascã învârtosatã’-spunea Lucian Blaga), cu incomensurabilele sale nuante : iubire, dragoste de neam si tarã, legatura cu casa si satul, credintã.

Mihai Eminescu sustinea cã în literatura popularã gãsim ‘expresia cea mai scurtã a simtãmântului si a gândirii ‘ cãci ea este ‘limba semntimentului’, folosind ‘cuvantul cel mai simplu.

Fisiere in arhiva (1):

  • Descoperirea Literaturii Populare.doc