Dialoguri tematice în romanul Femeie, iată fiul tău de Sorin Titel

Răsfoind paginile ziarului ,,Dilema veche”, m-a surprins plăcut să descopăr un articol intitulat ,,Ce merită citit?”, aparţinând scriitoarei Simona Sora. Autoarea face o paralelă între cărţile excepţionale ale anului 1933 – ,,anul de aur al romanului românesc”, care merită a fi citite şi cărţile remarcabile din aceeaşi categorie ale anului 1983. Se constată aceeaşi abundenţă şi diversitate deşi era în plin comunism. Astfel autoarea publică următoarea listă întocmită de criticul Paul Cornea: Gabriela Adameşteanu, Dimineaţă pierdută, Ştefan Agopian, Tobit, Mircea Ciobanu, Istorii IV, Radu Ciobanu, Heralzii, Paul Georgescu, Siesta, Adina Kenereş, Îngereasa cu pălărie veche, Mircea Săndulescu, Placebo, Ghe. Schwartz, Efectul P, Cella Serghi, Această dulce povară, tinereţea, Tia Şerbănescu, Muntele de pietate, Sorin Titel, Femeie, iată fiul tău. În finalul articolului remarcă autoarea că, şi ,, în 1933, şi în 1983 exista o literatură de raftul doi-trei bine scrisă, adică ‹‹meseriaş››, precum şi o literatură de consum care merita oricînd... consumată.”

La întrebarea care se ridică deseori în legătură cu tema aleasă a acestei lucrări, de ce Sorin Titel?, de ce romanul Femeie, iată fiul tău? (deoarece trebuie spus faptul că din păcate nu mulţi dintre colegii mei au cunoştinţă despre opera literară a acestui remarcabil autor bănăţean), răspunsul este simplu: am pornit de la dorinţa de a studia ceva nou şi în acelaşi timp mai puţin ,,tocit” de critica literară contemporană. Un subiect căreia i se pot atribui cuvintele criticului L. Raicu ,, semnul de întrebare şi semnul de mirare: cât timp aceste două semne există şi sunt încă întrebuinţate, nu mai des şi nu mai rar decât trebuie, viaţa mai are sens, nimic nu este încă definitiv pierdut. La folosirea celor două semne de ‹‹punctuaţie›› se poate reduce toată filozofia, toate artele, toată poezia din lume. Mai ai puterea de a întreba, de a te întreba, mai eşti în stare după câte au fost şi câte ai trăit, să te mire şi să provoci mirarea altora? Iată întrebarea. Şi dacă poţi răspunde, cu toată convingerea, afirmativ la întrebare: iată mirarea.” Cartea lui Sorin Titel lasă încă semne de întrebare şi de mirare în acelaşi timp. Scriitorul reuşeşte – cu artă şi un talent scriitoricesc aparte – în paginile romanului său să lase urme ale unor semne de întrebare, semne de mirare, stârneşte interesul celorlalţi, fie ei cititori pasionaţi, critici, sau pur şi simplu amatori de literatură. Chiar şi astăzi romanul său încă încorporează o materie epică care lasă întrebări fără răspuns, este grefat cu numeroase canale subterane secrete care se cer dezvăluite. În situaţia dată cu atât mai mult; viaţa de după cel de-al doilea război mondial şi plinătatea perioadei comuniste surprinsă de acest romancier are un sens, iar personajele sale sunt vii, trăiesc şi retrăiesc în acelaşi timp prin intermediul poveştilor şi al amintirilor mai mult sau mai puţin dureroase. Sorin Titel dovedeşte poate mai mult ca oricare dintre contemporanii săi că ,,întrebările, mirările, exclamările luminează şi în întuneric.” Revenind la articolul menţionat mai sus, citindu-l prima oară m-am bucurat să regăsesc acest roman de valoare al lui Sorin Titel în scurta listă făcută de Paul Cornea, semn că romanul acestuia încă este ,,gustat” şi ,,consumat” de unii dintre noi, că încă este avut în vedere de critica literară, ca de altfel întreaga operă a scriitorului. Deşi unii critici l-au catalogat drept un rafinat saturat de literatură sau un alt caz de alexandrism, un experimentator în sondarea inconştientului, iar opera acestuia a fost catalogată ,,o magmă lipsită de forme stabile, mişcătoare, capricioasă şi ciudată” , Sorin Titel aduce pe scena literaturii române postbelice un spectacol fascinant şi unic, în care găsim un amalgam de mituri şi nelinişti ale unui om cultivat şi care şi-a închegat în cele din urmă un stil al său de analist fin şi înzestrat povestitor.

Romanul Femeie, iată fiul tău de Sorin Titel, publicat în 1983, la Editura Cartea Românească din Bucureşti încheie o serie de patru romane începută în 1974 cu Ţara îndepărtată, continuată cu Pasărea şi umbra (1977) şi Clipa cea repede (1979). Îndelung elogiat de critică, romanul e distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei. Într-un anume fel, apariţia în literatura română în deceniul al nouălea a unui astfel roman cu valenţe fantastico-mitice este singulară şi surprinzătoare: el nu se aseamănă cu ceea ce se scria în perioada respectivă în care politicul, socialul aveau o influenţă mare asupra scrierilor vremii. Sorin Titel reuşeşte astfel chiar o diferenţiere faţă de scrierile sale anterioare, interpretabile ca o etapă pregătitoare.

Carte efigie a prozatorului bănăţean, Femeie, iată fiul tău alcătuieşte ceea ce Ioan Holban numeşte un cod cultural, arta intersectează viaţa, şi viceversa. Alături de artă, sub crusta banalului înfăţişat de autor se ascund o serie figuri arhetipale, imagini mitice şi simbolice ale căror investitură conferită am dorit să o dezvălui în paginile lucrării de faţă. Toate elementele sunt încărcate parcă în acest roman cu dublă valoare, ele clădesc, sunt intrumente ce ţes pânza romanescă şi în acelaşi timp simbolizează, dând autenticitate şi savoare romanului.