Epoca Marilor Clasici

Imagine preview
(6/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Epoca Marilor Clasici.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Romana

Extras din document

In deceniile care urmeaza Unirii Principatelor (1859), istoria tarii noastre cunoaste cateva evenimente importante. Am vazut ca scriitorii vremii au fost constienti ca “O era de renastere si civilizatie s-a deschis tarii noastre“ (cum se spunea in “Revista romana” a lui Odobescu).

Una dintre cele stralucite epoci din cultura noastra – numita Epoca marilor clasici – este considerate pe drept cuvant aceea din deceniile VII-IX ale secolului trecut, cand apar operele exceptionale ale lui Eminescu, Caragiale, Slavici, Macedonski, Critica lui Maiorescu, revistele “Convorbiri literare”, “Contemporanul” si “Literatorul”. De aceasta epoca se leaga cateva din cele mai mari realizari ale poeziei, prozei, teatrului, criticii si publicisticii nationale.

Clasicismul este un curent literar artistic ce apare in Franta in a doua jumatate a sec. al XVI-lea in timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea si se dezvolta in perioada dintre secolele XVII-XVIII. Clasicismul pledeaza pentru valorificarea antichitatii si este caracterizat in special prin respectul pt antichitatii.

Termenul “clasicism” vine de la latinu “clasicius” ceea ce inseamna de prim rang in care poti increde demn de urmat.

Mihai Eminescu Cel mai mare poet roman si unul din marii lirici ai lumii, Mihai Eminescu, s-a nascut in 1850 la Botosani, si natura Bucovinei e de la inceput prezenta in opera lui.Prima poezie, care l-a facut cunoscut unui public restrans, este o elegie fara titlu, semnata M. Eminovici si tiparita alaturi de alte sase poezii intr-o brosura. Adevaratul sau debut literar se face insa la revista “Familia” , in acelasi an (1866), cu poezia “De-as avea”.

Ne vom da seama mai bine de idealurile si de limbajul liricii lui Eminescu in urmatoarele perioade.

Trei teme esentiale pot fi desprinse din poezia lui Eminescu, in jurul carora se grupeaza elementele universului sau : natura, dragostea si istoria.

1.Natura este una tipic romantica. Ea apare poetului sub doua infatisari principale. Intai, ca toti romanticii, poetul e atras de o natura de inceput de lume, de material care se naste din haos. El imagineaza in “Scrisoarea I” un astfel de inceput si o astfel de nastere a universului :

“La-nceput, pe cand fiinta nu eram, nici nefiinta,

Pe cand totul era lipsa de viata si vointa,

Cand nu se-ascundea nimica, desi totul era ascuns…

Cand patruns de sine insusi odihnea cel nepatruns.

Fu prapastie? Genune? Fu noiam intins de apa?

N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa,

Caci era un intuneric ca o mare far-o raza,

Dar nici de vazut nu fuse si nici ochi care s-o vaza.”

Aceste imagini cosmogonice le gasim si in multe alte poezii, ca si in marele poel “Luceafarul”, unde Hyperion face o calatorie spre originile universului, spre locul de unde totul se naste. De romantismul acesta al viziunii se leaga la Eminescu predilectia pentru universal noptii, al stelelor si al lunii, al visului, al imensitatilor, cum sunt cerul si marea.

In al doilea rand, natura eminesciana se infatiseaza, mai ales in poeziile de dragoste, ca o natura placuta, luminoasa, blanda si ocrotitoare. Poetul nu e numai un iubitor de mari spatii cosmice, departate si reci ca acelea de unde vine Hyperion in “Luceafarul”, sau misterioase, nepatrunse, ca acelea din “Scrisoarea I”, ci si un iubitor de spatii familiare, apropiate. Un astfel de spatiu este evocat in poezia “La mijloc de codru…”:

“La mijloc de codru des

Toate pasarile ies,

Din huceag de alunis

La voiosul luminis,

Luminis de langa balta,

Care-n trestia inalta

Leganandu-se din unde…”

Aici observam cat de armonioasa este aceasta a doua natura eminseciana. Cerul si pamantul se patrund, soarele si luna se oglindesc in lac, alaturi de chipul iubitei. E o natura paradisiaca, in care isi fac aparitia vietati obisnuite. Ea protejeaza pe intragostiti.

2.Dragostea (ilustrata in poezii cunoscute, ca: “Pe langa plopii fara sot”, “Sara pe deal”, “Atat de frageda”, etc.), a doua tema, isi are universal ei, direct legata de natura. In general, dintre cele doua naturi pe care le-am notat la Eminescu, a doua cea familiar-protectoare, formeaza cadrul obisnuit al dragostei. In “Lacul”, “Dorinta” si in alte poezii, poetul isi cheama iubita “in codrul cu verdeata” sau pe malul lacului “incarcat cu flori de nufar”; femeia, la randul ei, vrea sa-l smulga din “nouri si ceruri nalte”, adica din visari filozofice, si sa-l aduca pe pamant, alaturi de ea. Majoritatea poemelor erotice ale lui Eminescu incep cu o chemare in aceasta natura obisnuita (“vino-n codru la isvorul…”) si se incheie cu o stare de visare, de placuta cufundare a gandurilor si a simtirilor in fosnetul frunzelor, in murmurul apelor, in dulcea batere de vant. De fapt, acest lucru arata ca iubirea este legata de natura la Eminescu intr-un chip mai profund decat s-ar lega sentimentele perechii de indragostiti de cadrul in care ei se gasesc. Iubirea e o forma de a participa la viata lumii, a universului. Indragostitii ce se lasa in voia dragostei lor ajung sa se contopeasca cu ritmul neobosit al naturii insasi. Nu-si pun intrebari, ci viseaza cu ochii deschisi patrunsi de armonia codrului si de muzica astrelor. Starea aceasta seamana cu somnul, cu visul, si este esential romantica. Pentru romantici, natura este eterna, spre deosebire de om, care e muritor. De aceea omul – prin iubire, prin contemplatie visatoare, prin somn – aspira sa se contopeasca cu natura: el vrea sa-si uite contitia trecatoare, sa se bucure de eternitatea lumii insasi in care se afla. Iubirea e o cale de acces spre eternitatea naturii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Epoca Marilor Clasici.doc