Evoluția literaturii

Si literatura latina isi datoreaza inceputurile - si in mare masura evolutia sa ulterioara - literaturii grecesti. Capodopera lui Ovidiu, Metamorfozele, foloseste aproape exclusiv teme literare grecesti. Toate operele lui Vergiliu au titluri grecesti. Iar in epoca de aur a literaturii latine Horatiu va recunoaste ca Grecia invinsa l-a cucerit, sub raport cultural, pe invingatorul ei.

Primul scriitor de limba latina - un grec din Taranto, sclav eliberat, Livius Andronicus (cca 280 - cca 205 i.e.n.) - a scris tragedii si comedii, prelucrate dupa modele grecesti; precum si o adaptare a Odiseei, in care Ulise este un erou originar din Italia. -Primul scriitor latin demn de a fi considerat poet a fost Naevius (cca 260 - cca 200 i.e.n.). Creator al operei nationale Razboiul punic (in care se nareaza fapte legendare, dar si evenimente contemporane), Naevius este si creatorul dramaturgiei romane. A scris tragedii cu subiecte luate din legendele grecesti, dar si (cel putin doua) din viata romana. De asemenea, multe comedii cu caracter plebeian, inspirate din vechi farse populare italice.

Dar adevaratul parinte al literaturii latine este cosiderat Ennius (239 - 169 i.e.n.), autor a mai multor poeme pe teme diverse, precum si a unor comedii, sau a unor tragedii de factura euripideana. Capodopera sa, epopeea Anale (o opera de aproximativ 30 000 de versuri) l-a consacrat - pana la aparitia lui Vergiliu - drept poetul national roman. Ennius a introdus la Roma hexametrul homeric si a fost mult admirat de marii poeti ai secolelor urmatoare. - Parintele satirei latine este Lucilius (cca 180 - 103 i.e.n.). Cele 30 de ,,carti” de satire ale sale creeaza adevarate tipuri atacand cu vehementa persoane si moravuri contemporane.

Influenta puternica a literaturii grecesti este prezenta si in teatrul latin.

Cel mai mare autor de comedii (peste 100, din care s-au pastrat, complete, 19) este Plaut (254 - 184 i.e.n.). Luandu-si subiectele, tipurile si procedeele dramatice din noua comedie greaca , Plaut a stiut insa sa le localizeze in ambianta romana, satirizand cu verva vicii si moravuri, exceland in zugravirea cu intelegere si simpatie a lumii de jos, reconstituind un tablou amplu, pitoresc, veridic al societatii romane, si inscriind in istoria teatrului universal capodopere (Oala cu bani, Amphytrio, Ostasul fanfaron) care vor fi admirate de Shakespeare si de Moliere, si care vor fi des imitate in epoca moderna.

Sclavul eliberat, cartaginezul P. Terentius Afer (cca 190 - 159 i.e.n.) si-a scris comediile intr-un mediu si pentru un public rafinat. S-au pastrat sase (Hecyra, Andria,. Eunuchus, etc.), mult pretuite de Boccaccio si de Montaigne, imitate de Moliere (in Vicleniile lui Scarpin, sau in Scoala barbatilor) si traduse in versuri de Vittorio Alfieri. Si el se inspira din comedia noua attica, dar modelul sau preferat este Menandru. Incat, spre deosebire de cele ale lui Plaut, comediile lui Terentiu au o constructie logica armonioasa, prefera sa prezinte probleme morale, introduce prologuri polemice care dau pretioase indicatii asupra teatrului timpului, si realizeaza analize psihologice de o reala finete, cu o pasiune pentru nuante si o inclinatie spre sentimentalism. Pretuirea de care s-a bucurat in epoca moderna Terentiu se explica prin caracterul sau de modernitate.

De o constructie dramatica defectuoasa, destinate fiind lecturii, iar nu reprezentarii scenice, cele noua tragedii ale filosofului Seneca - Medeea, Troienele, Agamemnon, Fedra, etc. - acumuleaza o multime de orori mai mult sau mai putin obisnuite, dealtfel, la curtea lui Tiberius, a lui Claudius sau a lui Nero);dar totodata si tirade de o reala grandoare morala stoica, - fapt ce explica desigur si admiratia trezita si chiar influenta exercitata intr-un fel de Seneca asupra lui Shakespeare, Calderon, Corneille sau Racine.

Prima jumatate a secolului 1 i.e.n. este perioada dominata de personalitatea lui Cicero, reprezentantul ilustru al poeziei latine, si eruditului poligraf, prodigiosul enciclopedist M. Terentius Varro (116 - 27 i.e.n.), autorul unei impresionante enciclopedii si a peste 70 de opere de istorie, lingvistica, istorie literara morala, retorica, agricultura, s.a., precum si a 150 de “carti” de satire. - este totodata si perioada ilustrata de grandiosul poem al lui Lucretiu Despre natura lucrurilor, opera de o inalta valoare literara prin pasiunea argumentatiei si bogatia imaginatiei, prin acccentele de calda sensibilitate umana, prin plasticitatea imaginilor si evelatia tonului.

Poezia alexandrina si-a pus amprenta asupra creatiei primului poet liric latin in adevaratul inteles al cuvantului, C. Valerius Catullus (cca 87 - cca 54 i.e.n.). Poet al emotiilor delicate si a unor trairi pline de pasiune, cultivand genul poeziei de circumstanta. Evocari rapide si meditatie usor melancolica, poetul Catul - creatorul lirismului personal, intimist in poezia latina - iubeste viata de placeri si ospetele.

In epoca lui Augustus literatii tin sa colaboreze, sa participe activ la programul politic al Principatului, sa sustina programatic si propagandistic reformele lui Augustus, Cercul lui Mecena, in special, ii sustinea si ii stimula in acest sens. Spre deosebire de “poetii noi”, ai epocii anterioare, fascinate de moda elenistica, poetii de acum vor sa reproduca schemele si formele literare ale Greciei clasice, cu ajutorul carora sa creeze o mare traditie poetica latina.

Publius Vergilius Maro (70 - 19 i.e.n.) este in permanenta constient de importanta si de inalta demnitate a functiei sale de poet a carui opera este pusa in slujba marei opere de regenerare morala, religioasa, sociala, si a glorificarii istoriei poporului roman. Dupa modelul ideilor lui Theocrit a scris Bucolicele, zece egloge in care canta farmecul vietii simple in mijlocul naturii.

Hesiod i-a inspirat Georgicele, poem in ale carui patru carti poetul trateaza despre agricultura, pomicultura, zootehnie si apicultura, reconstituind intr-o ampla viziune poetica viata taranului. Ideea fundamentala - respectul pentru practica agriculturii a dus in trecut Romei marirea, - in concordanta cu politica lui Augustus de restaurare a micii proprietati, dau operei un ton de solemna gravitate si de entuziasta elogiere a trecutului Italiei.

Cu acelasi scop de a exalta virtutile romane si de a slavi persoana si epoca lui Augustus a scris Vergiliu si grandioasa epopee a latinitatii Eneida. Indemnul i-a venit de la Naevius si Ennius, dar adevaratul sau model a fost Homer: prima jumatate aminteste Odiseea, iar a doua, Iliada (prin episoade, aluzii si chiar imitatii). Eroul troian Eneas, legendarul parinte al neamului roman, devine un prototip al virtutilor romane. Eneida impune si prin caracterizarea ideala a institutiilor, credintelor si moravurilor romane, legendelor si traditiilor. Dar Vergiliu este un geniu mai degraba liric prin intensitatea sentimentala a personajelor, prin inspiratia sa delicata, prin calda intelegere, simpatie si compasiune umana, prin subtila perceptie senzoriala a peisajului, prin nota melancolica din pasajele vorbind despre dragoste, prin tonul dominant de usoara, diafana tristete. Un fond liric exprimat in versuri de o perfecta armonie muzicala.

Quintus Horatius Flaccus (64 - 8 i.e.n.) a scris satire - mai mult indulgente decat aspre - avand ca obiect diverse vicii ale contemporanilor, epistole cu subiecte filosofice, literare sau de morala, si - partea cea mai valoroasa a operei sale - ode. Horatiu este cel care a aclamatizat la Roma poezia lui Anacreon, Sappho si Pindar. Inspiratia sa este variata pana la contradictoriu: epicureana sau stoica, melancolica sau optimista. Dominanta totusi in poezia sa este atitudinea hedonista.