Fabula Boul și Vițelul

Fabula este una din cele mai vechi forme ale poeziei epice. Ea a aparut la popoarele antice, India Grecia, Egipt. În Antichitate, cel mai mare fabulist a fost Esop.

În lit. noastra, fab a fost cultivata de Dimitrie Tichindeal, Gh. Asachi I. Radulescu, Gr. Alexandrescu, Al. Donici, I.L.Caragiale, Anton Pann, Ghe. Topârceanu si altii.

Gr. Alexandrescu este întâiul mare poet al lit. moderne si cel mai mare fabulist român. El a ramas în constiinta posteritatii prin fabulele sale în care indirect a luat atitudine fata de moravurile societatii timpului sau, fata de aspectele ridicole ale lumii contemporane lui. Tematica fabulelor sale este deosebit de variata. Fiind înzestrat cu un talent remarcabil, Gr. Alexandrescu a creat prin fabulele sale un fel de’’comedie umana’’ a literaturii.

Fabula’’Boul si vitelul’’ a fost publicata în vol. ’’Poezii’’(1842, editie îngrijita de Al.Donici si M. Kogalniceanu). Ceea ce da originalitate fabulii este schimbarea atitudinii boului sub influenta bogatiei si a puterii.

Titlul aceste fabule prin numele a doua personaje din aceeasi specie,’’boul’’si’’vitelul’’ sugereaza la prima vedere prietenie, colaborare, apropiere între cele doua personaje principale implicate în desfasurarea naratiunii. În realitate însa, relatia ni se dezvaluie tensionata, ea ascunde o prapastie între cele doua lumi total diferite: lumea celor saraci, naivi, sinceri, si lumea parvenitilor, a bogatilor, a celor puternici.

Fabula este o critica ascutita la adresa parvenitismului, a celor care odata ajunsi puternici si bogati îsi uita, îsi dispretuiesc originea si se rusineaza cu ea.

Compozitional, fabula ’’Boul si vitelul’’ nu respecta compozitia clasica a speciei constituita din naratiunea propriu-zisa si morala (învatatura), aici morala se deduce cu usurinta din text: sa nu-ti uiti si sa nu-ti renegi radacinile.

Autorul nareaza alegoric o întâmplare din lumea animalelor care, personificate devin simboluri: boul reprezinta parvenitul, vitelul –ruda saraca si naiva care se încrede în relatiile de familie, dar constata cu dezamagire ca este renegat de ruda sa ajunsa bogata si puternica.

În prezentarea întâmplarilor alegorice, Gr. Alexandrescu îmbina doua moduri de expunere : naratiunea si dialogul care da textului aparenta unei scenete, a unui teatru cu masti.

Naratorul comenteaza faptele povestite pornind de la generalizare si ajungând la exemplificare.

Asa cum am spus, poezia porneste de la o constatare cu caracter general. Ea se refera la usurinta ascensiunii într-o societate lipsita de valori morale.

Cu ironie este prezentat un anonim prost si lipsit de bun simt ’’Un bou ca toti boii, putin la simtire ‚’’care, ajutat de noroc, nu prin merite personale, a ajuns la o pozitie sociala deosebita prin dobândirea unui ’’post însemnat’’.

Folosind interogatia retorica ’’un bou în post mare?’’, nepotul îsi exprima o falsa mirare fata de aceasta ciudatenie, dar imediat remarca ca întâmplarea devenise un lucru obisnuit: ’’Dar asta se întâmpla în oricare loc’’. Era deci o ciudatenie, dar nu o imposibilitate. Se putea întâmpla oricând si oriunde, sa se petreaca împrejurari care sa ajute sa se ridice oameni în locuri nemeritate:’’Decât multa minte, stiu ca e mai bine/ Sa ai totdeauna un dram de noroc’’. Ideea parvenirii este sustinuta prin verbele ‘’se întâmpla’’, prin subst.’’în loc’’ si adj. neh.’’oricare’’.

Boul stapânit de mândrie, plin de sine îsi imagineaza ca le este superior celor din rândul carora a plecat.

Aceste fapte se constituie în expozitiune. Asa cum am observat, ea are un caracter general – se sugereaza prin art. neh. ’’un’’ (bou), vb.’’se întâmpla’’ si adj. neh.’’oricare’’ (loc) posibilitatea ca aceste lucruri sa aiba loc.

Intriga aduce în prim plan al doilea peronaj principal, vitelul, nepot de sora al boului ’’al doamnei vaci fiu’’.

Acesta reprezinta pe omul sarac, naiv, credul. Crezând cu certitudine în valoarea relatiilor de rudenie, vitelul se bucura atunci cînd afla de ascensiunea unchiului sau. În candoarea si naivitatea sa, el se hotaraste sa-i ceara un mic ajutor:’’ <<ma duc zice îndata nitel fân sa-i cer >>”.

Prin atitudinea ironica pe care autorul o are ’’s-a facut boier’’,’’....are clai suma si livezi o mie’’, cititorul este prevenit asupra posibililor schimbari ale ’’boului’’, ale parvenitului. Acesta a ajuns la ’’un post mare’’ îmbogatindu-se mai întâi

Desfasurarea actiunii ni-l prezinta pe sarmanul vitel care ajuns la curtea boului, încearca zadarnic a intra. O sluga îl opreste spunându-i ca acesta doarme:<<acum doarme, zice, nu-l poci supara>>. Starea sufleteasca de adânca nedumerire a vitelului este sugerata de interogatii si exclamatii: ‘’’-Acum doarme? Ce fel! Pentru –ntâia data / Dupa prânz sa doarma!’’ repetare vb.’’a adormi’’ de doua ori subliniaza surprinderea fata de noul obicei al unchiului. Considerând nociv acest obicei naivul vitel hotaraste sa-i atraga atentia unchiului sau. De la sluga afla si de o alta schimbare survenita în caracterul boului:îi plac numai oamenii supusi, care se umilesc în fata lui. Este sfatuit sa-si vada de treaba, sa nu-si permita sa faca nici o observatie în legatura cu noul fel de viata al unchiului sai. Altfel ar putea fi pedepsit ca ’’manânci trânteala’’.

Intervine din nou autorul si urmareste reactia vitelului. Desi considera felul cum este primit o mojicie, vitelul nu crede a fi reale vorbele slugii. Se hotaraste sa astepte pâna când unchiul sau se va trezi. Contrariat si mâhnit peste masura, el constata ca unchiul pleaca la plimbare si trece pe lânga el fara a-l baga în seama. De buna credinta, iubindu-si unchiul, vitelul refuza sa accepte adevarul. Considera ca acesta a orbit’’din cauza ca nu-i vine a crede ca dragul sau unchi a putut trece pe lânga el fara a-l baga în seama. Apoi este prezentat vitelul, hotarât sa revina si a doua zi devreme, decis sa astepte pâna când boul îsi va gasi timp si pentru el. Aceasta parte constituie punctul culminant al naratiunii. Dialogul dintre sluga si boier se constituie drept deznodamânt. În vorbele slugii se strecoara ironia autorului în legatura cu originea joasa a boului:’’<<Boierule, zise, asteapta afara! Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu>>” mirarea prefacuta a ’’boierului’’ nu cunoaste margine :’’-<<Cine? a mea ruda?>> Fara rusine, fara retinere, sentinta cade fara drept de apel:’’<<mergi de-l da pe scara. N-am astfel de rude, si nici voi sa-l stiu>>.’’

Ruptura dintre ei, ’’boierul’’ si vitel,’’ruda saraca’’este definitiva si este sugerata prin doua vb. de negatie:’’n-am’’‚’’nici voi’’.