Fenomenologie sau Proustianism in Operele lui Camil Petrescu si Hortensia Papadat-Bengescu

Imagine preview
(7/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Fenomenologie sau Proustianism in Operele lui Camil Petrescu si Hortensia Papadat-Bengescu.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Nicolae Frigioiu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Romana

Extras din document

Epoca interbelica se distinge în cadrul culturii române moderne ca un moment de apogeu, de maxima înflorire a fenomenului artistic în general, si a literaturii, în special. Literatura româna se aliniaza standardelor “culturii majore”, occidentale, apelând la mijloace stilistice noi, ce codificau experiente umane si sociale inedite, diferite de cele ale universului traditional, nucleul literaturii române de pâna atunci. Inovatia era proza citadina, marcata de profunde analize psihologice si de subiectivism, inspirata atât de literatura franceza, cât si de filosofia germana. În spatiul literar românesc se ancoreaza noile formule estetice, promovate si sustinute de criticul Eugen Lovinescu (1881-1943), la cenaclul “Sburatorul”, si confirmate artistic de scrierile lui Camil Petrescu (1894-1957) si Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955).

Beletristica lui Camil Petrescu este marcata de influenta lui Marcel Proust (1871 - 1922), autorul definitoriu al nostalgiei, în tot ce are acest sentiment mai universal si mai fecund, fapt dovedit atât de viziunea pe care Camil o proiecteaza asupra romanului cât si de folosirea elementelor caracteristice romanului proustian, cum ar fi: fluxul memoriei involuntare (“În constitutia prezentului, ca atare, în fluxul constiintei mele în acea curgere de gânduri, îndoieli, nazuinte, afirmatii, negari absolute intra si amintirile. Amintirile fac parte din fluxul duratei, dar nu amintirile voluntare, abstrase, ci numai cele involuntare ”), în strânsa legatura cu pulverizarea cronologiei, sau, cum o numeste Paul Zarifopol “moartea timpului”: “Timpul lui Proust este mort prin definitie; pentru dânsul, problema timpului actual nici nu se pune desi în treacat el vorbeste interesant de timpul durata. De ideea acelui timp mort Proust însa nu se putea lipsi din moment ce el opera excusiv cu memoria, caci de obicei memoria nu prezinta amintirile în ordine cronologica, ci ca un reflex, în care ordinea partilor e rasturnata ” . O alta influenta proustiana în opera lui Camil Petrescu o reprezinta folosirea parantezei, element esential, în directa legatura cu fluxul memoriei involuntare: “În mod simplu voi lasa sa se desfasoare fluxul amintirilor. Dar daca tocmai când povestesc o întâmplare, îmi aduc aminte, pornind de la un cuvânt de o alta întâmplare? Nu-i nimic, fac un soi de paranteza si povestesc toata întâmplarea intercalata. Dar daca îmi strica fraza? N-are nici o importanta. Daca-mi lungeste alineatul? Nu-i nimic, nici daca digresiunea dureaza o pagina, doua 30 ori 150.” De asemena, manifestarea preferintei pentru formula romanului proustian se materializeaza în renuntarea la ideea balzaciana a autorului-demiurg, atotstiutor, Camil fiind preocupat în special de ideea autenticitatii: “Romancierul e mai întâi un om omniprezent, omniscient. Casele par pentru el fara coperisuri, distantele nu exista, departarea în vreme de asemeni nu. În timp ce pune sa-ti vorbeasca un personaj, el îti spune în acelasi alineat, unde se gasesc si celelalte personaje, ce fac, ce gândesc exact, ce nazuiesc, ce raspuns planuiesc (…) Ca sa evit asemenea grave contradictii, ca sa evit arbitrariul de a pretinde ca ghicesc ce se întâmpla în cugetele oamenilor, nu e decât o singura solutie: sa nu descriu decât ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce înregistreaza simturile mele, ceea ce gândesc eu… Asta-i singura realitate pe care o pot povesti… Dar asta-i realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic… Din mine însumi eu nu pot iesi… Orice as face, eu nu pot sa descriu decât propriile mele senzatii, propriile mele imagini .” Se naste astfel o literartura a sinceritatii absolute, care pune pe primul plan confesiunea; de autenticitate se leaga si anticalofilia, manifestul estetic camilpetrescian; într-un dialog trecut în nota la romanul “Patul lui Procust”, autorul îi spune doamnei T.: “Arta n-are de-a face cu ortografia… Scrisul corect este pâinea profesorilor de limba româna. Nu e obligatoriu decât pentru cei ce nu sunt scriitori… Marii creatori sunt mai abundenti în greseli de ortografie decât bancherii. Eminescu a scris mai putin ortografic decât oricare dintre poetii care l-au urmat si l-au imitat… E îndreptat când e tiparit, de editorii lui critici. Ortografia o poate cunoaste orice elev premiant în clasa a cincea de liceu (…) Stilul frumos, doamna, e opus artei (…) Un scriitor este cel care exprima în scris cu o liminara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viata lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsufletite. Fara ortografie, fara compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie (…)

Fisiere in arhiva (1):

  • Fenomenologie sau Proustianism in Operele lui Camil Petrescu si Hortensia Papadat-Bengescu.doc