Folclorul Copiilor

Frumuseţea limbii şi puterea vie a imaginilor se găsesc în cărţi ale trecutului şi în creaţia anonimă a folclorului spre care ne îndreptăm mereu cu interes şi dragoste şi pe care le-am învăţat de la dascălii noştri de limbă română. Fără limba pe care părinţii noştri ne-au transmis-o din prima clipă de viaţă, n-am putea exista ca fiinţe cuvântătoare, ca popor vrednic şi plin de demnitate din punct de vedere intelectual. Folclorul reprezintă o parte a culturii naţionale a unui popor, reflectând în modul cel mai direct profilul spiritual şi talentul artistic al unei naţiuni.

Aşadar creaţiile copiilor păstrează o străveche modalitate de comunicare şi exteriorizare artistică, rădăcini străvechi în viaţa colectivă care precede naşterea limbilor vorbite şi a limbajului muzical. Folclorul reprezintă o formă de manifestare a poporului în care se reflectă existenţa materială şi spirituală a acestuia în creaţii artistice ca: muzică, dans, poezie, teatru, arte plastice ş. a.

Tradiţiile folclorice ale copiilor pot constitui primul pas către cunoaşterea muzicii, dansului, educaţiei fizice, artei plastice şi decorative. Acompaniamentul este predominant ritmic, corporal- bătăi din palme, picioare, sau instrumental- cu obiecte sonore, instrumente muzicale care îmbogăţesc atmosfera de joc. Folclorul copiilor contribuie mult la dezvoltarea educaţiei estetice, în cultivarea aptitudinilor şi a capacităţilor de a cunoaşte realitatea, învăţând pe calea acestor creaţii artistice să simtă frumosul, să capete o atitudine civilizată în relaţiile cu ceilalţi. Această categorie literară există ca o ramură distinctă a literaturii române universale, în ea incluzându-se producţiile artistice realizate chiar de copii.

“Folk” înseamnă “ popor”, iar “lore” înseamnă “ştiinţă, înţelepciune”. Deci “ folclor” înseamnă înţelepciunea unui popor. Prin definiţie folclorul este o parte semnificativă a literaturii care cuprinde totalitatea creaţiilor literare ce se caracterizează prin oralitate, sincretism, tradiţionalism, autor anonim, spirit colectiv, el constituind aşa numita literatură nescrisă, produs al gândirii şi simţirii oamenilor simpli.

„Zbenguindu-te cu copii, joacă-te cu ei, că numai proştii sunt serioşi” remarca George Călinescu. Românul ştie să râdă, ştie ce e gluma. Copilăria reprezintă împletirea valorilor vieţii: binele, frumosul, dragostea, fericirea, încrederea, înţelegerea.

Folclorul copiilor oglindeşte o serie de trăsături specifice dezvoltării copiilor pe diferite etape de vârstă. Copiii noştri au un folclor bogat şi diversificat. El se caracterizează prin bogăţie lingvistică şi frumuseţe poetică. Copiii au capacitatea de a compune şi a improviza texte scurte, dialoguri, refrene. Cu silaba sau cuvinte care se repetă, cu înlocuiri sau adăugiri de sunete.

Folclorul copiilor se conturează ca un gen universal care a luat naştere în mod firesc la o vârstă foarte fragedă când jocul este preocuparea principală a activităţii copiilor.

Prin cântece, jocuri, creaţii folclorice copii iau contact cu mediul înconjurător, încercând să-l cunoască. Anumite creaţii folclorice îi familiarizează pe copii cu diferite fenomene şi obiecte din mediul înconjurător, cu lumea animală şi vegetală cu care cei mici sunt în contact în primii ani de viaţă- etapă importantă în dezvoltarea lor intelectuală. Până la zece ani copilul cere să se joace şi cererea lui este fondată din punct de vedere biologic. El vrea să se joace cu orice. În acest fel el ajunge să se joace şi cu cuvântul. Astfel ajunge să cunoască subtilităţile limbii materne, îşi însuşeşte muzicalitatea ei şi ceea ce metaforic se numeşte sufletul limbii.

Prin intermediul acestui gen îşi exprimă bucuriile, supărările, dorinţele, părerile personale.

În ceea ce priveşte vechimea jocurilor de copii la români, cea dintâi indicaţie cunoscută este cea a lui Del Chiaro Fiorentino: „ să nu se pară de prisos cetitorului că voi descrie jocurile copilăreşti ale valahilor, căci va vedea în ele încă o dovadă că ei sunt urmaşii vechilor colonişti, lăsaţi de Traian după cucerirea Daciei, şi care au transmis generaţiilor, până în ziua de astăzi, aceleaşi jocuri ca: mingea, bâzâita, de-a caii, scrâncobul, baba-oarba şi altele.”

Del Chiaro vede în jocurile de copii o dovadă a originii latine a valahilor şi a dăinuirii lor fără întrerupere, pe pământul vechii Dacii, până azi.

Din folclorul copiilor fac parte: jocuri, cântece-formulă, recitativele-numărători, strigături, proverbe, zicători, descântece.

Un loc foarte important îl ocupă recitativele-numărători. Sunt nelipsite la jocurile practicate cel mai frecvent de copii. Recitativele-numărători sunt introduse în jocuri parcurgând câţiva paşi:

- un copil propune o anumită numărătoare la începutul jocului;

- copiii acceptă sau nu ;

- propunerea este pusă în aplicare;

- liderul începe numărătoarea în sensul acelor de ceasornic;

- textul recitat întâia dată se opreşte la unul dintre copiii care este ales să îndeplinească un anume rol şi este scos afară din numărătoare;

- numărătoarea se repetă pentru eliminarea sau distribuirea altor roluri.

Textele numărătorilor sunt cuvinte şi silabe îmbinate armonios între ele şi care de obicei se repetă pentru menţinerea rimei.

Exemple de numărători:

a) „ Şade gâsca pe gunoaie b) „ Ala, bala, portocala

Şi numără la ciotoaie: Ieşi bădiţă la portiţă,

Unu, doi, trei, patru, cinci, Că te-aşteaptă Talion,

Tata cumpără opinci; Talion, fecior de domn.

Cumpără şi-o portocală, Cu tichie de frânghie

Dumneata să ieşi afară!” Cu pană de ciocârlie

Dă-n deal, dă-n vale

Dă-ntr-o floare mirositoare

Cioc, boc, treci la loc!”

Rolul numărătorilor este de a îmbogăţi vocabularul copiilor, de a dezvolta memoria.

Numărătorile oglindesc receptivitatea la nou, păstrarea unor elemente de viaţă arhaică. Îmbină teme şi motive diverse. Universul tematic este foarte larg. Se referă la activităţile lor de fiecare zi, plăcerea copiilor.

În unele numărători numerele îşi modifică forma, primesc alte terminaţii, ori sunt înlocuite cu alte cuvinte, cu sau fără sens, păstrându-se numărul lor până la zece.

„ Unica, Mingala,

Doica, Opotu,

Treica, Clopotu,

Patrica, Dorobanţ,

Ţingala, Clanţ.”