Hortensia Papadat - Bengescu și discursurile modernității narative

1. Despre modernitatea românească

Cu toate că până între cele două războaie mondiale, evenimente care au marcat definitiv existența umană, literatura a suferit modificări, în spațiul românesc, aceste metamorfoze au fost până atunci minore. Simple modelări ale creației după schimbările stilului de viață. Însă ideologia avea să se schimbe odată cu sincronizarea valorilor românești cu ideologia occidentală.

Așa-zisa “revoltă” asupra modului traditional de a percepe și de a crea arta a apărut pe teritoriul românesc relativ- târziu, comparativ cu restul țărilor europene. Cu toate acestea, modernismul a constituit unul din cele mai puternice elemente de progres în literatura română.

Popularitatea noului curent i se datorează în principal lui Ovid Densusianu, întemeietorul revistei ‘’Viața nouă’’, revistă în care avea să apară pentru prima dată simbolismul în anul 1905. Bineînțeles că având în vedere contextul social și literar din acea perioadă nu era predestinată succesului. Exprimând o indignare față de curentul țărănist-sămănătorist (predominant în acea perioadă), revista a trecut neobservată, dar a lăsat în urmă scânteia vie a dorinței de schimbare. După cum menționează Eugen Lovinescu în ‘’Istoria literaturii române contemporane’’ : ‘’[...] locul Vieții noi în dezvoltarea literaturii noastre este indiscutabil și, teoretic, mai însemnat decât locul Sămănătorului sau decât al atâtor reviste apărute în brazda lui.’’

În pofida influenței inferioare pe care o avea Densusianu față de ‘’rivalul’ său, Nicolae Iorga, ideile sale s-au răspândit relativ lent dar au rămas înfipte în literatura românească , pe când sămănătorismul a fost doborât fără șansa de a reveni curând modul preferat de a scrie. Sămănătorismul a fost atacat de majoritatea adepților noului val din literatură deoarece a început să se pună problema ruralismului și urbanismului, temă care a început să displacă. Cel mai bine adresează această problemă însuși Ovid Densusianu în articolul Rădăcini bizare unde întrebă ‘’De ce numai ce e la țară ar fi adevărat românesc ? Dar n-avem și noi o viață orășenească, nu găsim și în ea ceva caracteristic, care să aibă dreptul să fie trecut în artă ?’’. Prin acest atac Densusianu descrie totodată literatura nouă, citadină, ‘’ce nu se putea ruraliza la nesfârșit’’.

Citatul anterior ne duce către următorul pionier al modernismului, colaborator și mebru principal al cercului Surătorul, și anume Eugen Lovinescu, criticul care a încercat să se elibereze de gândirea sociologică a masei, introducând în scrierile sale un tip de gândire mai coerent. Lovinescu promovează în scrierile sale orice înseamnă nou atâta timp cât însușește principiile sale estetice care l-au consacrat. El promovează pe lângă trecerea de la literatura cu temă preponderent rurală la literatura urbană, și romanul obiectiv, analitic.

Această operă a înnoirii a schimbat astfel felul de a scrie al autorilor consacrați precum Liviu Rebreanu sau Mihail Sadoveanu, care au reușit să se sustragă din punct de vedere literar din mediul în care s-au născut. Cele mai bune exemple ar fi trecerea lui Rebreanu de la romanele Ion și Răscoala, a căror temă era bine-cunoscuta luptă pentru pământ, la romanul de analiză psihologică Pădurea Spânzuraților, sau la teme metafizice, tema timpului în Adam și Eva.

Desigur că pe lângă modificarea valorilor deja existente, perioada interbelică, deopotrivă cu modernismul literar, au dat și naștere valorilor noi, unor scriitori deja născuți în mediul citadin Bucureștean sau din provincie. Acești scriitori nu ar fi avut cum să se conformeze regulilor stricte impuse de sămănătoriști, ceea ce ar fi dus inevitabil la stingerea scânteii ce ar fi putut însemna nou, inovator și totodată valoros.

Din fericire pentru literatura noastră, modernismul a apărut la timp pentru a încuraja dezvoltarea poeților George Bacovia, Tristan Tzara, Lucian Blaga, Ion Vinea și mulți alții. Dar și a prozatorilor Max Blecher, Hortensi Papadat-Bengescu, Mircea Eliade sau Garabet Ibrăileanu, majoritatea aparținând cercului literar Sburătorul, punct de cultivare al valorilor moderniste.

Ne aflăm în perioada de culme a romanului românesc, o perioadă de inovare atât din punct de vedere al percepțiilor asupra lumii, cât și a diversificării temelor. Au început să se abordeze teme cărora nu li s-a dat prea mare importanță în trecut, precum tema adulterului, a snobismului burghez sau a creării unei noi clase sociale prin mijloace mai mult sau mai puțin morale.

Toate acestea le vom regăsi în opera Hortensiei Papadat- Bengescu.

2. Despre Hortensia Papadat-Bengescu- context și operă

Hortensia Papadat-Bengescu (n. 8 decembrie 1876, comuna Ivești, județul Galați - d. 5 martie 1955, București) provine dintr-o familie de unde primește o educație bogată, mama sa, Zoe Ștefănescu fiind profesoară iar tatăl Dimitrie Bengescu, ofițer.

Studiile le-a făcut la pensionul de fete Bolintineanu din București (1887-1894) și în ciuda dorinței de a continua cu studiile superioare la Paris, renunță și datorită