Ion Barbu

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Ion Barbu.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 2 puncte.

Domeniu: Romana

Extras din document

Ion Barbu este o aparitie singulara în lirica romaneasca interbelica, formatia lui de matematician aducand cateva trasaturi particulare în creatia sa poetica. Astfel, în poezia lui I. Barbu predomina functiunile intelectuale, pentru el creatia lirica fiind un instrument de cunoastere a lumii fenomenale si a limbajului, înteles ca oglindire a intelectului. Obiectul artei lui Barbu sunt evenimentele Fiintei, nu ale individului. Poet de factura cerebrala, I. Barbu nu recurge niciodata la expresia directa de sentimente personale. La el, starea lirica este întotdeauna obiectivata, transpusa asupra naturii, asupra peisajului, a naratiei baladesti sau a simbolului abstract.

Limbajul poetic al lui I. Barbu este extrem de elaborat, supus unor exigente de maxima rigoare formala, trasatura prin care poetul se alatura traditiei purismului si ermetismului poetic modern, în linia lui Stéphane Mallarmé si Paul Valéry. Creatia lui I. Barbu constituie, alaturi de poezia lui Blaga si de experimentele poetice ale avangardei, evolutii literare decisive pentru sincronizarea poeziei romanesti interbelice cu modernismul european. Inimitabila în litera ei, lirica lui I. Barbu a facut posibila, prin exemplul ei de rafinament intelectual si prin exigenta artistica extrema, aparitia celor 11elegii ale lui Nichita Stanescu, a poeziei generatiei de la 1960, prin care lirismul romanesc modern se înscrie în elita universala a genului.

Conceptia despre poezie a lui I. Barbu a fost formulata în cateva eseuri polemice (Poetica domnului Arghezi - 1927; Pro domo -1927; Poezia lenesa - 1928; Cuvant catre poeti - 1941) si în numeroase interviuri. Ion Barbu ia atitudine împotriva “poeziei lenese”, prin care el întelege “poezia refuzata de idee”, poezia care, sub pretextul confidentei, al sinceritatii artistice, accepta a “ridica orice la masura de aur al Lirei”. Pentru I. Barbu, poezia lenesa (al carei exponent ar fi Arghezi) “se însoteste cu o tehnica rudimentara ori barbar însusita”, avand “inepta insistenta de a scrie versuri cum vorbeste”, reabilitand banalitatea si corcind-o cu sensibilitatea.

+ntr-un text redactat în 1932 dar publicat postum, I. Barbu explica optiunea sa pentru poezia ermetica: “Se poate foarte bine ca un sir de operatii, de asociatii mentale asupra evenimentelor tale sufletesti sa se gaseasca foarte bine consemnate într-o permutare a sintaxei... Aceasta înscriere a unei parti a evenimentului în chiar specificitatea sintaxei este suficienta din punctul de vedere al enuntarii lirice. Orice comentare (¿orice explicitare a ei) în textul însusi al poeziei ar fi o procedare scolara, oratorica, în orice caz antipoetica. +n matematice, de exemplu, fizionomia unei pagini ar fi salbatica si respingatoare daca s-ar restabili, în vederea unei claritati totale, încheieturile cele mai mici ale rationamentului. E adevarat ca în matematice cheia se poate gasi oricand, pe cale de gnoza (¿de cunoastere a limbajului matematic), de analiza. Cstigarea (¿întelegerea) sensului unei poezii ermetice e mai întamplatoare” (Note pentru o marturisire literara).

Prima etapa a creatiei lirice a lui Ion Barbu este cunoscuta în critica si istoria literara sub denumirea de “ciclu parnasian”. Poemele acestui ciclu (Fiinta, Lava, Muntii, Copacul, Banchizele, Panteism, Dionisiaca, Poem pentru marile Eleusinii etc.) au fost publicate în revista Sburatorul, între 1919-1920, si apreciate elogios de catre E. Lovinescu, dar renegate mai tarziu de catre autor, ca etapa juvenila, nereprezentativa, a creatiei sale. Evitand autoconfesiunea, expresia directa de sentimente, poetul îsi transfera trairile asupra peisajului, asupra elementelor naturii, care dau si titlurile textelor. Poemele sunt scurte, recurgand adesea la forma fixa (sonetul) si apeland la elemente livresti, în special din mitologia greaca, fapt care i-a determinat pe unii critici sa situeze acest început liric sub semnul parnasianismului. Parnasienii (Leconte de Lisle, José-Maria Hérédia) au cultivat o poezie decorativa, livresca, marcata de perfectiunea formei dar lipsita de elanuri sufletesti, pe cand Ion Barbu exprima, sub aparenta formei perfecte a versului, trairi violente, ce indica mai degraba o structura creatoare romantica.

Fisiere in arhiva (1):

  • Ion Barbu.doc