Jocul Ielelor

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Jocul Ielelor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 4 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 1 puncte.

Domeniu: Romana

Extras din document

Date despre autor si opera

S a nascut la 22 aprilie1894 la Bucuresti..Fiul lui Camil Petrescu (mort se pare inainte de nasterea scriitorului)si al Anei Cheler. A fost crescut de familia subcomisarului de politie Tudor Popescu din mahalaua Obor.Dupa gimnaziu continua studiile la colegiul Sf Sava si la liceul Gh Lazardin Bucuresti, iar in 1913 urmeaza cursurile Facultatii de filozofie si litere de la Universitatea din Bucuresti.Debuteaza in revista Flacara 1914 cu articolul ‘’Femeile si fetele de azi’’sub pseudonimul Raul D.

Intre 1916si 1918 participa la primul razboi mondial iar experienta traita acum se regaseste in romanul ‘’Ultima noapte de dragoste prima noapte de razboi’’Debuteaza cu dramaturgie intre 1916 si 1957 printre care « Jocul Ielelor’’ « Act Venetial’’ « Suflete tari’’ »Danton’’ « Mitica Popescu’’

Piesa „Jocul Ielelor” are ca punct de plecare reactiile sufletesti ale autorului care in mai 1916 asista la o bataie de flori la Sosea, in timp ce ziarele aruncate printre flori vorbesc despre Verdun.

Drama a absolutului, scriitura ilustreaza in fond principiul camil petrescian :”totul sau nimic” si axioma aceluiasi autor „cata luciditate atata drama”. Gelu Ruscanu, protagonistul discursului dramatic, cauta cu fervoare un sprijin in miscarea muncitoreasca pentru a rezolva unele probleme de ordin social in spiritul dreptatii absolute intrand in contradictie cu normele si legile ce guverneaza societatea. Fara sa inteleaga inutilitatea telului urmarit, incapabil sa faca vreo concesie, eroul sfarseste sinucigandu-se. Asadar ca in majoritatea operelor sale dramatice si epice, obsedat de conditia intelectualului vremii, apeland constant la propria experienta, Camil Petrescu procedeaza in consens cu ceea ce spunea, la timpul sau, dramaturgul Henrik Ibsen: „creatia mea este rezultatul starii mele de spirit si al zilelor mele morale” si aidoma acestuia

Rezumatul operei literare

Însetat de dreptate, Gelu Ruscanu, directorul ziarului socialist “Dreptatea sociala”, hotaraste sa publice o scrisoare pe care o primise de la fosta lui amanta, Maria Sinesti, si-n care femeia povestea, cu lux de amanunte, cum sotul ei, ministrul justitiei, a ucis-o pe batrâna Manitti si i-a distrus testamentul, pentru a ramâne el singurul mostenitor al acesteia. Fiind convins ca dreptatea trebuie sa fie absoluta, chiar daca asta înseamna sa fie si inumana uneori, Ruscanu este dispus sa sacrifice femeia iubita, pentru a-l face pe ministrul justitiei, Serban Saru Sinesti sa plateasca pentru crimele sale. Nici interventia Mariei si nici destainuirea matusii Irena, care I-a povestit ca tatal lui a facut o delapidare si ca Sinesti înca mai pastreaza dovada furtului, nu l-au putut clinti din hotarârea lui de a publica scrisoarea. Saru Sinesti este dispus sa distruga dovada delapidarii, în schimbul tacerii lui Gelu. De la el, Ruscanu afla ca tatal sau nu a murit într-un accident, asa cum credea, ci s-a sinucis din cauza unei actrite de duzina.

Gelu este nevoit sa renunte la ideea publicarii scrisorii, caci ministrul justitiei adusese în discutie eliberarea lui Petre Boruga, “un detinut politic grav bolnav”.

Dragostea, care dupa parerea lui ar trebui sa fie vesnica si absoluta, îl dezamageste profund, lasându-i rani adânci.

Când imaginea tatalui sau este complet distrusa si când întreg esafodajul de idei pe care si-l facuse despre lume se prabuseste, nu mai ramâne decât sinuciderea. Gelu îsi ia viata cu pistolul pe care Maria îl lasase în biroul cu câteva zile înainte, sub privirile înspaimântate ale femeii. Astfel, Gelu Ruscanu repeta destinul tatalui sau.

El este, asa cum a spus Penciulescu, un om care a vazut “jocul ielelor”, ramânând cu nostalgia absolutului: “Cine a vazut ideile, devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamânteasca si vede în luminis, în lumina lunii, ielele goale si despletite, jucând hora. Ramâne înmarmurit, pironit pamântului, cu ochii la ele. Ele dispar si el ramâne neom. Ori cu fata strâmba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar, cu nostalgia absolutului. Nu mai poate coborî pe pamânt.”

Caracterizat pe cale directa, în didascalii, el este “un barbat ca de douazeci si sapte –douazeci si opt de ani, cu o frumusete mai curând feminina, cu un soi de melancolie în privire, chiar când face acte de energie. Are nervozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste totdeauna drept în ochi pe cel cu care vorbeste si asta îi da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant îmbracat, desi fara preocupari anume.” Este un om puternic, sincer, care nu are nimic de ascuns si, de aceea, îsi poate privi interlocutorii drept în ochi. Este un intelectual, cu aspiratii superioare fata de cele ale oamenilor de rând. Crezul lui cel mai puternic este ca dreptatea trebuie sa fie absoluta, chiar daca este absoluta: “ Cum ar putea sa fie dreptatea, daca nu e absoluta?” “Daca lupt pentru o cauza, aceasta este dreptatea însasi!”

Ceea ce oamenii numesc iubire, pe el nu-l multumeste, caci dragostea nu este “o contabilitate de zile în care iubesti si zile în care n-ai iubit, ca pe urma sa închei bilantul si sa vezi daca ai iubit sau nu”. Pentru el “ iubirea e un tot sau nu e nimic”.

Tot pe cale directa, Ruscanu este caracterizat de celelalte personaje: Maria spune ca “mintea asta draceasca mi-a fost mereu dusmana” si-i cere sa faca un gest “ca sa mai cred ca esti om, si nu o cauza”. În scrisoarea sa, femeia îi spune ca el a reprezentat “un rasarit nou de soare” în viata ei. Matusa Irena încearca sa-i explice ca el nu este cu nimic mai presus decât ceilalti si ca aspiratiile si dorintele sale sunt utopice: “ Te-ai gasit tocmai tu sa îndrepti lumea? Esti tu mai cu mot decât toti ceilalti?”. Penciulescu spune ca Gelu “nu vede lucruri, vede idei”.

Personajul se autocaracterizeaza: “Mi-a murit credinta în mine însumi.” “ Azi nu sunt decât o biata epava… toate resorturile sunt rupte-n mine”.

Este lucid, inteligent, orgolios, încapatânat si are puterea sa-si asume cu demnitate erorile: intransigenta fata de greselile celor din jur, convingerea ca judecatile lui sunt infailibile, nerecunostinta filiala, absenta religiozitatii: “În atotputernicia Lui Dumnezeu nu am crezut”.

Pe cale indirecta, Gelu este caracterizat prin limbaj, fapte, framântari sufletesti. Toate acestea dovedesc ca este un personaj complex, care-si pune probleme grave. El intra-n conflict cu colegii de la redactie din pricina convingerilor sale, relatiile cu Sinesti sunt tensionate, iar pe Maria vrea s-o sacrifice.

Gelu Ruscanu este din aceeasi familie cu Stefan Gheorghidiu, cu Pietro Gralla sau Andrei Pietraru.

Conflictele piesei, interioare sau exterioare, sunt foarte puternice. Cel mai important conflict exterior este cel dintre Saru Sinesti si Ruscanu, din care, învingator iese ministrul justitiei, fiind mai bine ancorat în realitate si netraind în lumea ideilor.

Conflictul din sufletul si constiinta lui Gelu este unul interior, concretizându-se în opozitia dintre lumea aspra, plina de compromisuri si mizerie, în care oameni ca pianistul Lipovici se sinucid din lipsa de hrana si cei ca Dumitrache sunt nevoiti sa munceasca si la vârsta pensiei, pentru a-si ajuta rudele bolnave si lumea utopica a lui Gelu, lumea ideilor pure, în care dragostea e eterna si dreptatea absoluta. Aceasta lume este însa foarte fragila si în permanent pericol de distrugere la contactul cu realitatea. În cele din urma, acest univers ideal, creat de Gelu, se prabuseste, tragând dupa sine chiar prabusirea eroului, care decide sa se ridice de la masa vietii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Jocul Ielelor.doc