Latinitate și Dacism

STUDIU DE CAZ I

Latinitatea si Dacism

“Limba română este singura in Europa care se vorbeste aproape in acelasi chip in toate paritile locuite de romani “(M.Eminescu)

Dacii sau Getii(geto dacii)constituiau un singur popor: cu doua denumiri insa ,date de fiecare de unul dintre vecini.Grecii numeau Geti pe cei din Campia munteana,din Moldova si din Doborgea,iar romanii Daci su Dai,pe cei din Transilvania si Banat.Dar si unii si altii stiau de ambele nume.

Pe lângă celelalte moşteniri daco-getice, cuvintele de origine dacică, intrate definitiv în fondul lexical curent al limbii române, arată încă o dată că poporul român este continuatorul civilizaţiei şi culturii daco-geţilor. „Lexiconul românesc autohton dovedeşte că populaţia traco- dacică formează temelia şi trunchiul principal pe care s-a grefat şi prin care a putut să dăinuiască romanitatea în Balcani şi în Carpaţi, fiind deci însăşi baza etnică – socială a poporului român”.

Multe dintre credinţele şi obiceiurile populare româneşti, provin fără îndoială dintr-un substrat traco-dacic. Exemple se găsesc în folclorul obiceiurilor, tradiţiilor şi ritualurilor agrare, legate de diferite momente ale anului sau de fenomene ale naturii. Astfel sunt riturile magice pentru invocarea ploii, a fertilităţii ogoarelor, persistând până de curând în unele regiuni ale ţării : Sângeorzul, Plugarul, Boul înstruţat, Paparudele, Drăgaica ş.a. În aceleaşi substraturi daco-getice ar trebui căutată şi originea unor dansuri populare, spre exemplu a horei, şi îndeosebi a spectaculosului dans al căluşarilor, în care stăruie amintirea unor rituri de medicină magică, a unor rituri de iniţiere, a unui străvechi cult al Soarelui, precum şi simboluri mitice ale unor fenomene ale naturii.

Primul care demonstrează latinitatea limbii române este Grigore Ureche, într-un capitol din lucrarea sa „Letopiseţul Ţării Moldovei”, consacrat special acestei probleme, intitulat „Pentru limba noastră moldovenească”, pentru care conchide cu mândrie că „ de la Rîm (Roma) ne tragem; şi cu ale lor cuvinte ni-i amestecat graiul”.Pentru a-şi convinge cititorii de acest adevăr, el dă o probă de etimologii latine : „...de la rîmleni, ce le zicem latini, pâine, ei zic panis, găină...ei zic galina, muierea...mulier [...] şi altele multe din limba latină, că de n-am socoti pre amănuntul, toate le-am înţelege.”

Istoria limbii române este la fel de controversata ca si cea a poporului român,din doua motive principale: saracimea izvoarelor istorice, în special a celor scrise si interesele politice. Din aceste cauze exista mai multe variante de istorie a limbii române, din acestea derivând doua variante de istorie a poporului român.

Formarea poporului român în spatiul carpato-danubian si continuitatea lui în acest spatiu constituie un proces asemanator formarii si continuitatii altor popoare romanice europene: francez, italian, spaniol si portughez. La toate aceste popoare constatam un element etnic de baza: galii în cazul francezilor, celtiberii în cazul spaniolilor si portughezilor, galii si etruscii în cazul italienilor. La români au fost daco-getii. Peste acest element de baza, autohton, au venit colonistii romani, aducând cu ei limba latina, civilizatia si cultura romana.