Extras din referat
Etnogeneza poporului român
Etnogeneza poporului român se înscrie în procesul general european de formare a popoarelor şi limbilor neolatine, similară formării altor popoare latine, cu diferenţa că peste un element autohton venirea romanilor a fost urmată şi de un al treilea ingredient ce l-au constituit slavii.
Limba română este limba oficială şi naţională în România. Nu este exclus ca însuşi numele ţării să semnifice etimologic aria lingvistică a limbii române, mai degrabă decât România, denumirea administrativă tardivă a Imperiului Roman de Răsărit, apoi a Imperiului Bizantin.
Varianta oficială a istoriei limbii române, cea mai răspândită între istoricii contemporani este aceea derivată din teoria romanizării Daciei.Conform acestei variante, Imperiul Roman a colonizat Dacia într-o perioadă foarte scurtă de timp cu o masă reprezentativă de colonişti veniţi din tot Imperiul, dar în special de cultură latină (aproximativ 80%).
Dacii
Primele atestări
Cel mai vechi document păstrat, scris în română, este Scrisoarea lui Neacşu, o scrisoare din 1521, în care Neacşu de Câmpulung îi scria primarului braşovean despre atacurile iminente ale turcilor. Aceasta era scrisă cu alfabetul chirilic, la fel ca majoritatea scrierilor româneşti din acea perioadă. O primă folosire a alfabetului latin este atestată printr-un document transilvănean, scris după convenţiile alfabetului maghiar la sfârşitul secolului XVI.
Liturgiariu
« Santu esci cu adeveritu, si présantu, si nu este mesura maretîei santîei tale, si dreptu esci intru tóte lucrurile tale. Ca cu dreptate si cu multa sîlintia adeverita, ne ai adusu tóte. Ca plasmuindu pe omu, si luandu terana d'in pamentu, si cu tipulu teu cinstindulu, Dumnedieule, pusulu ai in raiulu resfaçului, fogaduindui intru padia porunciloru tale, vieati'a ceea fara de mórte si moscenirea bunatatîloru tale celoru vecinice... » ( text de la începutul secolului XIX )
Transliterare
"Sfânt eşti cu adevărat şi preasfânt, şi nu este măsură măreţiei sfinţiei tale, şi drept eşti întru toate lucrurile tale. Căci cu dreptate şi cu multă silinţă adevărată ne-ai adus toate. Că plăsmuind pe om, şi luând ţărână din pământ, şi cu chipul tău cinstindu-l, Dumnezeule, pusu-l-ai în raiul răsfăţului, făgăduindu-i, întru paza poruncilor tale, viaţa cea fără de moarte şi moştenirea bunătăţilor tale celor veşnice..."
Istorie
Istoria limbii române este la fel de controversată ca şi cea a poporului român, din două motive principale: penuria izvoarelor istorice, în special a celor scrise, şi interesele politice. Din aceste cauze există mai multe variante de istorie a limbii române, din acestea derivând variante de istorie a poporului român.
Este interesant de observat că pentru a impune o variantă sau alta de istorie a poporului, se porneşte în mare măsură de la istoria limbii acestuia. Astfel se poate spune că istoria limbii române este chiar mai disputată şi controversată decât cea a acestui popor, deoarece o concluzie definitivă în acest sens ar duce automat la o concluzie definitivă şi în cealaltă privinţă.
Influenţa altor limbi
Limba dacă
Limba dacă era o limbă indo-europeană vorbită de geto-daci. Se presupune că ar fi fost prima limbă care a influenţat latina vorbită în Dacia, însă se ştiu prea puţine despre această limbă. S-au găsit aproximativ 300 de cuvinte pur româneşti (în toate dialectele) sau cu corespondente în limba albaneză despre care se crede că ar putea fi moştenite din limba dacă, multe dintre ele legate de viaţa pastorală.
Conținut arhivă zip
- Latinitate si Dacism - Prezentare.ppt