Lingvistică Comparată

1. Limba latina – origine si evolutie

Latina este limba vorbita in antichitate in statul roman, care, la inceputul secolului al II-lea e. n., la moartea imparatului Traian (117 e. n.), se intindea din Britania pana in Africa, de la Oceanul Atlantic pana in Orientul Mijlociu.

Latina era vorbita la inceput in Latium, o mica regiune din centrul si vestul Italiei, a carei principala asezare era Roma, situate nu departe de varsarea Tibrului in mare. Aceasta regiune a fost leaganul poporului roman.

Pe masura ce poporul roman isi largea granitele statului sau, limba latina s-a extins treptat, cunoscand un continuu proces de dezvoltare, atat la Roma si pe teritoriul Italiei, cat si in provincii. Ea a influentat, si la randul sau afost influentata de limbile cu care a venit in contact, vorbote de popoarele care recunosteau autoritatea Romei.

Folosita in relatiile sociale si ca limba de cultura, latina si-a impus superioritatea in provinciile intens romanizate si ale caror populatii se aflau, fata de Roma, pe o treapta inferioara de dezvoltare economica si social-culturala (de exemplu in Peninsula Iberica, in Galia, in Dacia ), dar nu a reusit sa se im[puna in teritoriile in care limba de cultura era greaca, purtatoare a unei civilizatii superioare celei romane (in Grecia propriu-zisa, in Orient si in Egipt).

Odata cu destramarea unitatii politice si administrative a Imperiului Roman, s-a rupt si unitatea de limba dintre Rom asi populatiile romanizate. Drept urmare, limba latina a continuat sa fie vorbita si sa evolueze potrivit conditiilor specifice din fiecare teritoriu romanizat. S-au format astfel limbile romanice (neolatine), dintre care cele mai cunoscute si raspandite sunt: romana, italiana, franceza, spaniola, portugheza. Actualele limbi romanice nu sunt altceva decat limba latina populara , dupa o evolutie de aproape 2000 de ani, influentata atat de limba populatiilor autohtone (la noi a geto-dacilor), cat si de limbile invecinate.

Limba romana este cea mai rasariteana limba romanica si, datorita conditiilor in care s-a format si a evolut, poseda trasaturi proprii in comparative cu celelalte limbi romanice, ca de exemplu:

1. Spre deosebire de alte limbi romanice, limba romana pastreza neschimbata pronuntarea sunetului u scurt , in cuvinte precum: umbra < lat.umbra; plumb < lat. plumbum ;

de mult < lat. de multo, pe cand italienii pronunta ombra, piombo, de molto, iar francezii spun ombre, plomb.

2. Dintre toate popoarele romanice, numai in limba romana se mai foloseste vocativul in -e (cumnate < lat. cognate) si dativul feminin in –e si –i ( unei case < lat. casae; unei legi <lat. legi)

3. Privitor la vocabular, multe cuvinte latine s-au pierdut in celelalte limbi romanice, pastrandu-se insa in limba romana (circa 6% din totalul elementelor latine ale limbii romane): placinta < lat. placenta, lingura < lat. lingula, ager < lat. agilis, cantec <lat canticum, oaie <lat. ovis etc.

2. Caracterul latin al limbii romane

Limba romana reprezinta faza actuala de evolutie a limbii latine, care se vorbea in provinciile dunarene din partea nord-estica a lumii romane (Dacia, Moesia, Dardania, partea sudica a Panoniei).

Transformarea limbii latine in limba romana face parte integranta din procesul de formare a poporului roman, in care un rol important l-au avut romanii.

Contopirea bastinasilor geto-daci cu colonistii care vorbeau limba Latina constituie temelia formarii poporului român, in spatial carpato-dunarean, intr-un proces istoric indelungat, iar din limba vorbita de colonistii romani si insusita de populatia autohtona a rezultat limba poporului nou format, singurul care pastreaza numele de romanus atat pentru poporul insusi (populus Romanus – poporul român), cat si pentru limba vorbita de el- limba română .

Intre secolele al V-lea si al VIII-lea e.n. are loc procesul de transformare a limbii latine in limba română , cristalizandu-se trasaturile caracteristice ale limbii romane ca limba romanica.

Sunetele limbii romane (sistemul fonetic), structura sa gramticala (morfologia si sintaxa) si vocabularul fundamental sunt esential latine.

Partea esentiala a vocabularului, cea mai veche si absolut necesara tuturor vorbitorilor, este latina. Cuvintele latine denumesc cele mai importante actiuni omenesti, partile corpului, gradele de rudenie, diferite animale, alimentele de baza, locuinta si obiectele casnice fenomene si aspecte ale naturii etc. din cele 1500 de cuvinte esentiale ale limbii noastre, circa 60 – 66% sunt latine. Pe langa cuvintele de origine latina, in vocabularul limbii romane au patruns, ca urmare a contactelor istorice, convietuirii si colaborarii cu alte popoare, elemente lexicale de alta provenienta (slava, maghiara, turca, neogreaca, bulgara ) sau din vocabularul tehnico-stiintific si politic international.

Tendinta dominanta a limbii romane moderne consta in cresterea numarului neologismelor de origine romanica. In vocabularul journalistic, de exemplu, sunt folosite cuvinte latine mostenite si de origine romanica (din franceza, latina savanta, italiana ), in proportie de aproximativ 75% , avand o valoare de circulatie de 85%. De asemenea, terminologia tehnica si cea stiintifica romana este, in cea mai mare parte, latino-romanica.