Nuvela

Definitie: - este opera literara epica în proza, cu o actiune mai dezvoltata decât a schitei, cu un singur fir narativ, cuprinzând o succesiune de episoade, multe într-o actiune complicate la care iau parte personaje prezentate în mediul lor de viata, accentual cazând pe caracterele acestora nu pe actiune .

Caracteristici:

- este specia genului epic

- are o actiune mai ampla decât schita, mai scurta si mai simpla decât romanul

- înfatiseaza o înlantuire de episoade din viata unuia sau a mai multor personaje, prezentate în mediul lor de viata

- actiunea se desfasoara într-un timp mai îndelungat si în locuri diferite

- actiunea este structurata pe momente ale subiectului si divizata în capitole sau parti

- contine un singur fir epic în care întâmplarile sunt redate de regula cronologic

- conflictul dramatic este unic fara intrigi paralele

- detaliile au rol în crearea impresiei de autenticitatea întâmplarilor prezentate

- este construita în trepte si simetric partile componente având corespondenta intre ele

- se insista pe cadrul actiunii

- acorda o maxima importanta deznodamântului care încheie si destinul personajului

- personajul principal este urmarit cu o mare atentie atât moral cât si psihologic si social aratând si evolutia acestuia

- modurile de expunere: naratiunea si dialogul se împletesc cu ample secvente descriptive cu monologul, atitudinea narativa este subiectiva

Demonstratia ca

un text studiat este nuvela

Popa Tanda

de Ioan Slavici

Nuvela este o specie a genului epic în proza, cu un singur fir narativ, cu un conflict puternic, cu numar redus de personaje desfasurata într-un timp si spatiu mai întins decât în schita si mai restrâns decât în roman .

Nuvela muta accentul de pe actiune asupra personajelor, având un fi epic verosimil. Prezenta naratorului, prezentarea personajelor în directa relatie cu mediul familial si social si predominarea naratiunii sunt alte trasaturi ale nuvelei. Intereseaza, în special, destinul uman, prezentând o transformare.

„Popa Tanda” de Ioan Slavici este o nuvela ce prezinta aspecte din viata satului transilvanean din sec al XIX-lea, destinul parintelui Trandafir, care îsi gaseste cu greu rostul în viata .Constructia subiectului este destul e simpla, ceea ce intereseaza nu se petrece nu atât la exterior, la nivelul actiunii, cât la interior, în felul în care personajul gândeste si, treptat, gaseste mijloacele potrivite pentru a convinge.

Expozitiunea prezinta locul,timpul si câteva date despre erou. Situatia nu pare a fii ce-a a unui personaj în stare de criza: parintele Trandafir este fiul dascalului Pintilie si canta foarte frumos, e om invatat si a ajuns dascal în Butucani, sat instarit cu oameni credinciosi. Cu toate acestea, parintele nu e multumit de sateni si îi critica des, acestia sfârsind prin a se plânge la protopop si a-i cere mutarea.

Mutarea parintelui si sosirea lui în Saraceni, sat care este asemenea numelui si în care nici un popa nu a stat mai mult de trei zile reprezinta intriga nuvelei.

Desfasurarea actiunii reprezinta încercarile energice ale parintelui, ajuns într-un sat foarte sarac si cu oameni foarte lenesi. Preotul tine predici la biserica, apoi, când biserica începe sa fie mai putin populata, începe sa îi caute pe oameni pe drum, la câmp, incercand sa îi convinga sa-si schimbe viata si sa fie mai harnici.Oamenii îl asculta, îi dau dreptate,dar nu schimba nimic în felul lor de a fii iar preotul devine si mai insistent începe sa îi ia în ras, sa îi batjocoreasca. Poporenii încep sa se fereasca de el sa îl ocoleasca, dar pentru ca nu reusesc intotdeauna si ocarile lui sunt suparatoare îi pun porecla „Popa Tanda”. Batjocorit si el de sateni parintele ajunge si el în situatia din intriga: satenii se plâng episcopului cerând schimbarea parintelui. Acesta are însa suflet bun si îi da dreptate parintelui, care ramâne mai departe în Saracani.

Punctul culminant îl surprinde pe parinte în culmea disperarii: preoteasa bolnava, cu un al IV-lea copil abia venit pe lume, casa darapanata, fara speranta, ca satenii si mai saraci, sa pot îngriji de el. Aflat la caputul puterilor sa roaga în biserica, simtind ca familia sa sufera. Ultima încercare, exemplul personal, da roade: îsi repara casa, îsi face gard, straturi de zarzavat seamana porumb confectioneaza lese si imobilizeaza pe sateni. Astfel situatia dificila este depasita si deznodamantul ofera o cu totul alta imagine a satului. Satul se schimbase si dupa zece ani are biserica noua cu turla stralucitoare, gradini pline de pomi si cu oameni harnici si multumiti. Parintele, devenit bunic este inconjurat de nepoti, cu familie fericita, iubit si respectat de sateni.

Conflictul nuvelei este atat exterior, cât si interior-parintele nu reuseste sa comunice cu satenii si nici nu poate sa fie ceea ce ar trebui sa fie un preot în comunitatea rurala.

Desi nuvela are mai multe personaje decât schita,numarul acestora nu e la fel de mare ca în roman. Personajul principal este parintele Trandafir, personaj secundar este preoteasa, iar episodice sunt Cozonac, Marcu si Coste. Foarte important este personajul colectiv: mai întâi locuitorii din Butucani, apoi cei din Saracani. Aceste personaje colective gândesc si actioneaza la unison, având aceleasi gânduri, convingeri, dorinte si sentimente fata de parintele Trandafir.

Personajul principal este caracterizat direct,prin aprecierile autorului, ale satenilor din Butucani si Saracani, dar, mai ales în mod indirect, prin replicile, gesturile si faptele sale. Punctele de vedere sunt diferite. În timp ce autorul aduce în prim-plan trasaturile pozitive, satenii din Butucani îl sanctioneaza, iar cei din Saracani evolueaza de la ideea „popa e omul dracului”, la aprecierea ca e „omul lui Dumnezeu”. Portretul este realizat prin descriere „prea verde fatis”, aspru la judecata, prin dialogurile cu satenii, si prin monologul interior: „Puternice Doamne, ajuta-ma!”. Cu multe calitati si defecte parintele Trandafir este un personaj complex si contradictoriu care îsi gaseste greu echilibrul. Urmarit pe parcursul întregii vieti, popa Tanda continua truda parintelui sau si devine un simbol al credintei si al reusitei.

Spatiul geografic este în expozitiune satul Butucani, apoi satul Saraceni. Toponimele sunt sugestive, astfel „Saraceni” si „Valea Seaca” sugereaza starea materiala precara a satenilor. Actiunea se desfasoara de-a lungul mai multor ani, din tineretea si pana la batrânetea eroului.

Naratiunea este modul de expunere predominant, dar destul de ample sunt descrierile, mai ales ale satului Saraceni.

Un rol important îl are si dialogul si mai ales monologul interior care aduce în prim-plan zbuciumul sufletesc al eroului în momentele dificile ale existentei.

Datorita acestor caracteristici si prin prezenta naratorului care îsi pastreaza fata de aspectele de viata reala, prezentata, naratiunea „Popa Tanda” este o nuvela.