Titu Maiorescu si Limba Literara

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest referat descrie Titu Maiorescu si Limba Literara.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Romana

Cuprins

I. INTRODUCERE - 3 -
II. TITU MAIORESCU ŞI LIMBA LITERARĂ - 4 -
III. CONCLUZII - 9 -
BIBLIOGRAFIE - 10 -

Extras din document

I. INTRODUCERE

Originar din Transilvania, fiul profesorului Ioan Maiorescu, în al cărui suflet au vibrat ideile Revoluţiei de la 1848, Maiorescu manifestă un patriotism conştient şi responsabil, arătând în activitatea sa că poporul român se poate ridica, prin puteri proprii, în universalitate.

Studiile făcute la Braşov, Viena şi Berlin, doctoratul în filozofie şi licenţa în drept, la Paris, definesc performanţa formării unei personalităţi complexe.

El este un om modern, hărţuit de prea multe ocupaţii, dormind câteva ore pe noapte, alergând de la tribunal la facultate şi de acolo la club, văzând zilnic nenumăraţi prieteni literari şi politici, corectând seara textul unui discurs rostit după masă, citind, primind, plecând noaptea cu trenul în provincie, unde a doua zi în zori are proces, telegrafiind dispoziţii, reţinând camera la hotel, găsind timp de scurte vizite şi de scrisori, salvându-se într-o excursie de câteva ore, nerefuzând pe nimeni, niciodată, folosind fiecare secundă pentru un lucru necesar.

Tudor Maiorescu este mentor al Societăţii „ Junimea”, alături de P.P.Carp, Th.Rosetti, V. Pogor şi Iacob Negruzzi. Programul societăţii cuprindea: organizarea de prelecţiuni populare, stabilirea unei ortografii unitare a limbii române, precum şi editarea unei antologii de poezie românească, de la origini şi până la vremea aceea.

Ca rod al discuţiilor de la Junimea, se nasc studiile maioresciene, dintre care: Despre scrierea limbei române, O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867, Asupra poeziei noastre populare, Limba română în jurnalele din Austria, În contra direcţiei de astăzi în cultura română, Direcţia nouă în poezia şi proza română etc.

Pregătirea lingvistică a lui Maiorescu era susţinută de cunoaşterea limbilor pe care le învăţa în anii de studii, iar înşirarea numelor lingviştilor citaţi de el e suficientă pentru ambiţia lui de a susţine teorii lingvistice originale, în ciuda unei anumite indiferenţe a lingviştilor români faţă de strădania lui.

In limbă, negaţia este posterioară afirmaţiei: în celelalte domenii, Maiorescu dărâmă mai întâi, spre a putea construi pe urmă. Dar structura operei lui Maiorescu nu este numai dublă, ci şi contradictorie: având vocaţia începutului absolut, Maiorescu nu construieşte totuşi decât prin opoziţie, el nu afirmă decât după ce a negat.

II. TITU MAIORESCU ŞI LIMBA LITERARĂ

Studiile lingvistice ale criticului merg în două direcţii: una, ca bază lingvistică a Logicii lui, privind raportul ştiinţei gramaticii cu ştiinţa logicii, iar alta, ca bază lingvistică a poeticii lui, privind raportul structurii logico-gramaticale a limbii cu diferitele structuri lingvistice în cuprinsul aceleiaşi limbi, ca urmare a diferitelor funcţiuni ale limbajului. De asemenea, toate studiile lui Titu Maiorescu au militat pentru unificarea limbii române literare prin omogenizarea scrierii, prin elaborarea unei gramatici unitare, prin îmbogăţirea vocabularului cu neologisme şi prin combaterea tendinţelor de “stricare” a limbii.

Titu Maiorescu a fost preocupat de studierea limbii aşa cum s-a constituit ea istoric, de această limbă ameninţată de decadenţă şi de care nimeni nu-şi bate capul. El afirmă că limbă şi naţionalitate sunt, în specie pentru români, cuvinte aproape identice. Este de părere că gramatica română trebuie să fie un obiect principal de studiu în şcoală, din care trebuie să înceapă regenerarea noastră intelectuală, gramatica fiind un mijloc bun pentru deşteptarea inteligenţei şcolarilor. Principiul învăţării limbii române trebuie să fie cel raţional, iar cultivarea limbii române presupune studiul ei în toate şcolile, începând cu cele elementare. Limba latină are, după părerea lui, un rol important în educaţia elevilor prin simplitatea şi regularitatea gramaticii ei, fiind cel mai bun fundament şi cea mai bună disciplină pentru orice parte a gândirii noastre: Limba latină, având gramatica cea mai riguroasă, având o întindere de sferă care poate îmbrăţişa toate părţile inteligenţei, având în fine obiectivitatea antică, este studiul fundamental în gimnaziu.

Criticul susţine, de asemenea, că limba este un produs al vieţii sociale, un mijloc de comunicare între oameni, un complex de semnificaţii care nu pot fi concepute in afara vieţii sufleteşti. Caracterul naţional al limbii nu se află in factori biologici ci în factori sociali-spirituali, a căror schimbare determină evoluţia limbii. Titu Maiorescu, scria Rădulescu-Motru, voia o limbă scrisă şi vorbită nu în vederea documentării istorice sau a plăcerii estetice, ci în vederea extensiunii culturii în rândurile poporului. Pentru dânsul, menirea limbei este nu numai de a asigura continuitatea cu trecutul, ci mai ales de a mijloci progresul pentru viitor.

Fundamental pentru concepţia lui lingvistică este studiul Despre scrierea limbii române, elaborat începând din 1866, pentru fixarea unor norme ortografice în limba literară, într-o bătălie lingvistică pentru cultivarea limbii ca bază a culturii române, în vederea întăririi istorice a naţionalităţii române. El vine cu o metodă revelatoare de studiu lingvistic: cercetarea sistematică şi completă, în vederea stabilirii unui criteriu pentru judecarea materiei întregi. El este de părere că adevărata carte de logică ar fi: Logică şi gramatică şi că trebuie scoasă logica din limbă.

Indiferent de părerea lui Maiorescu despre constituirea celor două ştiinţe, logica şi gramatica, sub raport istoric, procesul logico-gramatical este pentru el unul singur, ca urmare a raportului direct dintre limbă şi gândire. Învăţătura gramaticii la greci era un mijloc de exprimare corectă, pentru ca retorica şi logica să fie un mijloc de deprindere a unui stil, spunea el în Logica, iar într-o altă însemnare îl cita pe Aristotel care spunea că mişcările în cuvinte sunt simbolul mişcării in suflete.

Ideea fundamentală a lucrării Despre scrierea limbii române este susţinută prin constatarea că, în concurenţa principiilor pentru scrierea limbii române, o metodă, înainte de a fi fonetică sau etimologică, sau fonetico-etimologică, trebuie să fie simplu-logică. Cultura unui popor este condiţionată de naţionalitatea lui, după propria lui natură: Astfel, se cere ca poprul modern să aibă o formă de stat naţională, şi mai ales o literatură şi o limbă naţională.

Fisiere in arhiva (1):

  • Titu Maiorescu si Limba Literara.doc