Tradiții

Botezul Domnului a fost praznuit cu sfintenie înca de la începutul crestinismului. Evenimentul a fost înteles mai usor deoarece Sfântul Ioan Botezatorul practica botezul pocaintei pe malul Iordanului, pregatind caile sosirii lui Mesia. Acesta, prin botez, a sfintit firea apelor, ca mijloc vazut al curatirii celor ce cred. Biserica a asezat aceasta sarbatoare la 6 ianuarie, dupa o veche traditie - când s-a petrecut faptul Botezului Domnului în anul al 15-lea al domniei împaratului Tiberiu.

Îndata ce Domnul Hristos a iesit din apa Iordanului, cerurile s-au deschis. Duhul Sfânt era de fata în chipul unui porumbe, iar o voce cereasca a zis : "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit". Botezul Domnului pune capat unui ritual vechi, deschizând totodata portile unei ere noi. Aratarea Duhului Sfânt sub chipul unui porumbel pe malul Iordanului în vazul celor de fata si martori ai Botezului Domnului, are si ea o însemnatate deosebita. Porumbelul este cel care a devenit icoana nevinovatiei, a ascultarii, a modestiei, a gingasiei, a întelepciunii, a pacii si a iubirii celei mai curate, care trebuie sa stapâneasca pe omul cel renascut din apa si din Duh.

Renasterea prin botez înlatura de la credinciosi teama, frica si înselarea, formându-le o constiinta curata a datoriei crestine si discernamânt între faptele bune si rele. Credinciosii iau parte la slujba Aghiazmei celei mari si primesc Apa sfintita. Ei gusta aceasta apa sfintita, numita Aghiazma Mare si îsi amintesc de marele eveniment de acum doua milenii. Aceasta apa este si simbolul unitatii si împacarii crestine. Ea este si otrava pentru sufletele pline de ura si minciuna.

Boboteaza este un cuvant specific poporului nostru, iar vecinii crestinati de noi pastreaza pana astazi, intraductibil, apa-boteaza, in Calendarul lor liturgic. De asemenea, "botezarea" caselor a ramas obicei strabun, datina cea mai importanta din aceasta zi era Iordanul sau Sfintirea cea mare a apei. Se spune ca oricine ar fi intrat in aceasta zi in apa este aparat de toate bolile. Sfintirea apei se facea intr-un loc special amenajat langa o fantana sau o apa curgatoare.

Boboteaza, ca si Craciunul, este precedata de un ajun mai deosebit, ajun ce concentreaza o multitudine de practici si credinte ce decurg, în special, din datina numita "umblatul preotului cu botezul" sau Chiralesa.

Pe vremuri, în alaiul preotului intrau si maturii, însa cu timpul alaiul a devenit apanajul copiilor. Urmând oarecum modelul colindelor, Chiralesa este socotit un obicei de purificare a spatiului si de invocare a rodului bogat. De regula, baietii înconjurau de trei ori toate constructiile din gospodarie, sunând din clopotei sau fiare vechi, strigând "Chiralesa, /Spic de grâu, /Pâna-n brâu /Roade bune /Mana-n grâne!" sau numai Chiralesa; acest cuvânt provine din neo-greaca si înseamna "Doamne miluieste!". Exista credinta ca, strigând Chiralesa, oamenii capata putere, toate relele fug si anul va fi curat pâna la Sfântul Andrei.

Venirea preotului era asteptata cu cea mai mare nerabdare îndeosebi de fetele mari; acestea, atunci când îl zareau venind, luau margelele, cerceii si sase boabe de grâu si le puneau sub pragul pe unde urma a trece preotul. Puse sub perna în noaptea dinspre Boboteaza, se zice ca vor ajuta fetele sa-si viseze ursitii. Magia premaritala din ajunul Bobotezei avea însa în centrul ei busuiocul, comunitatile traditionale socotind aceasta planta totem, investind-o cu numeroase atribute erotice; acum, "fetele sau femeile fac tot posibilul sa rupa, sa ceara, sa fure busuioc din sfestocul popii", urmând ca, pus sub perna, acesta sa le aduca în vis barbatul harazit de Dumnezeu. Bucovinenii socot ca oamenii l-ar fi acoperit la botez pe Domnul Hristos cu busuioc; de atunci se spune ca se foloseste busuiocul pentru stropit cu agheasma.