Umanismul - Iluminismul

I. Semnificaţiile umanismului

I. Umanismul este o concepţie formativă care urmăreşte dezvoltarea armonioasă şi integrală a calităţilor omului. Umanismul este un scop, iar disciplinele ştiinţifice şi artistice sunt mijloacele prin care se realizează dezvoltarea completă a personalităţii umane.

În cultura universală, conceptul de umanism are accepţiuni generale şi speciale:

1. Umanismul este o doctrină morală, care recunoaşte omului valoarea supremă; ea se opune atât fanatismului religios, cât şi fanatismului politic (prin fanatism se înţelege acceptarea necondiţionată a unei idei).

2. Umanismul are o filozofie proprie, ce apără ideea progresului civilizaţiei spre o formă ideală de umanitate, în care omul poate deveni independent de natura, putand sa-si asigure hrana,traiul,si o locuinta.

Azi, conceptul de umanism se aplică tuturor teoriilor filosofice, sociale şi politice, care au ca scop dezvoltarea nelimitată a personalităţii omului şi respectul pentru demnitatea persoanei.

3. În sens restrâns, prin umanism se înţelege totalitatea ştiinţelor umaniste.

II. Formele istorice ale umanismului

De-a lungul istoriei, conceptul de umanism a cunoscut o evoluţie a sensurilor şi a mijloacelor de realizare.

1. În ordine cronologică, prima formă de umanism este umanismul antichităţii.Acesta a promovat educatia,instituind sistemul educativ, alcatuit din discipline cum ar fi:logica,gramatica,aritmetica,geometria, astronomia,muzica.

2. Paralel, s-a dezvoltat şi un umanism popular. În folclorul tuturor popoarelor, în toate timpurile, a existat o filozofie centrată pe om, cristalizată în proverbe, maxime şi zicători, în legende, snoave şi basme. În literatura noastră, Anton Pann a grupat tematic proverbele autohtone în Povestea vorbei, realizând un adevărat ghid al comportării omului ca fiinţă socială.

3. Forma cea mai complexă a umanismului o constituie umanismul renascentist,care a caracterizat Europa între secolele XIV-XVI,cu centrul de iradiere în Italia. El se caracterizează prin următoarele trăsături distincte:

a. în mănăstirile din Italia, Elveţia, Germania sunt descoperite, analizate şi comentate operele clasice ale antichităţii;

b. se înfiinţează primele universităţi europene: la Florenţa, Roma, Viena, Praga;

c. principii şi împăraţii Europei înfiinţează biblioteci – biblioteca Vaticanului, de exemplu, avea în 1455, 1200 de volume;

d. s-au înfiinţat ateliere speciale, pe lângă mănăstiri, în care se copia manuscrise şi librării pentru valorificarea lor;

e. apariţia tiparului la mijlocul secolului al XV-lea a contribuit la răspândirea operelor literaturii clasice.

Principalii reprezentanţi ai Renaşterii sunt:Dante, Leonardo da Vinci, Michelangelo(Italia), Francois Rabelais, Michele Montaigne(Franta), Erasmus din Rotterdam(Olanda); Thomas Morus(Anglia); Martin Luther(Germania), Hugo Grotius(Spania).

III. Începuturile umanismului în literatura română

În funcţie de condiţiile social-economice diferite, umanismul de tip renascentist a pătruns mai întâi în Transilvania, în sec al XV-lea, iar în următoarele două secole se afirmă în Moldova şi în Ţara Românească.

Umanismul românesc reprezintă cel dintâi curent cultural de amploare din ţările române. El a fost cultivat de voievozii şi domnitorii interesaţi în cultivarea statului feudal: Neagoe Basarab, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir, de boierii cărturari: Grigore Ureche, Miron Costin,şi de cărturarii mireni: Dosoftei, Antim Ivireanul.

1. În Transilvania întâiul umanist român a fost Nicolae Olahus (1493 - 1568), descendent din marea familie a Drăculeştilor. În opera sa, Hungaria, afirmă, cel dintâi, ideea romanităţii, a originii istorice comune şi a unităţii de limbă a poporului român.

2. În Moldova domnitorul Despot Vodă (1561 - 1563) a elaborat un program cultural, parţial realizat prin înfiinţarea în anul 1562 a Şcoliilatine de la Cotnari, şcoală condusă de umanistul Johannes Sommerus (1542 - 1547), şi a proiectat înfiinţarea unei Academii umanist-ştiinţifice. Şcoala de la Cotnari a existat până în anul 1588.

3. În Ţara Românească, întâiul mnare umanist a fost principele Neagoe Basarab (1512 – 1521). Opera sa, Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, marchează unul din primele documente umaniste autohtone, în care omul şi raţiunea sunt considerate valori esenţiale. Omul poate şi trebuie să fie educat pentru a obţine omul ideal, desăvârşit şi întreg. Valoarea omului trebuie măsurată numai după capacitatea şi meritele personale.

Urmărind să educe o întreagă societate, de la copil până la marii dregători, Neagoe Basarab afirma un adevărat crez etic:; el expune idei despre cinste şi forţa dreptăţii, despre importanţa omeniei şi vredniciei, despre pace şi război, despre diplomaţia necesară menţinerii păcii şi îmblânzirii duşmanilor.

IV. Coordonatele fundamentale ale umanismului cronicarilor

Apărut încă din secolul al XV-lea în Transilvania şi din veacul următor în Moldova şi în Ţara Românească, umanismul românesc a cunoscut o epocă de mare dezvoltare în secolele al XVII-lea şi la începutul sec al XVIII-lea prin activitatea cronicarilor Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce. Lor li se adaugă complexa personalitate a lui Dimitrie Cantemir.

Toţi cronicarii au o formaţie umanistă, construită pe două izvoare esenţiale: umanismul popular, cristalizat în literatura folclorică şi umanismul renascentist, însuşit la şcolile umaniste ale vremii.

Trăsături fundamentale ale umanismului românesc:

1. Cronicarii consemnează evenimentele istorice dintr-un impuls umanist, atribuind istorie o înaltă valoare educativă.

2. Rolul educativ al istoriei se corelează cu responsabilitatea în faţa contemporanilor.

3. În viziunea cronicarilor, domnitorul care şi-a subordonat existenţa slujirii ţării devine un elocvent exemplu pentru urmaşi. Ideea este de asemenea, caracteristică umanismului.Cu acest scop, Grigore Ureche, evidenţiază în personalitatea lui Ştefan cel Mare, prototipul ideal al viteazului, iar Ion Neculce elogiază domnia lui Dimitrie Cantemir.

4. Un alt element fundamental al umanismului cronicăresc îl constituie conştiinţa romanităţii poporului român, ceea ce explică atenţia acordată etnogenezei noastre. Cronicarii descoperă şi argumentează convingător latinitatea limbii şi a poporului român, continuitatea neîntreruptă a elementului roman în Dacia, unitatea de limbă, cultură şi teritoriu a românilor de pretutindeni.

5. O altă idee esenţială a umanismului românesc o constituie lupta pentru păstrarea independenţei. Pe această idee se grefează patriotismul cronicarilor. Lupta pentru apărarea independenţei se manifestă diferit, de la un cronicar la altul, în funcţia de personalitatea domnitorilor prezenţi, de creşterea sau descreşterea puterii imperiului otoman, de posibilele alianţe antiotomane oferite de timpul istoric.

6. Umanismul cronicarilor se caracterizează şi prin reflecţia filosofică asupra fiinţei umane.