Umberto Eco și Plimbările prin Pădurea Narativă

Umberto Eco, filosof, semiotician, critic literar şi scriitor s-a născut la data de 5 ianuarie 1932 în Alessandria, Piemont. S-a remarcat prin nenumărate premii şi distincţii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare acordată în anul 1993, fiind Doctor Honoris Causa în cele mai renumite universităţi din lume. A publicat de-a lungul anilor, romane (Numele trandafirului, Pendulul lui Foucault, Insula din ziua de ieri, Misterioasa flacără a reginei Loana, Baudolino), cărţi pentru copii, cărţi de teorie literară, tratate academice şi eseuri.

„Şase plimbări prin pădurea narativă” a scriitorului italian, apărută în 1997 şi publicată de Editura Pontica este o sinteză complexă şi minuţioasă ce se adresează persoanelor interesate de domeniul filologic, dar şi celorlalţi cititori în vederea aprofundării studiilor de teorie literară.

Umberto Eco sintetizează în cele 191 de pagini, respective şase capitole o lume a naraţiunii prin intermediul metaforei centrale a textului, şi anume pădurea narativă. Această metaforă sugerează faptul că cititorul este în fiecare moment supus unor alegeri în cadrul unui text narativ. Pădurea este un loc accesibil; ea nu e un scop, e o călătorie. Prin urmare, aşa se vrea a fi şi textul narativ. Plimbările prin pădurea narativă are aceeaşi funcţie pentru cititor pe care o are şi jocul în viaţa unui copil, cea de familiarizare. „[…] a citi povestiri înseamnă a juca un joc cu ajutorul căruia învăţăm să dăm sens imensităţii lucrurilor care s-au întâmplat, se întâmplă şi se vor întâmpla în lumea reală.”

Titlul fiecărui capitol al acestei cărţi este unul sugestiv. Astfel, primul capitol, „Intratul în pădure”, introduce cititorul în arta narativă prin expunerea conceptelor de cititor model, cititor empiric, autor model, respectiv autor empiric. Conceptele teoretice ale lui Umberto Eco se revendică „de la cea mai venerabilă tradiţie filosofică.” În continuare, scriitorul clarifică confuzia autor empiric – autor model. Acesta oferă următoarele explicaţii, urmate şi de exemple. Cititorii model se implică în textul narativ şi caută pluralitatea înţelesului, pe când cititorii empirici tratează textul ca pe o grădină proprie. Ambele categorii de cititori, în parcurgerea textului trebuie să-şi suspende experienţa personală. În orice tip de text autorul model şi cititorul se construiesc unul pe altul şi se definesc reciproc în cursul lecturii. În viziunea lui Umberto Eco, textul este o „maşină leneşă care-i cere cititorului să facă parte din munca ei. Ar fi groaznic ca un text să spună tot ceea ce destinatarul lui ar trebui să înţeleagă” .

„Pădurile din Loisy” este titlul celui de-al doilea capitol al cărţii. Acest capitol surprinde prin compoziţia sa consistentă, astfel autorul prezintă detaliat diferitele moduri de a te plimba prin pădure. Există două moduri, şi anume cu scopul de a încerca una sau mai multe căi, sau pentru a înţelege cum e alcătuită pădurea, de ce unele poteci sunt accesibile şi altele nu. În continuare, se revine la conceptul de cititor model pentru a-l clasifica astfel: cititor model de nivel unu şi cititor model de nivel doi. Alte noţiuni pe care Eco le expune cititorilor săi sunt cele de fabulă şi subiect. Însuşi autorul mărturiseşte că „într-un text narativ, subiectul poate lipsi, dar fabula şi discursul nu.”

Capitolul al treilea, intitulat „Zăbovind prin pădure”, are rolul de a clarifica timpul discursului, timpul fabulei şi al lecturii. Umberto Eco introduce un nou concept, respectiv conceptul de plimbări inferenţiale (prin tehnici de întârziere sau încetinire a timpului). Un alt aspect al textului narativ care este tratat in acest capitol este cel de zăbavă narativă, dar a zăbovi nu înseamnă a pierde timpul, ci mai degrabă, în acest caz, o reflectare, un timp de lectură impus cititorului. Zăbava narativă este constituită din descrierea de lucruri, persoane şi îndeamnă la plimbări inferenţiale. Ea înseamnă „să fii pregătit să intri într-o lume în care măsura normală a timpului contează foarte puţin, în care ceasurile s-au spart, s-au lichefiat, ca într-un tablou de Dali.”