Hard Disk-ul

1. Definitie

Hard discul este un disc magnetic dur care are rolul de a stoca mai multe informatii decat o discheta. De obicei, hard discul nu poate fi scos din disc drive-ul localizat in computer. In cele mai multe computere, hard discul este desemnat prin litera C:, in timp ce drive-ul floppy se numeste A: sau B:. Hard discul poate stoca in mod normal cateva sute de milioane de bytes (sau caractere) de informatie, in timp ce un floppy disc poate stoca doar un milion si jumatate de bytes.

Aproape orice calculator personal sau server contine unul sau mai multe dispozitive hard-disk. Fiecare supercalculator este conectat la chiar sute de hard-diskuri. Mai nou se gasesc chiar si Video Recordere sau camere video care folosesc hard-diskul ca mediu de stocare in locul benzii magnetice. Miliardele de hard-diskuri fac un singur lucru, ele depoziteaza informatia digitala intr-o forma relativ permanenta, astfel calculatorul are capabilitatea de a detine in memorie informatia chiar si nealimentat la o sursa de curent.

2. Istoric

Hard-disk-ul serveste drept memorie non-volatila, mediu de stocare pentru documentele, fisierele sau aplicatiile utilizatorului. Hard-Disk-urile au fost inventate in anii 1950, fiind initial discuri mari cu un diametru de 20 de inchi. Initial se numeau discuri fixe sau “Winchesters”. Mai tirziu au devenit cunoscute sub numele de Hard-Disk-uri, pentru a se face deosebirea de Floppy Disk. In 1954 IBM a inventat primul hard-disk cu o capacitate extraordinara pentru acea perioada, de 5MB (mega bytes) impartita pe 24 de platane, pentru ca apoi sa dezvolte hard disk-ul "Piccolo" de 8MB. Cu 25 de ani mai tarziu cunoscutul producator de HDD-uri Seagate, introduce pe piata primul HDD pentru calculatoare personale, capabil sa inmagazineze pana la 40 MB, ajungand la rate de transfer de 625KBps (kilobytes) folosind modul de codare MFM (Modified Frequency Modulation - Modulare de frecventa modificata), acest mod de codare fiind folosit de vechile FDD-uri (floppy disk drive) sau de sistemele de inmagazinare de date. Pentru inceput unitatea de masura pentru acestea era byte-ul, apoi pe masura ce tehnologia a progresat s-a convenit la folosirea multiplilor acestuia, respectiv kilobyte-ul(KB), megabyte-ul(MB), si relativ recent gigabyte-ul(GB).

(IBM 62PC "Piccolo" HDD, creat in 1979)

Datorita posibilitatilor de acces aproape aleatoriu la date, unitatile de disc magnetic au intrat in compunerea calculatoarelor cu mult inainte de aparitia PC-urilor. Totusi primele unitati nu reuseau sa faca cererilor de date si uzau rapid. Capatele de citire/scriere atingeau discurile si le polizau, lasand numai praf acolo unde o data fusesera stocate date. Pentru a permite viteze mari de acces, unele unitati de disc foloseau zeci de capete de citire/scriere aliniate de-a lungul razelor discului, fiecarui cap fiindu-i dedicata o portiune a discului. Aceste modele ofereau viteza mare de acces, in functie de viteza de rotatie a discului si aveau nevoie de operatii minime de intretinere, deoarece aveau putine elemente mobile. Dar dimensiunea capetelor si costul instalarii unei matrice de capete cresteau foarte mult costul acestor modele.

Pasul inainte a fost facut de IBM prin laboratoarele Husley, aflate in Anglia, in apropiere de Winchester. Cercetatorii de la aceste laboratoare au folosit un singur cap pentru scanarea fiecarui inci patrat de pe suprafata discului. Aceasta inovatie a fost eliminarea contactului fizic dintre capul de citire/scriere si suprafata discului, evitand astfel uzura discului prin frecare. Acest model a stabilit pentru sistemele de stocare ale calculatoarelor un standard care a durat mai mult de trei decenii. Capul de citire/scriere ‚,pluteste ’’ pe o perna de aer, astfel incat nu atinge niciodata discul. Mai mult, datorita eliminarii frecarii, capul poate sa se deplaseze rapid in diferite pozitii pe disc.

Modelul original avea doua variante, un disc ‚,fix’’, pastrat permanent in interiorul unitatii de disc, si un disc amovibil care poate fi demontat pentru schimbul de date sau pentru arhivare. Ambele variante puteau stoca 30MB pe discuri cu dimensiunea de 14 inci. In timpul dezvoltarii, acest model a fost numit 30/30, pentru a reflecta cele doua variante de stocare. Pornind de la faptul ca Remington a folosit acelasi nume pentru faimoasa carabina cu repetitie – arma care a cucerit Vestul – acest tip de unitate a devenit cunoscuta sub numele de unitate de disc Winchester.

In afara de Winchester, exista si alte denumiri care se refera la ceea ce se numeste azi ,,hard-disc’’. Multi dintre cei de la IBM se refera la acestea cu termenul ,,discuri fixe’’. Daca un specialist vrea sa creeze confuzie, s-ar putea sa foloseasca un alt termen imprumutat din zilele de inceput ale calculatoarelor, DASD, care provine de la Direct Access Storage Device (dispozitiv de stocare cu acces direct).