Analiza conceptului de devianță la Erving Goffman

În acest eseu mă voi centra pe analiza conceptului de devianță la Erving Goffman. Eseul va face și paralele cu alte interpretări ale acestei noțiuni. Consider că pentru început este necesară o scurtă prezentare a principalelor concepte utilizate de Goffman, pentru a vedea mai bine unde se situează termenul devianță în cadrul operelor acestuia.

Erving Goffman (1922-1982) a fost influențat de paradigma interacționist simbolică. În viziunea interacționistă, viața socială este un produs al interacțiunilor cu alții reprezentativi, interacțiune ce se realizează printr-o serie de simboluri ( cel mai important și complex simbol fiind limbajul). Goffman a inovat perspectiva interacționistă dezvoltând abordarea dramaturgică. Practic în această abordare oamenii sunt priviți ca actori (performers) ce joacă (play) roluri pe „scena vieții sociale”. Goffman își fundamentează analiza pe interacțiunea de tip „față în față”. În viziunea acestuia fiecare persoană are o”față”(face= suma modurilor de comportament, limbaj, gesturi ale unei persoane), pe care se străduiește să o mențină în interacțiunile cu ceilalți (Goffman, 1959). Această abordare este ilustrată cu succes în cartea care l-a făcut faimos “The presentation of self in everyday life” (1959). Un alt concept important legat de „face” este cel de management al impresiei. Acesta se referă tocmai la modul în care o persoană trebuie să se comporte („să joace”/perform) pentru a fi un personaj credibil. Comportamentul, limbajul, gesturile trebuie să fie în concordanță cu „fața” pe care individul încearcă să o afișeze în cadrul interacțiunilor. (Goffman, 1959)

În cartea „Stigma: Notes on the Management of Spoiled Identity” (1963), Goffman utilizează tehnici ale managementului impresiei cu referire la situația persoanelor care poartă un stigmat. Stigma este generată de un comportament sau o atitudine care îl face pe individ să fie clasificat ca indezirabil, respins de societate. O persoană care poartă o stigmă, este de cele mai

multe ori o persoană care și-a pierdut „fața”, comportamentul acesteia nu mai este în concordanță cu rolul pe care îl afișează iar persoana este etichetată ca fiind deviantă (Goffman, 1963). Potrivit Dicționarului Cambridge cuvântul deviant se referă la: „ o persoană sau un comportament care derivă de la standardele obișnuite și acceptate social”.

Erving Goffman dedică ultimul capitol al cărții “Stigma: Notes on the Management of Spoiled Identity”(capitolul 5) discuției despre devianță. Discuțiile despre devianță se înscriu în cele despre ordinea socială. Tema recurentă a operelor lui Goffman se referă la ordinea socială. El analizează interacțiunile din grupuri mici- interacțiune „față în față” pentru a vedea cum ajută aceste tipuri de interacțiune la păstrarea și dezvoltarea ordinii sociale. Goffman vorbește despre devianță în relație cu noțiunile de norme sociale și apartenență la grup. Apartenența la grup se referă la un grup de persoane care împărtășesc aceleași valori, scopuri și aderă la un set de reguli de conduită și interacțiune: „ Orice persoană se poate referi la un membru care nu aderă la norme ca la un deviant” (Goffman, 116). Goffman îi critică pe sociologii care consideră că devianții sunt la fel și pot fi etichetați și studiați sub această denumire generică. Goffman spune că există „categorii de persoane care sunt create de studenții în științele sociale și apoi studiate de aceștia”(Fernandez, 2003, 224). El consideră că de fapt există multe deosebiri între persoanele deviante de aceea nu pot fi analizate ca un întreg. De exemplu o persoană cu dizabilități fizice sau psihice poate devia de la standardele social acceptate și totuși să nu fie catalogate ca deviante ( în adevăratul sens al cuvântului) (Goffman, 1963). Pentru a exemplifica viziunea sa asupra devianței Goffman recurge la crearea de tipologii ale devianților.