Apariția mijloacelor de radiofuziune

Introducere

Mijloacele de comunicare in masa s-au dezvoltat exploziv si actioneaza pe scara mare, adresandu-se unor mari colectivitati. Ele au redus distantele sociale dar si fizice dintre oameni si duc la noi relatii interumane. Desigur mijloacele de comunicare in masa au fost posibile datorita progresului stiintei si dezvoltatarii tehnologice. Presa a fost mai intai primul mijloc de comunicare in masa, apoi telegraful,telefonul, fonograful, radioul, cinematograful, televiziunea,calculatorul, internetul. Astfel apare o tendinta de mondializare a contextului comunicarii care si duce la asigurarea accesibilitatii comunicarii. In aceast referat am incercata sa prezint o istorie a radiofuziunii ca mijloc de comunicare in masa.

Originile radiodifuziunii se confunda cu cele ale telecomunicatiilor prin unde care intrebuinteaza fenomene fizice foarte complexe si tehnici care au fost, inca de la inceput, foarte sofisticate. Insa radiodifuziunea din zilele noastre este rezultatul unui lung proces evolutionist bazat pe numeroase inovatii tehnologice si descoperiri stiintifice: telegraful electric, sistemul duplex ce permitea transmiterea simultana pe acelasi fir in sensuri opuse a doua telegrame, telefonul, telegrafia fara fir, undele electromagnetice, telegrafia, fonograful, si gramofonul.

Istoricul aparitiei radiofuziunii

Pierre Albert si Andre-Jean Tudesq(2003, p.5-7) spun ca urmandu-l pe Ampere, pe Ohm si pe maestrul sau Faraday, ale carui lucrari ajutasera la clarificarea lumii electricitatii, si in legatura cu cercetatorii generatiei sale, care studiau fenomene inca slab explorate ale electromagnetismului, scotianul James Clerk Maxwell (1831 - 1879) stabilise in 1864 o teorie de ansamblu asupra undelor electromagnetice, carora le demonstra stransa legatura cu undele luminoase. Germanul Heinrich Hertz (1857 - 1894), discipol al lui Helmholtz, a reusit in 1887 primele experiente care probau teoriile lui Maxwell producand unde hertziene: descoperirile sale au fost imediat studiate in aproape toata lumea.

La Paris, perfectionand ideile italianului Onesti, Edouard Branly (1844 - 1940) pune la punct in 1890 un aparat detector de unde hertziene (tub de pilitura legat la o baterie) care, sub numele de coeror sau de radio conductor, a reprezentat pentru anii decisivi care au urmat instrumentul indispensabil al tuturor celorlalti cercetatori: americanului de origine sarba Nikola Telsa, englezului Olivier Lodge, care a stiut primul in conditii de laborator sa perceapa undele hertziene la o distanta de ... 36 de metri in 1894, rusului Alexandr Popov (1852 - 1906), care a pus la punct o antena... pentru a detecta furtunile.

Tanarul student italian Guglielmo Marconi (1874 - 1937) este cel care a stiut sa coordoneze ansamblul de tehnici puse la punct la vremea sa si sa realizeze primele experiente probatoare: 1894, primele incercari langa Bologna; 1895, schimb de semnale hertziene pe 400, apoi pe distanta de 2.000 de metri. In 1896, el s-a instalat in Marea Britanie unde si-a luat primul brevet si a reusit, in prezenta ministrului Postelor, un schimb de semnale morse prin TFF pe o distanta de 3 km; bataia a trecut, in 1897, la 25 km.; in 1899, la 160 km. si in acelasi an, pe 28 martie, el a realizat o legatura intre Douvres si Vimereux langa Boulogne (46 km.). El si-a perfectionat sistemul asigurandu-i sintonia, adica perfecta concordanta intre antenele receptoare si antenele emitatoare. Pe 12 decembrie 1901, el a realizat prima legatura intre Poldhu si Terra-Nova; legatura transatlantica permanenta nu a fost asigurata in mod permanent decat incepand din 1907.

Radioul in America

Pierre Albert si Andre-Jean Tudesq(2003, p.8) referindu-se la americani ca pe data de 2 noiembrie 1920 statia KDKA din Pittsburgh (apartinand lui Westinghouse Electric and Manufacturing Company) a asigurat un reportaj despre alegerile prezidentiale al lui Warren G. Harding, candidat republican, radiodifuziunea se nascuse ca mijloc de informare politica; cateva luni mai tarziu - in iulie 1921 - difuzarea, printr-o statie RCA la Hanoken, a meciului de box Dempsey - Carpentier, lega sportul si radioul cu legaturi care pareau indisolubile. Autoritatile federale, in virtutea Radio Act din 1912, se multumeau doar sa acorde diferite tipuri de licente. Statiile de Broadcasting se inmulteau (30 la sfarsitul anului 1921, 451 in 1922, 556 in 1923): a fost asa numitul “radio boom”.

Dupa o perioada de “laisser -faire” aproape totala intre 1922 si 1927, inmultirea statiilor emitatoare (578 in 1925, 700 in 1926) - odata cu interferentele si haosul care a urmat - a condus la punerea in practica a unui sistem mai riguros de repartizare a frecventelor; un al doilea Radio Act, in februarie 1927, a legat radioul de Primul Amendament si a creat Federal Radio Commission (FRC), compusa din 5 membri numiti de catre presedintele Statelor Unite.

Pierre Albert si Andre-Jean Tudesq(2003, p.9)spun ca numarul de receptoare a trcut de la 50.000 in 1921 la 600.000 in februarie 1922, la 4 milioane in 1925, la 6 milioane si jumatate in 1927, si la 10 milioane in 1929. O asemenea progresie provoaca un adevarat “boom” al radioului; in 1930, publicitatea reprezenta la radio o cifra de afaceri de 60 de milioane de dolari. Inca de la inceput, muzica a ocupat un loc privilegiat, dar grija de a atrage ascultatorii (pentru a putea sa beneficieze de tarifele de publicitate si a le justifica) a condus repede la acordarea unei mai mari importante muzicii populare, muzicii de dans si cantecelor, si varietatilor.

Radioul in Europa

Pierre Albert si Andre-Jean Tudesq(2003, p.9-11) zic ca in Anglia, compania Marconi isi reluase experientele, din 1920, la Chelmsford, si isi incepuse primele emisiuni radiodifuzate intre 23 februarie si 6 martie, urmarite cu interes de Daily Mail si de catre lordul Northcliffe; cu toate aceste, Postmaster general (ministrul Postelor) a suspendat aceste emisiuni in noiembrie 1920. Sub presiunea radio-amatorilor, a societatilor stiintifice sau comerciale, Marconi Co. a fost autorizata sa emita, ceea ce si facu la 14 februarie 1922 de la Writtle. Progresia radioului in cadrul publicului a inceput in 1924, trecand de la 330.000 la aproape un milion de receptoare in cursul anului; in 1929, cifra de 3 milioane fusese deja atinsa.