Asistența Socială a Copilului în România

ASISTENŢA SOCIALĂ A COPILULUI ÎN ROMÂNIA

1. Asistenţa socială a copilului

1.1.Sistemul de protecţie şi asistenţa socială a copilului

Sistemul de protecţie a copilului poate fi împărţit în patru mari direcţii :

1. Ocrotire familiala asistată de stat – părinţii păstrează tutela propriilor copii dar beneficiază de sprijinul şi supravegherea organizaţiilor sau agenţiilor statului.

2. Adopţia – este o alternativă disponibilă pentru acei copii ai căror părinţi au murit, au renunţat la drepturile lor părinteşti sau au fost decăzuţi din aceste drepturi în urma unei hotărâri judecătoreşti. Adopţia garantează drepturi custodiale permanente părinţilor adoptatori. În majoritatea cazurilor, toate legăturile cu părinţii biologici se rup; pot exista şi excepţii. Adopţia este considerată a fi cea mai bună opţiune pentru copilul care nu poate rămâne în familia de origine datorită unor probleme insolvabile. Oferă copilului şansa de a dezvolta legături stabile şi de lungă durată. Este recomandată adopţia de către părinţi din acelaşi mediu cultural. Adopţia naţională este preferabilă celei transnaţionale.

3. Plasamentul familial – Foster – este o variantă pentru toţi copiii care nu îndeplinesc criteriile de adopţie sau care aşteaptă să fie adoptaţi. Părintele foster (asistentul maternal) preia temporal drepturile de custodie ale copilului. Îngrijirea poate fi de scurtă durată (până la rezolvarea unei crize în familia de origine, criză care a determinat separarea temporară a copilului de părinţi) sau de durată lungă (uneori asemănătoare adopţiei). Familia de plasament poate fi găsită în cadrul familiei lărgite al copilului sau în comunitatea căreia acesta îi aparţine ori poate fi una complet necunoscută. Sistemul plasamentului familial este considerată „a doua cea mai bună opţiune” pentru copil – după adopţie. Majoritatea ţărilor occidentale şi-au închis instituţiile de ocrotire de mari dimensiuni prin dezvoltarea sistemul de plasament familial individual sau pentru mici grupuri de copii.

4. Asistenţa în instituţii trebuie considerată a fi alternativa ultimă. Ei i se atribuie marcante efecte negative în dezvoltarea copilului. În multe ţari,aceasta formă este utilizată doar pentru acei copii care nu au reuşit să se adapteze variantele anterioare (în special plasamentul familial).

1.2. Măsuri de protecţie specială

Precizări prealabile

Asigurarea respectării drepturilor copiilor precum şi plasarea acestora într-o zonă de interes special au determinat adoptarea noii Legi nr. 272/2004 autorităţile publice, societatea civilă precum şi persoanele fizice sunt responsabile pentru respectarea drepturilor copilului aşa cum sunt stipulate în Constituţia României şi în noua lege în concordanţă cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite referitoare la drepturile copilului.

Actuala lege, ce are ca principiu respectarea interesului superior al copilului, precizează pentru prima dată în mod explicit că părinţii sunt primii responsabili pentru creşterea şi dezvoltarea copilului. Subsidiar, responsabilitatea revine şi comunităţii din care face parte copilul. Autorităţile locale au obligaţia de a sprijini părinţii prin asigurarea de servicii cât mai accesibile care să corespundă nevoilor copilului şi familiei şi prin acordarea priorităţii acelor familii aflate în dificultate. Intervenţia statului este complementară în ceea ce priveşte drepturile familiei. Statul are datoria de a asigura protecţia copilului şi de a garanta respectarea tuturor drepturilor şi poate interveni numai în cazuri de abuzuri sau de încălcare.

Măsurile de protecţie specială a copilului sunt reglementate prin Legea nr. 272 din 21 iunie 2004-privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi sunt următoarele :

- plasamentul;

- plasamentul în regim de urgenţă;

- supravegherea specializată.