Asistență Socială în România

1. Introducere

În prezent, asistenţa socială se defineşte altfel decât se obişnuia, Dimitrie Gusti afirma că ea „ a ieşit din făgaşul sentimentalismului generos şi al simplelor bune intenţii pentru a păşi în domeniul unei acţiuni sociale şi etice ordonate şi temeinic motivate, cu scopul exclusiv de a servi societatea nu prin cărţi şi teorie, ci prin găsirea adevărului social în mijlocul grelelor conflicte ale vieţii.”

Eşecul reformelor iniţiate în perioada de tranziţie a condus la o criză profundă în toate domeniile vieţii sociale. Drept urmare s-a înrăutăţit cu mult nivelul de trai al populaţiei, e în continuă creştere sărăcia, şomajul, se înmulţesc bolile sociale, ia proporţii criminalitatea, au devenit frecvente cazurile de abandon familial, copii delicvenţi, vagabondaj, a scăzut natalitatea şi a crescut mortalitatea. În aceste condiţii se impune constituirea unui sistem de protecţie socială care să asigure sprijinul şi ocrotirea persoanelor, grupurilor care nu mai dispun de resurse materiale, sociale şi morale, care nu mai sunt în stare să obţină prin eforturile proprii mijlocele necesare unui trai decent.

Componenta de importanţă majoră a protecţiei sociale, asistenţa socială, constituie un mod operativ de punere în aplicare a programelor de sprijin prin multiple servicii sociale specializate pentru cei aflaţi temporar în nevoie.

Asistenţa socială este axată pe un sistem de valori, principii şi norme morale cerute de un cod deontologic al profesiei. Întreaga tehnică de asistenţă socială ştiinţifică, oricât de perfecţionată ar fi, este lipsită de reală eficienţă, dacă nu este dublată permanent de învăţămintele de temei ale milei creştine, de aceea se numeşte caritate.

2. Asistenţa socială – noţiuni generale

Asistenţa socială este componenta non-contributivă a sistemului de protecţie socială şi reprezintă ansamblul de instituţii şi măsuri prin care statul, autorităţile publice ale administraţiei locale şi societatea civilă asigură prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situaţii care pot genera marginalizarea sau excluderea socială a unor persoane.

Obiectivul principal îl constituie protejarea persoanelor care, datorită unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea să îşi asigure nevoile sociale, să îşi dezvolte propriile capacităţi şi competenţe pentru participarea activă la viaţa socială.

Adecvarea sistemului de asistenţă socială la cerinţele dezvoltării unui regim democratic impune definirea conceptului asistenţei sociale , ca identificare a obiectivelor, misiunii şi măsurilor instituţionale conexe. Ea reprezintă o prestaţie de asistenţa realizată cu banii statului dar şi al celorlalte instituţii, şi se adresează celor aflaţi în stare de sărăcie iar asigurarea sociala se realizează din cotizaţiile celor care muncesc, fiind prin natura sa o măsura preventivă, care asigura cetăţenilor în cauza o anumita independenţă. Sistemul asistentei sociale are la bază următorul principiu: din fonduri bugetare de stat sau din fonduri private (obţinute de la indivizi sau de la comunitate) sunt sprijinite persoanele aflate în dificultate în funcţie de necesităţile lor. De aceea, in acest caz, prestaţia se face în funcţie de nevoile existente conform principiului solidarităţii, nefiind dependenta de vreo contribuţie personală anterioară, ca în cazul asigurărilor sociale.

Asistenţa sociala abordează probleme la diferite niveluri:

1. La nivel individual - asistenţă economică, psihologică, morală pentru cei care au nevoie, ca de exemplu şomerii, cei dependenţi de droguri sau de alcool, cei cu probleme de integrare în muncă, victimele abuzurilor de orice fel;

2. La nivel interpersonal si de grup - terapii de familie, ale cuplului, ale grupurilor de oameni marginalizate;

3. La nivel comunitar - rezolvarea conflictelor etnice, mobilizarea energiilor individuale si colective pentru refacerea resurselor necesare integrării lor normale .

Prin ansamblul de metode, tehnici de intervenţie, strategii de acţiune, programe şi măsuri specializate, asistenţa socială oferă un sprijin direct, eficient pentru acele persoane şi grupuri care din anumite motive nu pot dispune, aşa cum prevede legislaţia, de venituri, de resurse economice şi bunuri suficiente, de îngrijire medicală, de pensie socială, de suport fizic sau moral sau acestea nu sunt în raport cu necesităţile