Chestionarul în Cercetarea Sociologică

Istoricul utilizării chestionarelor de cercetare

Indiferent dacă este vorba de un sondaj de opinie publică, de o anchetă sociologică sau de o cercetare de teren, chestionarul se dovedeşte a fi una din tehnicile cele mai frecvent utilizate în ştiinţele socioumane.

Theodore Caplow (1970, 17), analizând principalele surse de date din articolele publicate în Revue Française de Sociologie (1965–1967) şi în The American Sociological Review (1966–1967), sublinia faptul că anchetele prin intedrviu şi chestionar reprezentau mai mult de jumătate din totalul studiilor publicate. şi în sociologia românească predomină anchetele pe bază de chestionar. Necesităţile cercetării sociale au impus perfecţionarea recoltării răspunsurilor prin chestionar. Chiar dacă, iniţial, această tehnică a fost utilizată de către etnografi, rafinarea tehnică a

chestionarului reprezintă rodul colaborării dintre sociologi şi psihologi. La noi, tradiţia chestionarelor etnografice urcă până la Bogan P. Haşdeu, care, în 1878, lansează un chestionar cu 400 de întrebări referitoare la obiceiurile juridice ale poporului, la viaţa socială din trecut, casă etc., iar în 1886 redactează un al doilea chestionar vizând probleme lingvistice şi mitologice (206 de întrebări). Remarcând valoarea lor de pionierat, Luminiţa Iacob (1995) identifică în aceste chestionare întrebări actuale şi azi pentru problematica etnopsihologică, despre relaţiile comunitare („Care este părerea sătenilor despre orăşeni?“), privitoare la atitudinea faţă de străini sau minoritari („Ce se înţelege pe acolo sub cuvântul străin?“; „Cum sunt priviţi de către popor armenii? Cum sunt priviţi evreii? / şi cum ţiganii?“), referitoare la sistemul rolstatusurilor sociale („Care dintre săteni sunt priviţi ca mai de frunte în sat? Ce fel de însuşiri trebuie să aibă pentru a fi priviţi astfel? Şi prin ce se arată cinstea sau ascultarea ce le dau ceilalţi?“), precum şi la orientările axiologice („Care vini şi greşeli se socotesc ca cele mai grele după părerea poporului?“; „Ce părere are poporul despre beţie? Şi ce părere despre umblarea fără căpătâi?“).

Romulus Vuia, în cadrul Muzeului etnografic din Cluj, întocmeşte două chestionare privind

obiceiurile de Crăciun (1926) şi de Anul Nou (1927).

Pe plan mondial, dintre chestionarele de cercetare mai vechi se citează cele lansate de către

Letourneanu (1882), J. W. Powell (1898), R. F. Kindl (1903), A. G. Keller (1903), Steinmetz şi Thurnwald (1906).

Definiţia chestionarului de cercetare ştiinţifică

Psihologul francez P. Pichot scria în Les Testes mentaux (1954, 65): „Chestionarele sunt teste compuse dintr-un număr mai mare sau mai mic de întrebări prezentate în scris subiecţilor şi se referă la opiniile, preferinţele, sentimentele, interesele şi comportamentele lor în circumstanţe precise“ (apud Albou, 1968, 13).

Aşadar, chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică şi, corespunzător, un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual, imagini grafice, ordonate logic şi psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.

Chestionarul este un mijloc foarte bun de explicare a comportamentelor umane şi de identificare a factorilor care le determină.

Tehnică complexă de cercetare sociologică, presupunând numeroase etape, ancheta prin chestionar „este aproape întotdeauna o anchetă de opinie” (V. Miftode, 1995, pag. 245). Cu ajutorul chestionarului, ca instrument de investigare, se pun întrebări şi probleme care determină diverse răspunsuri din partea persoanelor anchetate. Răspunsurile, respectiv comportamentele oamenilor, pot fi influenţate de numeroşi factori, dintre care putem aminti: personalitatea celui care anchetează dar şi a celui anchetat, tema anchetei, mediul în care are loc, timpul de desfăşurare a acesteia, structura chestionarului, precum şi modul lui de aplicare etc

Ancheta prin chestionar se distinge de celelalte tehnici de cercetare printr-o serie de aspecte care o individualizează . Aceste aspecte ţin, fie de natura formală (adică de modul de realizare a cercetării), fie de natura conţinutului (adică de natura problemelor abordate), fie de natura populaţiei investigate (în ceea ce priveşte reprezentativitatea, numărul etc. ).

In primul rând, trebuie menţionat faptul că subiecţii sunt anchetaţi cu privire la un anumit domeniu al realităţii sociale cu care nu intră în contact direct, ei situându-se în afara mediului social al problemei.

In al doilea rând, ancheta prin chestionar are un caracter standardizat, deoarece întrebările sunt formulate clar dinainte, la fel şi numărul şi ordinea acestora; mai mult decât atât, este stabilit şi numărul persoanelor cu anumite caracteristici (sex, vârsta, nivel de pregătire etc.), cărora li se adresează întrebările, fără a se putea interveni sau abate de la această schemă de organizare a anchetei.