Consecințele Divorțului asupra Copilului

1. Divorţul – cum este perceput el astăzi

Astăzi concepţia despre divorţ s-a schimbat enorm de mult comparativ cu anii precedenţi. El nu mai apare ca fiind un eşec, „ci ca o soluţie şi un început pentru o viaţă mai bună” (Iluţ, 2005). Toate aceste aspecte pot însuma consecinţele pozitive ale fenomenului de divorţ. Însă cercetările, realitatea înconjurătoare, dezvăluie şi o multitudine de consecinţe negative, care afectează atât soţii implicaţi în divorş cât şi familiile acestora, în special copii.

Fenomenul divorţului afectează în mod diferit femeia şi bărbatul. Există costuri materiale în urma divorţului care se manifestă mai mult în cazul femeilor, mai ales atunci când există şi un copil, şi acesta rămâne de cele mai multe ori în grija mamei. În situaţia descrisă, costurile psihologice, care apar şi acestea în momentul divorţului, îl afectează cel mai mult pe bărbat.

În trecut se considera că cuplurile cu căsătorii nefericite ar trebui să rămână împreună de dragul copiilor. În prezent cei mai mulţi consideră că este mai bine pentru copii dacă părinţii se despart, în loc să-i supună unui permanent conflict în familie.

În ceea ce priveşte copilul, consecinţele asupra lui sunt multiple. Nu până demult, în societatea tradiţională, copilul care avea părinţi divorţaţi era stigmatizat. Astăzi aproape nu contează acest aspect, iar copilul a căror părinţi sunt divorţaţi nu este tratat în mod diferit de ceilalţi.

În ultimii 20 de ani familia monoparentală a devenit un fapt mult mai întâlnit decât familia nucleara (formată din mamă, tată şi copil). În ziua de azi vedem tot felul de familii monoparentale: formate doar din mamă, doar din tată, doar din bunici.

Viaţa într-o familie monoparentală poate fi foarte stresanta pentru copil şi părinte. Părintele singur poate fi depăşit de responsabilităţile creşterii unui copil, păstrării unui serviciu, achitării facturilor. Veniturile financiare sunt mult mai reduse în cazul unui singur părinte.

„Părintele singur se confruntă cu mult mai multe probleme şi presiuni decât familia nucleară. O parte din acestea sunt:

- Vizitele si problemele legate de custodia copilului

- Efectele conflictului continuu dintre părinţi

- Mai puţine ocazii pentru părinte şi copil de a petrece timp împreună

- Efectele divorţului asupra performanţelor şcolare ale copilului şi asupra relaţionării acestuia în grupul de egali

- Problemele cauzate de noii parteneri / partenere ale părintelui” (Anca Sârbescu Relevici, 2008).

2. Rolul mamei şi rolul tatălui în dezvoltarea copilului

Separarea părinţilor afectează copilul în cursul său de dezvoltarea, mai ales în plan psihologic. Este foarte important pentru copil ca ambii părinţi să-i fie alături în lung procesul său de dezvoltarea psiho-socială şi emoţională. Mai ales în primii ani de viaţă mama este cea care are cea mai mare importanţă pentru dezvoltarea copilului. „ Prezenţa indispensabilă şi de neînlocuit a mamei în complexul psiho-social al familei oferă posibilitatea înţelegerii optime a proceselor de umanizare şi socializare a copilului” (Colac, 1999). Însăşi formarea personalităţii copilului este imposibilă fără participarea afectivă a mamei în acest proces. Aşa cum spunea Spitz (1958) citat de Tudor Colac, „rareori ne dăm seama de marea importanţă pe care o are mama în procesele de învăţare şi conştientizare a copilului. Şi mai rar încă ne dăm seama de importanţa capitală a sentimentelor mamei în aceste procese adică de importanţa atitudinii afective-care determină calitatea experienţelor copilului”.

Esenţialitatea rolului matern, complexitatea lui, aşa cum spunea Tudor Colac, „reiese din sarcina fundamentală a mamei de a asigura supravieţuirea societăţii şi de a elabora personalitatea copiilor” (Colac, 1999).

Totuşi, având în vedere această esenţialitatea a rolului matern, nu esrte de negat nici rolul tatălui în tot acest demers de învăţare şi dezvoltare psiho-sociala a copilului. Aşa cum menţiona Colac în lucrarea sa, „ este ştiut că figura tatălui se impune în conştiinţa copilului mai târziu decât cea a mamei şi pe măsură ce trece timpul, cele două prezenţe tind tot mai mult să se echilibreze” (Colac, 1999). Spre deosebire de rolul mamei care este văzut ca un rol direct, rolul tatălui se manifestă sub forme difuze, indirecte, „ în primul rând prin influenţa pe care tatăl o exercită asupra mamei prin aportul de regulă hătărâtor la asigurarea condiţiilor integratoarea ale familiei, la formarea şi stabilirea climatului familial”(Colac, 1999).