Consiliere în asistența socială - proiect pentru abordările nedirective

- Modalitatea solicitării: Clientul M. a venit voluntar la sediul consilierului conştientizând că are o problemă pe care nu o poate rezolva singur şi din acest motiv cere ajutorul unui specialist.

- Solicitant:M.M.

- Data solicitării:13.03.2009.

- Tipul cazului: Este o situaţie de criză, un divorţ, la care tatăl obţine custodia copilului dar încă îl urmăresc întâmplările din trecut şi nu se poate detaşa de ele.

- Date despre beneficiar: nume, vârstă, domiciliu, situaţia: M.M, 35 de ani, oraşul I., Judeţul I., divorţat.

- Alte date relevante despre beneficiar: Momentan clientul locuieşte împreună cu fiul său T. de 5 ani, într-un apartament spaţios. Are un loc de muncă stabil care îi dă posibilitatea să-şi întreţină fiul.

- Motivul solicitării:Clientul solicită consiliere pe motiv că doreşte o schimbare în viaţa lui, doreşte să se detaşeze de trecut şi să se axeze mai mult pe ceea ce se întâmplă în prezent.

- Observaţii: La prima întâlnire clientul a avut reţineri în ceea ce priveşte relatarea întâmplărilor. Din discuţia cu acesta s-a observat ataşamentul faţă de copil şi dorinţa de a uita trecutul.

- Concluzii: Clientul a manifestat dorinţa de schimbare a situaţiei în care se află, şi dorinţa de reîntregire a familiei găsindu-şi o nouă soţie şi o nouă mamă pentru fiul său, după divorţ se simte singur şi regretă faptul că a avut încredere în fosta lui soţie.

- Data:13.03.2009

- Asistent social: Costea Teodora

Sava Tincuţa

Evaluarea iniţială a cazului/situaţiei

M. 35 de ani locuieşte într-un mediu urban, s-a căsătorit cu C.care provine din mediu rural. Cei doi au împreună un copil T. care este bucuria şi fericirea familiei.

Familia a locuit la oraş doi ani, timp în care soţul a obţinut un post de lucru mai bun, iar situaţia materială a familiei s-a îmbunătăţit simţitor. Pentru a se simţi cu adevărat împlinit, tatăl îşi mai dorea un copil dar mama avea reţineri; îi dăruia copilul doar dacă renunţă la slujba sa dedicându-şi viaţa afacerilor familiei ei. La cererea soţiei familia s-a mutat la ţară. Soţul nu a fost încântat de această schimbare, dar din iubire pentru familia sa a renunţat la mediul lui de viaţă şi chiar la slujba sa.

Deşi M. îşi respectase promisiunea facută, C. întârzia să-i îndeplinească dorinţa, nu vroia încă un copil. Dezamăgit nu renunţă la această idee şi cu propriile forţe începe construirea unei noi case pentru familia sa. C. îl ameninţă din nou că, dacă nu vinde casa va locui singur în ea, iar soţia va rămâne în casa părintească cu fiul lor. Frustrat şi plin de regrete pentru că şi-a vândut casa, soţia refuză în continuare să îi îndeplinească marea lui dorinţă: de a mai avea un copil.

M. şi-a sacrificat cariera, şi-a lăsat slujba care îi aducea satisfacţii, a părăsit oraşul natal mutându-se la ţară, şi-a construit o casă la care a trebuit să renunţe dar avea lângă el o soţie din ce în ce mai distantă, rigidă şi nişte socrii care abia îi adresau câteva vorbe deşi îl ţineau legat de casa cât şi de afacerea lor.

Ca şi cum toate aceste sacrificii şi regrete nu ar fi fost de ajuns M. află cu stupoare de la un vecin, ceea ce tot satul ştia, că soţia lui îl înşeală cu preotul satului. C. nu a negat adevărul iar M. foarte decepţionat divorţează de soţia adulterină obţinând custodia copilului.

M. cere ajutorul consilierului de a face faţă situaţiei prezente şi de a-şi clarifica sentimentele.

1) Dezvoltarea relaţiei de consiliere şi explorare a situaţiei

Ne confruntăm cu o situaţie de criză, un divorţ, pe care clientul îl conştientizează şi cere ajutorul unui specialist. Consilierul stabileşte şi promovează un climat în care clientul se simte liber şi încurajat să exploreze toate aspectele sinelui, pe fondul unei dorinţe reciproce de colaborare, atmosfera se centrează pe relaţia consilier- client. Cosilierul este conştient de limbajul verbal şi nonverbal al clientului şi oferă feed-back asupra celor observate, clientul încă trăieşte stări de nelinişte şi este deznădăjduit. Consilierul îşi manifestă încrederea în client oferindu-i un real suport pentru a-şi idendifica propriile resurse.

2) Alegerea şi argumentarea abordării utilizate

Pentru această situaţie abordarea lui Carl Rogers este cea mai potrivită, fiind o situaţie de criză, consilierea fiind centrată pe client.

Metoda lui Rogers este liberă, fluidă, deschisă, permisivă. Pe măsură ce clientul este în stare să-şi reverse, cu toată durerea, furia sau disperarea acumulată, emoţiile pe care le-a trăit şi pe măsură ce acceptă că aceste sentimente îi aparţin, ele îşi pierd caracterul exploziv. Ca atare clientul este mai capabil să exprime, în orice situaţie, sentimentele trezite de acea nouă situaţie.

Terapia centrată pe client are la bază un model al personalităţii care accentuează rolul deosebit al dezvoltării sau al autoactualizării. Obiectivul ideal al actualizării este dezvoltarea deplină a personalităţii şi tendinţa de a evolua în direcţia maturizării. Această dezvoltare este rezultatul experienţelor personale care pot apărea în relaţiile cu ceilalţi. Multe experienţe au un caracter simbolic, deşi ele pot fi constientizate.

Carl Rogers susţine că oamenii au nevoie de o orientare nedirectivă, prin care gândurile, sentimentele şi acţiunile lor să nu fie subiecte pentru sfaturi, interpretări, critici, confruntări, sau provocări, ci pentru încurajare. Clientul şi-a dat seama că poate să accepte sentimentele pozitive faţa de sine ca tată bun şi să accepte pe deplin situaţia în care se află găsindu-şi resursele în propriile sale valori. Domnul M. îşi doreşte să găsească cu adevărat “sufletul pereche” şi o nouă mamă pentru fiul său.

3) Intervenţia propriu-zisă (scop, etape, desfăşuare, încheiere)

Scopul intervenţiei constă în sprijinirea clientului ca întreg, ca o persoană căreia nu-i sunt necesare mecanismele defensive în experienţele zilnice. Clientul M. este doritor de schimbare, mai deschis experienţelor, mai încrezător în forţele proprii, o mai eficientă capacitate de a lua decizii aici şi acum. Nu în ultimul rând, clientul este ajutat să identifice, utilizeze şi integreze propriile resurse, astfel încât să devină mai realist în propriile acţiuni, mai încrezător şi cu iniţiativă, un individ care se valorizează pe sine, mai matur, mai socializat şi adaptiv în comportamente.

În concepţia lui Carl Rogers, procesul terapeutic are mai multe etape. Aceste etape evidenţiază în egală măsură atât aspectul nondirectiv şi umanist al intervenţiei terapeutice cât şi drumul parcurs de client pe calea maturizării sale psihosociale.

1) Două persoane sunt într-un contact psihologic. Clientul vine şi solicită ajutor. Decizia clientului M. de a se prezenta la terapeut este un act de independenţă responsabilă- domnul M. vine singur, nu este adus. Acceptând responsabilitatea solicitării ajutorului consilierului, clientul M. acceptă şi responsabilitatea de a se ocupa de problemele sale în special de fiul său T.

2) Clientul se află într-o stare de incongruenţă, este vulnerabil şi anxios; el trăieşte sentimentul că nu corespunde imaginii pe care o are despre sine.Situaţia de ajutor este clar definită. Încă de la început, clientul este avertizat de faptul că, consilierul nu are răspunsuri la problemele sale. Consilierea furnizează un cadru în care clientul M. poate descoperi, cu ajutor, propriile răspunsuri la propriile întrebării. Consilierul comunică domnului M. verbal şi nonverbal ideea şi sentimentele de libertate şi autenticitate, încurajându-l să se manifeste în acord cu ceea ce simte şi gândeşte pe toată durata şedinţei de consiliere.