Consilierea persoanelor cu dizabilități

Integrarea si incluziunea persoanelor cu dizabilităti sunt conditii ale respectării drepturilor omului.

Principiile fundamentale, care au schimbat realitătile din domeniul calitătii vietii, educatiei si integrării persoanelor cu dizabilităti în viata socială au ca fundament drepturile omului.

Respectarea drepturilor si a demnitătii persoanelor cu dizabilităti, în baza Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, care proclamă că toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi, că sunt înzestrate cu ratiune si constiintă si trebuie să se comporte unele fată de altele în spiritul fraternitătii;

Prevenirea si combaterea discriminării potrivit căruia fiecărei persoane i se asigură folosirea sau exercitarea, în conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertătilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social si cultural sau în orice alte domenii ale vietii publice fără deosebire, excludere, restrictie sau preferintă pe bază de rasă, nationalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infectarea HIV ori apartenenta la o categorie defavorizată.

Beneficiarii consilierii si psihoterapiei sunt persoanele cu dizabilităti care primesc serviciile specializate ale medicilor, psihologilor , psihopedagogilor si asistentilor sociali în centrele specializate pentru această activitate.

Dizabilitatea – termen generic pentru deficiente (afectări), limitări de activitate si restrictii de participare; relevă aspectul negativ al interactiunii individ-context.

Dizabilitatile pot fi cauzate de deficiente (fizice, senzoriale sau intelectuale), de conditii de sănătate (boli mintale/neuropsihice) sau de mediu.

Dizabilitatile (ca si deficientele) pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive ori regresive.

Beneficiarii pot fi:

Copii, adolescenti, tineri si adulti cu dizabilităti din:

- comunitate familie, etc.

- învătământ special

- învătământul integrat din scolile de masă

- centrele de recuperare si reabilitare neuropsihiatrică,sau:

- familiile personelor cu dizabilităti

- comunitatea

Consilierea, în întelesul său clasic, se rezumă la o triplă perspectivă: psihologică, pedagogică si socială asupra activitătilor cu valente etice pe care le va întreprinde consilierul în scopul ajutării beneficiarilor săi în vederea angajării în acel tip de comportament care să-i conducă la solutionarea optimă a propriilor probleme.

Pentru atingerea scopului, consilierul va lua legătura si cu persoanele semnificative din viata beneficiarilor săi : părintii, bunicii, educatorii, colegii, anturajul tinând cont de variabiala vârsta a persoanei consiliate si extinzându-si la nevoie, activitatea de consiliere si asupra acestora.

Programele de interventie si serviciile de suport invocate de serviciile de consiliere psihologică sunt eficiente atunci când evaluarea persoanei cu dizabilităti este complexă si validă alături de celelalte evaluări: medicală si socială.

Psihoterapia a fost contemporana primului act terapeutic si ea a însotit în mod explicit sau implicit, medicina în decursul istoriei sale. Ea a fost prezentă si dincolo de ariile medicinei ori de câte ori, omul a avut nevoie de suportul moral al Omului. Psihoterapia are o îndelungată si sinuoasă istorie cunoscând ritualurile primitive si magice, activitătile desfăsurate în templul lui Esculap, hipnoza aterapeutica a lui J. M. Charcot, divanul lui Freud, croindu-si drumul realismului si al validitătii prin luxuriantul ansamblu de metode si tehnici moderne. Atât sorgintea cât si consacrarea, psihoerapia si le-a găsit pe tărâmul medical, dar se afirmă din ce în ce mai mult si în domeniile educatiei, familiei, juridicului.

În sens restrîns, psihoterapia (terapia psihologică) se defineste ca interventie terapeutică specifică si controlată asupra bolii sau/si a personalitătii omului bolnav, interventie care foloseste un ansamblu de metode determinate, conform unei conceptii (teorii) despre personalitate si despre boală.

În sens larg, psihoterapia nu este o metodă terapeutică ci o atitudine psihologică în cadrul unui act medical. În acest sens, ea nu are contraindicatii.

Personalitatea psihoterapeutului reprezintă, fără îndoială, un factor important în evolutia relatiei interpersonale pe care o presupune psihoterapia.

La baza oricărei psihoterapii se află convingerea conform căreia persoanele cu probleme psihologice au capacitatea de a se modifica învătând noi strategii de a percepe si evalua realitatea si de a se comporta. Scopul psihoterapiei este să transforme această convingere în realitate(I.Holdevici, 1996).

Definitiile si acceptiunile psihoterapiei

Psihoterapia poate fi analizată sub unghiul sensului său, respectiv al tehnicii sau al atitudinii, al metodei de lucru sau al activitătii psihoterapeutului( G. Ionescu, 1995).

Tehnica psihoterapeutică are în vedere demersul deliberat, sistematizat, cu referire la un anumit mod de functionare mentală.

Atitudinea psihoterapeutică are în vedere modul concret de interventie psihologică, nesistematică, stiintifică sau empirică în cadrul practicii medicale sau pedagogice.

Activitatea psihoterapeutică include în sfera sa atitudinea psihoterapeutică, realizînd totdată un pas spre metoda psihoterapeutică. Pe de altă parte, activitatea psihoterapeutică “ar avea sensul atribuit actiunii terapeutului”.

Metoda de psihoterapie, care cuprinde anumite tehnici, se bazează pe comunicarea verbală într-o relatie de ajutorare dintre pacient si terapeut, în scopul ameliorării simptomelor sau îmbunătătirea adaptării sociale. Metoda impune investigarea de către psihoterapeut a problemelor de viată ale pacientului si a originii dificultătilor în experienta de viată a acestuia. În cadrul metodei utilizate, clinicianul favorizează si dezvoltă adaptarea curentă a pacientului, identificînd si folosind elementele pozitive din viata sa si situatia acestuia. Alteori, terapeutul încearcă să reducă sentimentele de culpabilitate sau să modifice atitudinile defetiste si lumea prezumtivă a pacientului, actionînd asupra activitătii Superego-ului.

Tehnici si metode în psihoterapie

Numărul mare al tehnicilor si metodelor de psihoterapie a impus sistematizarea lor, în functie de anumite criterii, în rîndul cărora distingem:

-metode de psihoterapie orientate emotional sau afectiv;

-metode de psihoterapie orientate intelectual sau cognitiv.

Din punctul de vedere al demersului aplicativ, se disting tehnici si metode de psihoterapie bazate pe următoarele criterii: