Controlul Social

CONTROLUL SOCIAL

În orice societate, educarea morală şi socializarea reprezintă principalele procese prin care se asigură atât conformitatea indivizilor faţă de normele şi valorile sociale, cât şi prevenirea “devierii” de la acestea.

Noţiunea de control social a fost utilizată, pentru prima dată, de reprezentanţii şcolii americane , care au fost preocupaţi de identificarea mijloacelor şi mecanismelor prin care o societate îşi asigură şi menţine stabilitatea şi funcţionalitatea. Ei au observat că într-o societate, datorită pluralităţii şi varietăţii de norme şi valori, nici un individ nu este capabil să se conformeze tuturor imperativelor şi exigenţelor legale, motiv pentru care va respecta pe unele dintre ele şi va încălca pe altele. În consecinţă, pentru pentru a observa şi respecta normele, indivizii nu trebuie constrânţi prin mijloace represive, cât mai ales “controlaţi” periodic în privinţa comportamentului, fiind de presupus că aceştia sunt cinstiţi şi corecţi, până la proba contrarie, cea a incorectitudinii comportamentale.

Ulterior prin noţiunea de control social a fost desemnat ansamblul de forme, mijloace şi mecanisme de constrângere şi presiune socială, dar şi de recunoaştere şi recompensare prin care societatea evaluează diferenţiat comportamentele şi acţiunile indivizilor, respingând pe unele şi primind pe altele.

DIMENSIUNI ŞI SENSURI ALE CONTROLULUI SOCIAL

Controlul social include un ansamblu de mecanisme sociale şi culturale prin intermediul cărora:

 sunt impuse indivizilor o serie de interdicţii şi constrângeri – nu ai voie să faci un anume lucru sau iţi este interzis să faci o anumită acţiune.

 sunt permise indivizilor anumite acţiuni sau fapte – tot ceea ce nu este interzis este permis, cu condiţia să nu dăuneze societăţii.

În decursul vieţii sale orice individ devine conştient, prin intermediul diferitelor “poziţii” şi “roluri”sociale pe care este chemat să le îndeplinească, de principiile de organizare ale societăţii în care trăieşte, ajungând, treptat, să le respecte fie deliberat şi voluntar, fie constrâns sau silit.

Pentru acest motiv, controlul social include două dimensiuni:

A. B.

Dimensiune externă Dimensiunea internă

- se referă la conformarea indivizilor faţă de norme datorită presiunilor şi influenţelor exercitate asupra lor fie de societate, fie de grupul în care trăiesc; - se referă la confirmarea deliberaă, conştientă şi voluntară a indivizilor faţă de norme datorită “învăţării” şi interiorizării acestora, considerate ca făcând parte din “eul” lor.

Consecinţa: Individul respectă normele din cauza fricii impuse de existenţa unei pedepse.

Exemplu: “Nu trec pe culoarea roşie a semaforului de teamă că mă vede agentul de circulaţie şi mă amendează”. Consecinţa: Individul respectă nomele nu din cauza fricii de pedeapsă, ci datorită convingerii şi credinţei în valabilitatea acestora.

Exemplu: “Nu trec strada pe culoarea roşie a semaforului pentru că nu am voie”.

Sensul noţiunii de control social vizează cu precădere ansamblul proceselor de socializare şi integrare morală, dar şi al presiunilor pe care le suportă un individ din partea celorlalţi membri sau chiar a societăţii în general.

CONTROL ŞI SANCŢIUNI SOCIALE

În orice societate există un sistem de instituţii şi mijloace de influenţare şi integrare a indivizilor, de promovare şi apărare a normelor şi valorilor sociale care îi sunt proprii şi de respingere şi sancţionare a conduitelor nepermise, denumit sancţiuni sociale.

Controlul social utilizează o gamă variatăde sancţiuni şi recompense sociale, prin intermediul cărora sunt aprobate sau dezaprobate diversele comportamente şi acţiuni ale indivizilor. Deşi sunt extrem de diverse, sancţiunile sociale pot fi grupate în patru categorii:

Sancţiuni positive organizate. Include reacţiile de exprimare a recunoştinţei publice, acordarea de distincţii, premii, ordine şi recompense pentru acele comportamente care sunt conforme cu normele şi valorile sociale sau care se remarcă peste “media” comportamentelor recunoscute într-o societate. Exemplu: În şcoală, elevii care învaţă bine sunt recompensaţi prin note şi calificative apreciative sau chiar prin diplome de merit.