Comportamentele de conducere - măsurate indirect de subordonați

În ciuda interesului considerabil acordat fenomenului de conducere , definitia acestuia ramâne ambigua, însa, în mod cert, eficienta oricarei organizatii depinde într-o masura considerabila de actiunile unei singure persoane: seful.Munca de conducere poate fi privita ca un proces în care relatia sef - subordonat este reciproca si influenteaza atât performanta individului, cât si pe cea a organizatiei.

Pornind de la supozitia ca un individ matur din punct de vedere psihic se comporta similar în conditii similare, în momente diferite, constient sau nu, putem vorbi si de existenta unui comportament similar în ceea ce priveste exercitarea actului de conducere. Una din abordarile importante privind legatura dintre actul de conducere si performanta organizationala este abordarea comportamentala care considera ca performanta în arta conducerii depinde de stilul si maniera sefului de a se comporta.

Comportamentele de conducere pot fi masurate numai indirect prin intermendiul perceptiilor si a atitudinilor subalternilor in raport cu seful. Aceasta este o intelegere partial eronata a masurarii abilitatilor si performantelor sefilor.

Un argument teoretic al problemei reiese din definitia stilului de conducere ca model de comportament constant al conducatorului, asa cum este perceput de altii . Perceptual de alti, adica in mod indirect, de toate persoanele cu care intra in contact si asupra carora isi exercita sau nu puterea la locul de munca.

Insa, conducatorul are o anumita perceptie despre propriul stil, perceptie ce-si pune amprenta asupra activitatii sale, în timp ce subordonatii vor actiona în conformitate cu propria lor perceptie. Situatia ideala ar fi ca perceptiile subordonatilor si sefului sa se suprapuna peste determinarea obiectiva a stilului. Orice sef ar trebui sa se întrebe care este imaginea subordonatilor lui în ceea ce priveste propriul stil de conducere, de natura raspunsului depinzând rezolvarea multor probleme din cadrul organizatiilor.

Studiile publicate in ultimi ani in urma analizarii evenimentelor din jurul nostru au demonstrat ca majoritatea companiilor din Romania sufera de sindromul organizatiei pasiv-agresive. Excesul de autoritate, problemele de comunicare, lipsa unei viziuni si a mijloacelor prin care obiectivele departamentale si personale sa fie aliniate la aceasta, orientarea excesiva spre generarea de profit imediat, necorelarea aportului individual cu recompensele primite - iata cateva dintre probleme.