Creearea sistemului de protecție socială în România

Capitularea sistemului de protecție socială, s-a realizat în strânsă relație cu fenomenul invalidității. Mai concret, în 1948 s-a creat un sistem național de expertiză a capacității de muncă. Acest sistem era conceput pt a controla fenomenul invalidității care oferea anumite drepturi pe linie de asigurări sociale persoanelor care își pierdeau total sau parțial capacitatea ed muncă. Filosofia acestui sistem era de probveniență sovietică.

În acest scop s-au creat niște comisii de expertiză medicală în fiecare județ. Care era menirea acestor comisii? De a verifica situația celor care aveau afectată capacitatea de muncă și emiteau niște decizii drept de încadrare în grade de invaliditate. Există 3 grade:

Gr I, care echivalează cu pierderea în totalitate sau în cea mai mare parte a capacității de muncă asociată cu pierderea capacității de autoservire. Această calitate de invaliditate de gr I deschidea dreptul la o pensie, stabilită în funcție de vechime etc.

Gr II, echivalent cu pierderea în cea mai mare parte a capacității de muncă, fără afectarea acelei capacități de autoservire.

Gr III de invaliditate, echivalent cu pierderea pe jumătate a capacității de muncă, ceea ce înseamnă că persoana nu mai poate să presteze activitate în condițiile obișnuite de program de muncă, dar acea persoană poate lucra cu un program de 4 ore.

Ce s-a întâmplat după ’89? S-a pus problema creerii unui sistem de protecție socială. S-a creat un organism: Secretariatul de Stat pentru persoanele cu handicap. Acest organism a încercat să pună la punct niște strategii și mecanisme ale sistemului de protecție. Dar toată atenția era centrată pe invaliditate.

În 1992 s-a definit cine este persoana cu handicap, dar era nevoie de un sistem în teritoriu. Creerea unui astfel de sistem în teritoriu nu a fost ușor dar s-a întâmplat ca încadrarea unei persoane cu handicap să se creeze prin intermediul comisiilor. Dar s-a uitat că comisiile se ocupau doar de capacitatea de muncă. Fiindcă handicapul înseamnă mult mai mult decât capacitatea de muncă. Dar aceste comisii au avut nevoie de criterii.

În ’90 s-a schimbat sistemul de impozitare. În timpul comunismului s-a ajuns la un moment dat să nu se mi scrie pe statul de pkltă faptul că se impozitează. Prin ’90, s-a reintrodus sistemul și se preciza faptul că se impozita și se precizau mai multe categorii de persoane pt care se impozitează, printre care și pt persoanele cu handicap. Dar s-a pus problema faptului că nu se știa cine era persoana cu handicap. A apărut o listă în care se precizau simptomele persoanelor cu handicap și astfel se stabilea cine plătea și cine nu plătea impozit.

S-a mai întâmplat ceva. Acele comisii erau nevoite să gestioneze fondurile. Acele comisii, trebuiau să lucreze cu persoanele cu handicap. Dar nr persoanelor cu dizabilități a crescut pe parcursul timpului. Aceste comisii au fost acuzate la un moment dat că sunt prea generoase în acordarea certificatelor cu handicap.

În 1999 s-a schimbat sistemul, în sensul că s-au creat comisii speciale pentru expertizarea handicapului. Dar acestea au provenit de la vechile instituții dar, reprezintă instituții speciale.

În 1999 s-au stabilit 4 grade:

Handicap grav

Handicap accentuat

Handicap mediu

Handicap ușor.

Schimbările care au avut loc a dus la separarea sistemului pt adulți și pt copii.

Care este situația în prezent?