Cumpătarea, factor major în societatea contemporană

I.Cumpătarea în viziunea lui Aristotel

Cumpătarea este de obicei descrisă în termeni referitori la ce se poate abține cineva a face, incluzând constrângerea de a se răzbuna, dar a acționa sub forma non-violenței și a iertării, abținerea de a arăta aroganță, prin comportament umil și modest, auto-controlul de a nu excesa în nimic, prin a fi prudent, și constrângerea de a se enerva excesiv prin instaurarea stării de calm și auto-control. Această abilitate a fost descrisă de gânditori religioși, filozofi, dar și de psihologi ca fiind o virtute. În iconografia clasică, virtutea cumpătării este adesea descrisă ca o femeie mutând apă dintr-un vas într-altul. Este considerată, atât în filozofia grecilor antici și creștinism, cât și în budism și hinduism, a fi una din virtuțiile de cea mai mare importanță. Aristotel (384-322 î.Hr.), ilustrul filozof grec care a pus bazele gândirii critice de astăzi, a scris „Etica nicomahică” - un tratat de morală, de filozofie practică, scriere relevantă zilelor noastre, una dintre cărțile de căpătâi ale culturii europene. Nu e vorba doar de cultură filozofică, ci de sensul cel mai larg (și, în același timp, mai profund) al umanității din noi. Aristotel vorbește în lucrarea sa despre patru virtuți cardinale: curajul, cumpătarea, dreptatea și prudența. Din definirea lor vor porni, spune el, firele ce vor țese echilibrul sufletului în lume. Aristotel explică cum cumpătarea ,, reprezintă măsura justă în ceea ce privește plăcerile”. El consideră că durerea se raportează mult mai puțin în fața cumpătării, decât în fața plăcerilor. După cuvintele lui Aristotel, putem defini natura plăcerilor ce este legată de virtutea cumpătării,ce se împart în două categorii:plăcerile sufletești și plăcerile trupești.În carte sunt prezentate două dorințe:dorința de onoruri și dorința de studiu.Aceste plăceri sunt mai mult simțite de spirit/suflet decât de trup.Nu-i putem numi pe acești oameni cumpătați sau necumpătați.Aristotel face o paralelă și cu persoanele care își petrec timpul pălăvrăgind vrute și nevrute, pierzând timpul cu nenumeroase nimicuri.Asemenea și oamenii ce suferă de pierderi materiale sau care își pierd anumiți prieteni, aceștia nu pot fi numiți nici cumpătați dar nici necumpătați.

Cumpătarea este una din cele șase virtuți în clasificarea psihologiei pozitive, alături de înțelepciune, curaj, umanism, justiție și transcendență. Este caracterizată ca forma de controlare a excesului, fiind exprimată prin caracteristici așa cum sunt modestia, iubirea, prudența, autocontrolul și iertare, fiecare din aceste calități implicând auto-abținerea de a excesa în a manifesta impulsuri precum vanitate, impuls sexual ori furie. Aristotel aseamănă virtutea curajului cu cea a cumpătării, numindu-le ,,virtuți ale părților iraționale ale sufletului”.

Cumpătarea o putem raporta la plăcerile senzoriale, dar nu la toate, deoarece trebuie să avem o doză de discernământ. Găsim în această lucrare o comparație foarte frumoasă în care Aristotel vorbește despre coloristică, în care exemplifică cum în fața culorii, imaginilor și a formelor. Nici pe aceștia nu-i putem numi cumpătați sau necumpătați. Autorul spune în lucrarea sa, că și în acestea ar putea exista o măsură echitabilă. Auzul este și el unul dintre simțurile pe care autorul nostru le exemplifică în lucrarea sa. În această categorie intră cei pasionați de muzică și teatru, nici pe aceștia care se bucură excesiv sau cu moderație de aceasta nu-i putem numi: cumpătați sau necumpătați.

Din acestă categorie a simțurilor face parte și simțul olfactiv. Aici sunt considerați necumpătați cei ce se sunt atrași de parfumul cosmeticelor sau a mâncărilor, acestea trezesc în unele persoane amintirea obiectului unei dorințe, ce trebuie îndeplinită. De exemplu, la animale, această plăcere este legată de acest simț mai mult accidental.Câinii nu resimt plăcerea în a adulmeca mirosul unui iepure, plăcerea vine prin a consuma ce a reușit să vâneze. În concluzie de aceste plăceri putem lega cumpătarea și necumpătarea, plăcerile ce se împărtășesc și cu celelalte ființe vii părând a fi animalice și servile, acestea fiind oferite și legate de simțul tactil și cel al gustului.

Plăcerile ce sunt legate de gust sunt descrise ca fiind foarte puține sau deloc. Aici autorul face o asemănăre cu un degustător regal de mâncare și vinuri, în care nu găsesc în asta o plăcere mai mare. Dacă te bucuri de aceste așa numite plăceri și îți găsești în ele suprema satisfacție în tine se află mai mult un instinct animalic.