Devianță - devianță sexuală

Devianţa

Durkheim (1895) precizează că devianţa există în toate societăţile. El afirmă că, departe de a fi anormală, devianţa este o trăsătură necesară tuturor societăţilor şi îndeplineşte câteva funcţii importante. Definiţiile sociale ale devianţei marchează graniţele comportamentului permisiv, astfel clarificând ceea ce societatea consideră că este o acţiune corectă si potrivită. Etichetarea actelor ca deviante întăreste forţa morală a comportamentului considerat acceptabil de societate. De asemenea, reacţia societăţii la comportamentul deviant deseori măreşte solidaritatea socială, unind oamenii în spatele acelei reacţii.

Devianţa poate servi societatea, ducând la schimbarea socială. Devianţa prezintă alternative la normele si valorile existente. De pildă, potrivit lui Merton, inovaţia este o formă de devianţă care poate fi considerată nu numai pozitivă, ci si absolut necesară dacă o societate nu vrea să stagneze. Cei definiţi devianţi la un moment dat pot deveni eroii viitorului. Oamenii care au luptat să dea femeilor dreptul de a vota au fost consideraţi devianţi la vremea aceea, dar astăzi noi considerăm normal dreptul de a vota al femeilor şi îi lăudăm pe cei care s-au luptat să-l obţină.

Devianţa, aşadar, este comportamentul care diferă de cel obişnuit şi tradiţional. Dacă acest comportament este aplaudat sau condamnat depinde de cine îl apreciază; el depinde şi de zona specifică în care apare. Pe scurt, devianţa este rezultatul unui proces social.

Sociologii nu văd devianţa ca un atribut al persoanei; ea este eticheta atribuită unui anumit comportament faţă de relaţiile şi procesele sociale. Când aceste procese sunt codificate si legiferate de stat, noi numim violarea lor “crimă”. Alte definitii sociale formulate mai putin clar deseori fac ca diferite forme de comportament să fie considerate “ciudate”, “excentrice”, “deosebite” sau “trăsnite”. Aceste comportamente deseori îi fac pe oameni să evite persoana asociată cu ele sau să insiste ca acţiunile persoanei ofensatoare să fie limitate în vreun fel.

Caracteristicile sociologice ale deviantului

Caracteristicile sociologice ale deviantului – preluate din literatura de specialitate şi referitoare la situaţia din ţările dezvoltate/industrializate – oferă numeroase date interesante pentru analiza şi, mai ales, pentru predicţia fenomenului deviant.

Este surprinzător de dificil să identifici tipurile de persoane care comit crime sau au comportamente deviante. Multe astfel de comportamente rămân neînregistrate, deseori pentru că victimele nu sunt identificate sau nu figurează în rapoartele birocraţiei. De fapt, Departamentul de Justiţie al Statelor Unite estimează că ar putea fi de trei ori mai multe crime decât se raportează. Majoritatea statisticilor privitoare la criminali se referă la cei care au fost prinşi, iar în unele cazuri doar la cei care au fost condamnati. Pe scurt, datele asupra criminalilor sunt de aşa natură încât caracterizările tipurilor de oameni care comit crime trebuie să fie experimentale.

Vârsta este asociată cu crima si cu comportamentul deviant. Criminalii si/sau deviantii sunt relativ tineri; cei mai multi sunt adolescenti sau puţin trecuţi de 20 de ani. Acest grup de vârstă explică mai mult de 40% din crimele violente si aproximativ jumătate din toate delictele împotriva proprietăţii. Pe de altă parte, este mai probabil ca delictele gulerelor albe să fie comise de cei care sunt considerabil mai în vârstă.

Genul este, de asemenea, asociat cu crima şi/sau delicvenţa. După toate probabilităţile, bărbaţii comit delicte împotriva proprietăţii de aproximativ patru ori mai mult decât femeile şi cam de nouă ori mai multe crime violente. Această diferenţă între ratele delictelor este datorată mai multor factori. Unele delicte sunt legate automat de gen; violul este esenţialmente o infracţiune masculină, iar prostituţia o infracţiune feminină. De asemenea, agenţii care aplică legea deseori sunt mai sovăielnici în a eticheta femeile drept criminale decât a eticheta bărbaţii. Pe măsură ce drepturile femeilor si ale bărbaţilor devin egale, s-ar putea ca diferenţa în ratele delictelor lor să scadă (Adler si Adler, 1979).

Clasa socială joacă un rol în devianţă/infracţiune. O mai mare parte dintre delicvenţi/devianţi sunt din clasa de jos decât din cea mijlocie si cea de sus. Totuşi, victimele crimelor de asemenea provin disproporţionat din clasa de jos. Mai mult, probabilitatea de a fi arestaţi şi condamnaţi e mai mare pentru oamenii din clasa de jos decât pentru cei din alte clase sociale. Clasa socială este, de asemenea, un factor în diferitele tipuri de delicte comise. Probabilitatea de a comite infracţiuni de “stradă” (tâlhării, atac la persoane) este mai mare pentru cei din clasa de jos. Pe de altă parte, delictele gulerelor albe sunt mai frecvente printre cei din clasele de mijloc şi de sus.

Rasa este implicată în infracţiune într-un mod copleşitor. Americanii africani sunt mult mai frecvent arestaţi decât proporţia lor din populaţie. În 1986, când aceştia constituiau 12% din populaţie, ei formau cam 28% din arestări pentru crime grave, 33% pentru crime împotriva proprietăţii şi 45% pentru crime împotriva persoanei (Biroul Federal de Investigatii al Statelor Unite, 1987). Totuşi, majoritatea criminalilor sunt albi. De asemenea, există o relatie între clasa socială şi rasă care afectează rata criminalităţii. Americanii africani sunt mai frecvent arestati decât sunt albii. De asemenea, probabilitatea de a comite delicte ale gulerelor albe este mai mică pentru americanii africani decât pentru albi.