Educația morală și socializare primară

Conform dicţionarului de pedagogie, educaţia se prezină ca un ansamblu de 3 elemente:

1. ansamblu de acţiuni desfăşurate în mod deliberat într-o societate, în vederea transmiterii şi formarii la noile generaţii a experienţei de munca şi de viaţă, a cunoştinţelor, deprinderilor, comportamentelor şi valorilor acumulate de omenire până în acel moment;

2. efect al activităţilor desfăşurate în vederea formării oamenilor conform unui model propus de societate;

3. proces prin care se formează, se dezvoltă şi se maturizează laturile fundamentale ale fiinţei umane: fizicul, psihicul, moralul, esteticul; cognitivul, afectivul, volitivul; proces de devenire a omului "fiinţă în sine" în "fiinţă pentru sine”.

Pedagogul francez, René Hubert distinge, ca fiind cele mai importante tipuri educaţionale, următoarele cinci : educaţia intelectuală, educaţia estetică, educaţia fizică, educaţia profesională şi educaţia morală.

Educaţia intelectuală ocupă un loc important în ansamblul activităţii educative, multi autori considerând-o ca fiind "axul principal" al întregului demers educativ, întrucât, pe de o parte, integrarea activă a individului în societate nu este posibilă fără ca acesta să asimileze valorile fundamentale acumulate în patrimoniul spiritual al omenirii, iar pe de alta parte, asigură premisele absolut necesare pentru realizarea celorlalte componente ale educaţiei. Se poate aprecia că importanţa deosebita a acestei componente a educaţiei în formarea personalităţii umane este sporită în contextul actual şi datorită creşterii ponderii elementelor de factură intelectuala în cadrul tuturor activităţilor umane.

Educaţia estetică reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane, proiectată şi realizată prin receptarea, evaluarea şi crearea frumosului existent în natură, societate, artă.

Educaţia fizică este disciplina de învăţămînt care le formează elevilor o atitudine conştientă faţă de propriul organism şi exigenţa autoperfecţionării fizice şi

funcţionale, totodată educîndu-i multilateral. Scopul prioritar al educaţiei fizice în gimnaziu va fi formarea motivaţiei de practicare sistematică a exerciţiilor fizice, dezvoltarea calităţilor motrice şi funcţionale ce influenţează starea de sănătate a elevului, constatată prin evaluări efectuate sistematic.

Educaţia profesională este dimensiunea educaţiei care contribuie la formarea şidezvoltarea personalităţii prin activitatea de pregătire a tinerei generaţii pentru o profesie sau meserie, într-un anumit domeniu al vieţii social-economice: industrie, agricultură, învăţământ, sănătate, cultură etc. Aceasta constă în “formarea unui orizont cultural şi tehnologic cu privira la o anumită profesiune, concomitent cu dezvoltarea unor capacităţi, priceperi şi deprinderi necesare exercitării ei” (Nicola, 1994).

Educaţia morală este acea dimensiune a educaţiei prin care se urmăreşte formarea şi dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a personalităţii umane care işi are originea în primii ani ai copilăriei. Aşadar, educaţia morală include un ansamblu de acţiuni menite să faciliteze formarea individului ca subiect moral, care gândeste şi actionează în concordanţă cu cerinţele moralei sociale.

Educaţia morală este acea dimensiune internă a activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii care vizează "ceea ce este mai profund şi mai accentuat subiectiv în fiinţa umană" (Hubert, René).

Esenţa educaţiei morale constă în crearea unui cadru adecvat interiorizării componentelor moralei sociale în structura personalităţii morale a copilului, elaborarea şi introducerea profilului moral tinând cont de normele impuse în societate. Astfel educaţia morală tinde spre fomarea individului ca subiect moral, subiect ce gândeşte şi acţionează în spiritul cerinţelor şi exigenţelor moralei sociale, a idealului, a valorilor, normelor şi regulilor pe care ea le deţine. În procesul formării valorilor morale se respectă o anumită gradaţie specifică particularităţilor de vârstă. Concomitent familiarizării copilului cu normele morale, se formează emoţiile şi sentimentele morale, atitudinile morale, trăsăturile de caracter, convingerile, obisnuinţele ce reprezintă obiective esenţiale ale sistemului initial.

Doi dintre autorii care au abordat educaţia morala sunt Louis Legrand şi Geissler.

Cel dintâi consideră conştiinţa morală ca fiind o cunoaştere a valorilor intipărite în comportamentul persoanei. De obicei noi imitam ceea ce corespunde la un moment dat cu preocupările, dorinţele şi aspiraţiile noastre. Şi de obicei această imitare preia sau îmbracă o serie de nuanţe, în funcţie de personalitatea celui care preia exemplul, cît şi de situaţia în care acţionează.

Privind educaţia morală Geissler se concentrează asupra consecintelor şi problemelor fundamentale ale acesteia. Înainte de transmiterea oricărei valori cognitive, a conţinutului, elevul trebuie să afle că în comportamentul său pătrund necontenit decizii valorice şi trecând prin raţiuni sunt lipsite de consistenţă şi stabilitate. O parte a educaţiei morale trebuie să se rezume la evidenţierea valorilor privind deciziile şi condiţiile unei acceptari sau respingeri diferenţiate.

În năzuinţa către implinire educaţia morală se incadrează într-un centru de însuşire universală, iar omul devine protagonistul esenţial şi măret în calea pe care o iniţiază şi pe care o parcurge pe întregul curs al vieţii.