Empirismul sociologic - Dimitrie Gusti

1.Date biografice

In sociologia romaneasca , Dimitrie Gusti ramane intemeietor de system sociologic,initiatorul si organizatorul actiunii de cercetare a realitatii sociale sub forma de monografii sociologice,intemeietor si conducator de reviste de specialitate(“Arhiva pentru stiinta si reforma sociala”(1919-1944), organ al Institutului Socail Roman, dar din 1937, si organ al Federatiei Internationale a Societatilor si Institutelor de Sociologie, “Sociologie romaneasca”(1936-1944), “Affaires Danubiennes”(1938-1944), fondatorul Asociatiei pentru stiinta si reforma sociala(1918), din care s-a dezvoltat Institutul social roman(1921-1948), creatorul Muzeului satului(1936).

Situandu-se pe o pozitie voluntarista, Gusti atribuia "vointei sociale" un rol determinant in dezvoltarea sociala si concepea realitatea sociala in spirit eclectic, ca o suma de "manifestari" (economice, spirituale, juridice si politice) inauntrul unor "unitati sociale" concrete (ex. satul, orasul, familia etc.). Aceste "manifestari" sunt conditionate, dupa Gusti, de actiunea simultana a mai multor factori ("cadrul cosmologic", "biologic", "psihologic" si "istoric") si guvernate de "legea paralelismului sociologic" si "cadrele" autonome in care descompune Gusti societatea vadesc tendinte de empirism ingust si ignorarea categoriilor sociologice fundamentale. El a initiat si a condus actiunea de cercetare monografica a satelor din România, care a dezvaluit unele date obiective privind situatia grea a taranimii noastre in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, contribuind totodata la largirea cunostintelor despre obiceiurile si cultura mediului rural al epocii.

Principalele lucrari ale lui Gusti sunt: Sociologia razboiului (1915) -; o prima abordare a razboiului cu instrumentele sociologiei; Studii de sociologice si etica (1915); numeroase studii si comunicari stiintifice publicate in perioada interbelica, pe care le va sintetiza in lucrarea Stiinta realitatii sociale (1941) -; publicata in limba franceza. In 1935 infiinteaza revista de sociologie “Sociologia militans”, in care se vor publica studiile sale si ale elevilor sai. Principalele lucrari ale lui Gusti sunt: Soc 9 1 Nascut la Iasi (oras ramas intiparit, datorita lui, ca “cel mai frumos si mai faimos oras al Principatelor danubiene”de pe vremuri),este un elev rezervat si politicos, fara camarazi de joc, dar cu pasiunea lecturii, preferand sa citeasca pana noaptea tarziu.Mereu pleca acasa cu cununa de premiant I si cu bratele incarcate cu cartile primite ca premiu,carti pe care urma sa le citeasca.

Ajunge la 17 ani si jumatate sa ia o hotarare care avea sa-i uimeasca pe ai sai, deoarece el nu cunoscuse decat drumul de la Iasi la Nebuna si Bulcani si inapoi, cerand sa fie lasat sa plece de unul singur in lumea larga pentru a studia peste hotare stiinta despre realitatea sociala.Dupa framantari si discutii,tanarul se decide sa se inscrie la Universitatea din Berlin(1898), insa pe el aceasta nu il satisfacea intelectual si, astfel, ii comunica prietenului sau Fehl intentia de a parasii universitatea pentru a se duce unde lucra Wilhelm Wundt(creatorul si directorul primului Institut de psihologie din lume,adica la Leipzig).Gusti era, de fapt, atras nu numai de marea personalitate a lui Wilhelm Wundt, ci si de fascinanta amintire a lui Johann Wolfgang von Goethe, care studiase si el la Leipzig.

Datorita profundei sete de informatie, de cunostinte, de insusire a tot mai multor valori culturale(lucra toata ziua, zi de zi, uneori si noaptea, vizita muzee, audia concerte, era nelipsit de teatre), stilul sau de lucru a fost intr-o oarecare masura una din cauzele care au dus la o serioasa zdruncinare a sanatatii.La sfatul si recomandarea celebrului Jolly,Dimitrie se interneaza in sanatoriul condus de dr.Barwinski din Turingia.S-a stins din viata la Bucuresti la 30 octombrie 1955,iar pana in 1945, adica cu 10 ani inainte de a se muri, el a fost de partea celor ce luptau pentru pace si progres social ,iar tot ce a facut in anii de dupa razboi a slujit ideea de pace si cooperare intre popoarele lumii. =1=

2.Trasaturi generale ale empirismului sociologic

“Istoria are un talent anume de a demoda locurile comune. Aceasta se poate vedea, de exemplu, în dezvoltarea istoricã a sociologiei. Stereotipul teoreticianului planând în imperiul ideilor pure, necontaminate de fapte lumesti, a devenit repede nu mai putin demodat decât stereotipul cercetãtorului echipat cu chestionar si creion, pasionat de culegerea datelor statistice izolate si lipsite de sens. Aceasta pentru cã, de-a lungul ultimelor decenii, construind lãcasul sociologiei, teoreticianul si cercetãtorul de teren

au învãtat sã lucreze împreunã. si, mai mult decât atât, ei au învãtat sã-si vorbeascã unul altuia în timpul activitãtii lor comune. În unele cazuri, aceasta înseamnã doar cã sociologul a învãtat sã-si vorbeascã siesi, deoarece tot mai mult acelasi om se preocupã atât de teorie, cât si de cercetare. Specializarea si integrarea s-au dezvoltat mânã în mânã. Toate acestea au dus nu numai la constientizarea faptului cã teoria si

cercetarea empiricã trebuie sã interacþioneze, ci si la rezultatul cã ele interactioneazã cu adevãrat.

Ca o consecintã, scade nevoia ca expunerile privind relaþiile dintre teorie si cercetare sã aibã un caracter pe deplin programatic. Existenta unui numãr crescând de cercetãri cu orientare teoreticã face tot mai mult posibilã discutarea cu folos a relatiilor reale dintre ele. Si, asa cum stim toti, nu se resimte lipsa unor astfel de discutii. Revistele nu duc lipsã de astfel de teme. Ele se centreazã, în general, asupra rolului teoriei în

cercetare, prezentând, adesea cu o luciditate admirabilã, functiile teoriei în ce priveste initierea, planificarea si desfãsurarea investigatiei empirice. Dar deoarece aceasta nu este o relatie unidirectionalã, întrucât cele douã preocupãri interactioneazã, poate fi folositor sã examinãm cealaltã directie a interdependentei: rolul cercetãrii empirice în dezvoltarea teoriei sociale.”(Robert K.Merton)

De la aceasta idee putem incepe prin a explica termenul de empirism .Empirismul este doctrina filosofica a testarii, a experimentarii, si a luat intelesul mai specific conform careia toata cunoasterea umana provine in simturi si din experienta.Empirismul respinge ipoteza conform careia oamenii au idei cu care s-au nascut sau ca orice se poate cunoaste fara referinta la experienta.

Cercetatorul incepe cu o supozitie sau ipoteza din care extrage diferite inferente sau operatii de derivare a unui enunt in altul, iar acestea, la randul lor, sunt supuse testarii empirice care confirma sau respinge ipoteza.Cercetarea initiaza, reformuleaza, reorienteaza si clarifica teoria.

1.Serendipitatea -implica faptul neasteptat, aberant si capital care constrange pe cercetator spre o directie noua de investigatie susceptibila sa extinda teoria sau spre o ipoteza noua.

2.Reconstituirea teoriei -atunci cand o schema conceptuala curenta aplicata unor anumite fapte nu le explica adecvat, cercetarea cere insistent reformularea schemei.Acest fapt duce la introducerea unor variabile care nu fusesera sistematic incluse in aceasta schema de analiza;nu pentru ca aceste date fusesera considerate aberante, neasteptate ori incompatibile cu teoria existenta, ci pur si simplu pentru ca nu parusera pertinente.In timp ce serndipitatea se centreaza pe un fapt relevant,dar neglijat mai inainte,care reclama largirea schemei conceptuale.

3.Reorientarea interesului teoretic –in lipsa unui studiu detaliat este dificil sa ajungem la o apreciere generala in aceasta chestiune, dar tendinta insasi pare destul de clara atat in sociologie, cat si in alte discipline;cand date noi, mai inainte inaccesibile, devin utilizabile datorita intrebuintarii unor tehnici noi,teoreticienii isi indreapta atentia analitica asupra implicatiilor acestor date si descopera noi directii de cercetare.

4. Clasificarea conceptelor –cercetarea empirica are nevoie de concepte clare.Cercetarea stimulata de un interes preponderent metodologic poate fi axata asupra dezideratului sau a dorintei exprimate in mod oficial stabilirii relatiilor cauzale, fara a acorda atentia cuvenita analizarii variabilelor implicate de investigatie, acesta putand fi deunumit proiectul unei cercetari lipsite de preocuparea corespunzatoare pentru clarificarea variabilelor principale.

=2=

Succesiunea este adesea inversa.Nu este de ajuns nici sa spui ca cercetarea si teoria trebuie sa fie impreuna daca sociologia vrea sa dea roadele asteptate.Ele trebuie nu numai sa faca schimb de promisiuni solemne, ci sa stie cum sa conlucreze dupa aceea.Indatoririle lor reciproce trebuie sa fie clar definite.