Familia, căsătoria și divorțul

Schimbarea. Traim într-o lume aflata într-o continua schimbare, ce întâmpina mari dificultati si careia adesea pare ca nu-i apartinem. Ne place sau nu, toti trebuie sa ne împacam cu diversitatea de oportunitati si riscuri pe care-l contine o astfel de lume. Nicaieri nu este mai valabila aceasta observatie decât în viata noastra personala si emotionala.

În viata noastra personala avem de-a face acum cu "relatii". Când cineva va întreaba: "Cum mai merge relatia ta?", se refera de obicei la o relatie sexuala. Dar suntem din ce în ce mai preocupati de relatiile cu parintii, cu prietenii si cu altii. Termenul"relatie", aplicat vietii personale, a început sa fie folosit pe scara larga abia acum vreo 20-30 de ani, la fel ca si ideea de-a avea nevoie de "intimitate" si "legaturi" în viata personala.

Faptul ca multi dintre noi, fie ca ne împotrivim sau nu acestor schimbari, ne preocupa în prezent si este reprezentativ pentru transformarile profunde care ne-au afectat viata personala si emotionala de câteva decenii. O relatie este ceva activ , trebuie sa o întretii. Ea depinde de cucerirea încrederii celeilalte persoane pentru a se mentine în timp. Majoritatea tipurilor de relatii sexuale au devenit astfel, în prezent, asemeni casatoriei. Astazi, putem întelege ceea ce se petrece în viata noastra intima doar daca stim câte ceva despre felul în care traiau înaintasii nostri. În acest capitol ne vom ocupa deci mai întâi de evolutia familiei si a casatoriei în vremurile trecute, înainte de a analiza consecintele schimbarilor actuale.

CONCEPTE CHEIE

Trebuie sa definim mai întâi câteva concepte de baza, mai ales acelea de familie, rudenie si casatorie.

O FAMILIE este un grup de persoane legate direct prin relatii de rudenie, ai carei adulti îsi asuma responsabilitatea pentru cresterea copiilor. Legaturile de RUDENIE sunt relatii între indivizi, stabilite fie prin casatorie, fie prin descendenta, care întemeiaza legaturi de sânge (mama, tata, copii, bunici etc).

CASATORIA poate fi definita ca o recunoastere sociala si o uniune sexuala aprobata între doi indivizi adulti. Când doi oameni se casatoresc, ei devin rude; legatura casatoriei largeste aria relatiilor de rudenie. Parinti, frati, surori si alte rude de sânge devin si rude ale partenerului, dupa casatorie. Relatiile de familie sunt întotdeauna recunoscute în cadrul mai larg al gradelor de rudenie. Putem identifica practic în toate societatile, ceea ce sociologii si antropologii numesc nucleul familial, adica doi adulti care locuiesc împreuna cu propriii lor copii sau adoptati. În multe societati traditionale, nucleul familial a fost o parte a unei retele mai largi de rudenie de un tip sau altul. Atunci când rude apropiate, altele decât perechea de soti si copiii lor, locuiesc în aceeasi gospodarie sau se afla într-o relatie apropiata si continua, putem vorbi despre familia largita.

O familie largita poate include bunicii, fratii si sotiile lor, surorile si sotii lor, matusile si nepotii. În societatile occidentale casatoria, si deci si familia, este asociata cu monogamia. Este ilegal ca un barbat sau o femeie sa fie casatorit cu mai mult de o persoana în acelasi timp. Monogamia nu este tipul de casatorie cel mai obisnuit în lume. Într-o comparatie faimoasa a mai multor societati din zilele noastre, George Murdock a evidentiat ca poligamia, care pennite unui sot sau unei sotii sa aiba mai mult de un partener, era acceptata în peste 80% din cazuri (Murdock, 1949). Exista doua tipuri de poligamie: poliginia, în care un barbat poate fi casatorit cu mai mult de o femeie în acelasi timp si poliandria, mai rar întâlnita, în care o femeie poate avea doi sau mai multi soti simultan.

FAMILIA DE-A LUNGUL ISTORIEI

Sociologii credeau odinioara ca înaintea perioadei moderne, forma predominanta de familie în vestul Europei era cea de tip largit. Cercetarile au demonstrat ca aceasta conceptie era gresita. Se pare ca familia nucleara are o întindere mai mare în timp. Gospodaria premoderna era mai cuprinzatoare decât în prezent, dar diferenta nu este remarcabila. În Anglia, de exemplu, de-a lungul secolelor al XVII -lea, al XVIII –lea si al XIX-lea, o familie avea în medie 4,75 persoane. Media actuala în Marea Britanie este de 3,04. Întrucât cifrele vechi includ si servitorii, diferenta între dimensiunile familiei este nesemnificativa. Grupurile de familii largite erau mai importante în estul Europei si în Asia. În Europa premoderna, copiii munceau adesea, ajutându-si parintii în gospodarie, înca de la vârsta de 7-8 ani. Cei care nu ramâneau la ocupatiile familiei paraseau de regula de timpuriu casa parinteasca, pentru a lucra în casele altora sau a face ucenicie.Cei care plecau sa lucreze pentru altii îsi revedeau rareori parintii. Mai erau si alti factori care faceau ca grupurile familiale sa fie chiar mai temporare decât sunt în prezent, în ciuda ratelor ridicate ale divorturilor din zilele noastre. Rata mortalitatii (numarul de morti la mia de locuitori într-un an) era mult mai ridicata, la toate grupele de vârsta. Cel putin un sfert dintre copiii mici, la începuturile epocii moderne în Europa, nu supravietuiau dupa primul an de viata (fata de 1% azi), iar femeile decedau frecvent atunci când nasteau. Decesul copiilor sau a unuia sau a ambilor soti ducea adesea la destramarea relatiilor de familie.

Evolutia vietii de familie

Lawrence Stone,care s-a ocupat de istoria sociologiei a înregistrat unele dintre schimbarile care au dus de la formele premoderne la cele moderne de viata de familie în Europa.

Stone distinge trei faze în evolutia familiei între 1500 si 1800. La începutul acestei perioade, principala forma de familie era cea de tip nuclear, care locuia în gospodarii destul de mici, dar cultiva relatiile puternice în interiorul comunitatii, inclusiv cu alte rude. Aceasta structura familiala nu era clar separata de comunitate.

Dupa parerea lui Stone (desi unii istorici l-au contrazis), pe vremea aceea familia nu era un centru major de atasament emotional sau de dependenta pentru membrii ei. Oamenii nu traiau si nu cautau intimitatea emotionala pe care o asociem azi cu viata de familie. Sexul în cadrul casatoriei nu era privit ca o sursa de placere, ci ca o necesitate, în vederea procrearii. Libertatea individuala de alegere în casatorie si în alte aspecte ale vietii de familie era subordonata intereselor parintilor, ale altor rude sau ale comunitatii. În afara cercurilor aristocrate, unde era uneori încurajata, dragostea erotica sau romantica era privita de catre moralisti si teologi ca fiind o boala.

Asa cum spune Stone, în aceasta perioada familia era "o institutitie deschisa, fara repere, neemotionala si autoritarista ... Ea avea de altfel sio durata destul de scurta, fiind adesea dizolvata prin decesul sotului sau a sotiei sau prin decesul sau plecarea timpurie de-acasa a copiilor" (Stone, 1977). Acestui tip de familie i-a urmat o forma de tranzitie, care a durat de la începutul secolului al XVII-lea pâna la începutul secolului al XVIlI-lea. Acest tip era raspândit mai ales în rândul paturilor sociale superioare, dar era totusi foarte important, deoarece din ele au derivat atitudini care au devenit de atunci relativ universale.

Familia nucleara a devenit o entitate distincta, aparte de alte legaturi de rudenie si de comunitatea locala. Se punea tot mai mult accentul pe importanta dragostei parintesti si maritale, desi se manifesta totodata o crestere a puterii autoritatii din partea tatilor.

În cea de-a treia faza, a evoluat treptat tipul de sistem de familie cu care suntem obisnuiti azi în Occident. Aceasta familie este un grup în care functioneaza legaturi emotionale puternice, care se bucura de un grad sporit de intimitate si se preocupa de cresterea copiilor. Ea este marcata de sporirea individualismului afectiv, formarea legaturilor maritale pe baza selectiei personale, condusa de atractia sexuala sau dragostea romantica. Aspectele sexuale ale dragostei au început sa fie valorificate în interiorul casatoriei în locul relatiilor extramaritale. Familia se orienta spre consum, mai degraba decât spre productie, ca rezultat al raspândirii crescânde a locurilor de munca departe de propria gospodarie.

Asa cum observa John Boswell: În Europa premoderna, casatoria începea de regula ca un aranjament în privinta proprietatii, continua cu cresterea copiilor si se tennina cu dragostea.. Putine cupluri se casatoreau în realitate "din dragoste", dar multe ajungeau sa se iubeasca în timp, în vreme ce conduceau împreuna gospodaria, cresteau copiii si împarteau experientele vietii. Aproape toate epitafurile pastrate dovedesc o profunda afectiune fata de sotul decedat.

Prin contrast, în cea mai mare parte a Occidentului modern, casatoria incepe din dragoste, continua cu cresterea copiilor (acolo unde ei exista) si se termina - adesea - cu probleme referitoare la proprietate, punct în care dragostea este absenta sau doar o amintire îndepartata (Boswell, 1975, p, XXI).