Familia, școala, delincvența juvenilă și rolul asistenței sociale

Delincventa juvenila exista , o spun si datele statistice. Infractionalitatea in randurile minorilor a devenit un fenomen social ce da fiori societatii contemporane atat prin aria de manifestare, cat si prin gradul de pericol social al faptelor savarsite.

Desi delincventa juvenila a detinut si pâna acum cea mai importanta pondere în ce piveste fenomenul manifestarilor agresive si faptelor antisociale, „actuala extindere, îndeosebi prin coborârea vârstei infractorilor si prin antrenarea în fenomen a instantelor scolare (violenta în spatiul instructiv, furtul, consumul de drog, taxa de protectie ceruta elevilor mai mici, etc.) si a fetelor, este fara precedent si genereaza probleme tuturor factorilor responsabili ai societatii.” (Prof. Dr. V. Miftode)

La fel ca si în cazul infractorului adult, cei care s-au ocupat de studiul conduitei delincvente a minorului au ajuns la evidentierea unui profil psihologic al acestuia:

- înclinatia catre agresivitate, fie latenta, fie manifestata, ce este bazata pe un fond de ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate;

- instabilitate emotionala, generata de carente educationale si în ultima instanta de fragilitatea eu-lui;

- indaptare sociala, prevenita din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care individul cauta sa-l suprime, de exemplu prin schimbarea domiciliului sau vagabondaj ori prin evitarea formelor organizate de viata si activitate;

- duplicitatea conduitei manifestata în discordanta dintre doua planuri: unul cel al comportamentului tainic intim în care se realizeaza infractiunea si celalalt, nivelul comportamental de relatie cu societatea prin care îsi tradeaza de cele mai multe ori infractiunea;

- dezechilibrul esential exprimat prin patimi, vicii, perversiuni irosire absurda a banilor, etc.

Sotii Sheldon si Eleonor Gluck (Nitrofan N. 1997) studiind cu ajutorul unei echipe interdiciplinare un lot de 500 de minori delincventi si un lot de minori nedelincventi (lot martor) care erau corespunzatori ca vârsta, sex, statut socio-economic, apartenenta etnica au evidentiat ca delincventii se deosebesc de nedelincventi prin urmatoarele trasaturi mai importante:

- din punct de vedere fizic delincventii sunt cu precadere de constitutie mezomorfica (sunt solizi, cu forta musculara mare);

- ca temperament sunt energici, impulsivi, extrovertiti, agresivi;

- au atitudini ostile sfidatoare, sunt plini de resentimente, sunt încapatânati, dornici de afirmare în grup, cu spirit de aventura;

- din punct de vedere psihologic, tind spre exprimari directe, socio-cultural provin din familii neîntelegatoare, neafective, lipsite de tinuta morala.

J.S. Peters (1957) arata ca în urma efectuarii unor cercetari empirice, nevârstinicii si tinerii care au venit în conflict cu normele legal-morale prezinta urmatoarele caracteristici distincte:

- atitudini nefavorabile fata de legi si fata de munca;

- atitudini necorespunzatoare fata de ei însisi, fata de parinti si fata de alte persoane.

Delincventul este un individ care, aparent, are un surplus de experiente negative, neplacute si care simte ca traieste într-o lume amenintatoare. Sentimentul lui de autoapreciere pare sa fie subminat, de aceea el nu pierde nimic daca este criticat sau încarcerat. Neavând un statut social de aparat, teama de a-l pierde nu îl motiveaza sa faca eforturi pentru a se conforma normelor sociale. El nu-si apreciaza semenii si din aceasta cauza el nici nu pune prea mult pret pe opinia lor. Acest set de atitudini face sa fie extrem de dificila stabilirea de contacte cu el în vederea încercarii de a-l reeduca.