Geopolitică și globalizare - terorismul religios

Fundamentalismul

Fundamentalismul nu este numai o mişcare extremistă, cum se crede adesea.

El este o filosofie, o credinţă şi se bazează pe un sistem selectiv de valori. Selectarea acestora este însă o trecere la limită şi se realizează nu doar prin „decuparea“ unor valori dintre alte valori, ci prin afirmarea exclusivă şi agresivă a celor selectate şi negarea violentă a celor neselectate.

El are ca expresie directă terorismul islamic şi este menit să aducă islamismul, prin orice fel de mijloc, la conducerea planetei, deoarece numai această religie – se crede - este adevărată şi importantă, numai ea are o misiune mesianică.

El vizează lumea întreagă, dar mai ales civilizaţia occidentală, cu leagănul ei european şi configuraţia ei actuală de influenţă americană.

„Terorismul islamic care vizează Europa a evoluat în 15 ani de la un terorism de stat de orientare strategică, promovat mai ales de Iran şi care-şi recruta adepţii îndeosebi din mediul şiit sau apropiat de şiism, la un terorism marginal, fără orizont strategic, care-şi recrutează adepţii dintre elementele periferice (cartiere rău famate, periferice, studenţi marginalizaţi), suniţi şi gata să asimileze toate «jihadurile» în curs de desfăşurare (spre exemplu, cazul algerian).

Acest terorism este greu de reperat (pentru că actorii sunt adesea de naţionalitate europeană şi pot să adopte «jihadul» fără să aibă vreun raport cu ţara lor de origine). Este uneori apropiat de simplul banditism şi se nutreşte dintr-o frustrare împotriva societăţii. Fundamentalismul joacă de acum înainte rolul de executoriu care este acela al Acţiunii Directe şi pe cel al Bandei care-şi face treaba“1 Am putea spune că, din punct de vedere al acţiunilor extreme, fundamentalismul religios a fost una din caracteristicile principale ale secolului al XX-lea. Religia s-a constituit deopotrivă într-un suport al revigorării unor tensiuni vechi, dar şi într-un instrument folosit cu abilitate şi, adesea, cu brutalitate de anumiţi conducători politici pentru legitimarea publică a unor acţiuni.

Procesul de mondializare forţată, efectele colaterale ale acesteia, creşterea sărăciei şi a gradului de insecuritate, concomitent cu mărirea enormă a decalajelor între bogăţie şi sărăcie, între lumea bogată şi lumea săracă şi cu explozia demografică au determinat populaţia să-şi pună speranţele în miracolul credinţei. Iar cea mai afectată populaţie a planetei de pe urma procesului de mondializare, îndeosebi din lupta pentru resurse, a fost şi este cea care trăieşte în lumea islamică. În plus, modul de viaţă islamic, valorile străvechi, inflexibile, respingerea acestei lumi de către civilizaţia occidentală, care o priveşte ca un fel de rezervaţie, s-au constituit în factori de consolidare a islamismului în dimensiunea sa fundamentalistă, exclusivistă, punitivă, agresivă. Fundamentalismul religios, în lumea islamică, ţine loc de naţionalism. El este deasupra naţiunilor, întrucât consideră că toată lumea islamică reprezintă o entitate religioasă şi etno-culturală.

De aceea, în numele legii islamice, grupările fundamentaliste au declanşat războiul sfânt JIHADUL. Acest război, care este foarte complex şi se duce prin toate mijloacele posibile, are două componente:

1. Realizarea şi menţinerea cu orice preţ a unităţii religioase şi etno-culturale a lumii islamice, în acest sens principalele acţiuni fiind îndreptate împotriva „liderilor arabi corupþi” şi pentru impunerea regulilor, legilor şi obiceiurilor islamice;

2. Organizarea şi desfăşurarea unor ample şi diversificate acţiuni împotriva Israelului şi a SUA, ţări pe care fundamentalismul islamic le consideră răspunzătoare pentru situaţia statelor arabe. Organizaţiile şi grupările fundamentaliste islamice declară că menirea lor este să ducă la realizarea acestor obiective, iar legea lor unică este Coranul. Adevărul este că, uneori, jocul de interese a fost mai presus decât Coranul.

În lumea musulmană, Sharia - legea islamică - este considerată o expresie a voinţei lui Allah. Aplicarea acesteia se bazează pe un set de îndatoriri a căror respectare îi face pe supuşii musulmani să devină ţinta favorurilor divine într-o viaţă viitoare. Sharia a fost definitivată la sfârşitului secolului 9, când de altfel a şi apărut sub forma unor manuale laborate de jurişti islamici. În forma ei clasică, legea diferă de sistemele juridice normale prin faptul că nu reprezintă doar un cod care să reglementeze relaţiile dintre oameni, ci legiferează şi legăturile oamenilor cu divinitatea. Strict juridic, Sharia stabileşte limitele legale ale existenţei umane şi are ca principale componente’ „legea penalã” şi „legea familiei”.

Fundamentalismul islamic

„Concise Oxford Dictionar of curent English” defineşte fundamentalismul ca fiind respectarea strictă a preceptelor religioase, în special în cazul religiei islamice.

Încercările de a stabili care sunt trăsăturile fundamentalismului islamic, şi chiar folosirea acestui termen au dus la dezbateri aprinse. Acesta se manifestă ca o întoarcere la credinţa adevărată, într-un Dumnezeu transcendental. Pe de altă parte, fundamentalismul apare ca o ideologie militantă, care implică şi acţiuni politice. Astfel, mişcările fundamentaliste s-au transformat în partide politice din care s-au desprins facţiunile armate. Poziţia acestor grupări s-a schimbat în funcţie de interesele de moment.