Identitatea culturală ca valoare în lumea contemporană

Prin cultura, existenta se îmbogateste cu cea mai profunda varianta a sa. Cultura este semnul vizibil, expresia, figura, trupul acestei variante. Cultura tine deci mai strans de definitia omului decat conformatia sa fizica sau cel putin tot asa de strans”

Lucian Blaga

IDENTITATEA

Termenul identitate este un termen generic folosit in toate stiintele sociale pentru a descrie conceptia si expresia individualitatii unei persoane, conceptie si expresie care sunt determinate inclusiv de afilierile persoanei la diverse grupuri (ceea ce implica identitatea de grup : identitate culturala, naţionala, sociala etc.). Termenul este folosit cu sensuri specifice in domenii de cunoastere diferite precum psihologie, sociologie, psihologie socială

In sociologie, termenul de "identitate" este pus in corelatie cu conceptele de comportament si de rol social.

A vorbi despre identitate inseamna a vorbi despre natura umana si complexitatea ei, despre istoria devenirii omului, a crearii si recrearii lui prin gandire, efort si vointa, inseamna a vorbi despre o fata vizibila, constienta de sine si alta ascunsa ce transpare in ganduri, gesturi, comportamente demne de a fi luate in seama.

Sentimentul de identitate creeaza siguranta, confort psihic, intimitate dar si responsabilitati legate de sarcinile temporare fata de evolutia sociala mai larga a structurilor de apartenenta si de securizare materiala si spirituala ale identitatii.

IDENTITATEA CULTURALA

Identitatea culturala este esenta perenitatii popoarelor; ea confera omului specificitate si grupurilor unitate, caracter irepetabil si ireductibil; ea constituie legatura intre trecutul, prezentul si viitorul lor, cultura conditioneaza intreaga experienta a omului, de la nastere pana la moarte

A priva persoanele sau grupurile de identitatea lor culturala inseamna a le priva de istoria lor, a nega in ultima instanta dreptul lor la existenta.

Omul datoreaza demnitatea sa culturii sale si vocatiei sale de a fi civilizat; de aceea, in filozofia drepturilor omului, un loc central ocupa, dupa viata si integritatea fizica, modurile de exprimare culturala: libertatea de expresie, de constiinta, de gandire, de reuniune si de asociere, dreptul la educatie etc.

Acestea sunt si ratiunile pentru care in preocuparile legate de problematica minoritatilor.

De altfel, dreptul la identitate culturală este o expresie a diversitatii culturale a lumii, a dreptului la diferenta.

Dupa cum este cunoscut, Declaratia asupra rasei si prejudecatilor rasiale, adoptată de Conferinta generala a UNESCO la 27 noiembrie 1978, afirma, in art. 2, ca "Toate persoanele si toate grupurile au dreptul sa se considere si sa fie percepute ca atare".

Dreptul la respectarea identitatii culturale nu trebuie si nu poate sa invite la o perceptie a diferentelor ca o stigmatizare a grupurilor diferite, si in consecinta la tendinta de a le crea o pozitie dezavantajoasa, si nici la negarea asemanarilor persoanelor sau grupurilor respective cu altele, a apartenentei lor la valorile comune culturii si universale.

Societatea contemporana este confruntata cu coruptia fenomenului cultural pe terenul confruntarilor sociale. Daca tensiunile interculturale sunt cunoscute de secole, numai in ultimul timp conceptul de cultura a dobandit o semnificatie politica, prin integrarea explicita a problematicii interculturale in limbajul politic.

Problema identitatii culturale a devenit un subiect din ce in ce mai important in ultimele decenii, cu precadere in context european, datorita nevoii de legitimizare a identitatii culturale europene ca liant al cetatenilor europeni si ca principiu unificator al diferitelor mosteniri culturale.

In acest context, problema unei identitati supranationale se traduce in modurile in care identitatile nationale se integreaza intr-o noua dimensiune, inca neinternalizata.

Putem conceptualiza identitatea culturala drept un sistem autoregulator care reactioneaza la schimbarile din mediu. Atunci cand indivizii se muta dintr-un mediu cultural in altul (de pilda schimba un mediu national cu un altul), sistemul identitar nu "recunoaste" pattern-uri familiare sau reguli cu care era obisnuit. Aceste schimbari determina, de fapt, dezechilibru in sistem.

Conform teoriei sistemelor, orice dezechilibru in sistem duce la schimbari menite sa restabileasca echilibrul intr-o noua forma.

In acest context, efortul adaptativ consta in adoptarea unor pattern-uri culturale noi, care duc la o schimbare temporara (cel putin intr-o prima faza) a identitatii culturale "native" (nationale).