Importanța valorilor liberale în cultura de azi

Sfasiat permanent intre nevoia de ordine si nevoia de specificitate, intre sistemele de reprezentare bazate pe diferenta si obligatia de a norma aceste siteme astfel incat ele sa reduca entropia, omul este, de cand lumea predispus in egala masura sa-si admita determinarile dar si sa incerce sa le depaseasca.E si pricina pentru care conceptul de libertate este, poate, unul dintre cele mai ambigue si mai greu de apropiat dintre toate conceptele de sprijin ale existentei noastre.

Fireste definim diferit libertatea in functie de cultura careia ii apartinem, si azi, ca si ieri, ca si cu mii de ani in urma.Ne e oarecum mai usor sa definim vointa, forta, uneori chiar onoarea, respectul ori loialitatea.Toate, de fapt, concepte operationale reprezentand valori pozitive care depind , evident, de suma elementelor care intra in relatie cu omul – subiect al propriei lui existente.Dar este, de fapt,libertatea un concept cu valoare morala?Greu de spus.Daca am compara, de exemplu, viziunea despre libertate a vechilor indieni cu a grecilor antici, am constata ca, la cei dintai, libertatea e abia efectul ultim al energiei degajate de vointa, efect de rupere din blestemul ciclurilor vitale si de confruntare cu spiritul universal;pe cand la ceilalti ea este mai degraba act in contingent, incercare adesea disperara de a sfasia tesatura continua a unui destin pre-scris.

Si totusi, si la unii si la ceilalti, libertatea nu e un continuum, ci e mai degraba e-liberare, ruptura, salt.Si la unii si la ceilalti, sansele acestei e-liberari sunt minime,inecate intr-o profunda constiinta a zadarniciei.Aceasta constiinta a zadarniciei, e, vrand nevrand, impartasita nu numai de majoritatea politeismelor mai mult sau mai putin complexe, ci si de toate monoteismele cunoscute pana azi, daca-ar fi doar sa ne amintim de preabine cunoscutul „Vanitas vanitatum”...al Ecleziastului.

Neindoielnic, secolul care se incheie acum a facut din libertate un soi de enorma umbrela,sub a carei pata intunecata pe nisip s-au putut ascunde, de-a valma, pacea si agresiunea, generozitatea si puzderia de lasitati de fiecare zi,masacre sangeroase si proiecte de devenire „in vitro”, irationalitatea cea mai sterilizanta si senzualismul cel mai descatusat, paradisurile artificiale si creativitatea cea mai fertila.

Profitand de ambiguitatea insasi a conceptului, sub steagul libertatii au defilat, tantos si decerebrat, cele mai greu de imaginat forme de sclavie , de terorism sau de alienare.Si e dificil de stabilit, acum, daca defilarea s-a incheiat ori continua inca.

Demitizand, in mod sistematic si dezinhibat, orice incercare de a incarca libertatea cu o aura de absolut , ar trebui a precizam, de la bun inceput , ca, macar inlauntrul acestei abordari, ne propunem sa o privim nu numai ca pe o „problema deschisa”, ci si mai ales, ca pe operatorul conceptual al unui sistem deschis.Libertatea are, pentru fiecare dintre noi, atat o valoare rationala cat si una afectiva.Libertatea ar fi deci, pentru moment posibilitatea(unei fiinte,ori a unui proces, ori a unui grup etc.) de a-si atinge in mod natural,organic,scopurile si a-si perspectiva devenirea fara ca alte fiinte,grupuri,procese,elemente exterioare,sa devieze vadit sau sa stopeze brutal aceasta devenire.

De ce ne propunem sa privim libertatea ca pe un operator?Mai intai, pentru ca fiecare dintre noi nu-i putem constata prezenta decat prin absenta, asa cum nu resimtim necesitatea hranei decat atunci cand ne e foame.Apoi, pentru ca,oricum am privi-o,ea nu poate fi apropiata intelegerii noastre decat in miscare, ca o articulatie ce leaga determinarile noastre de puterile noastre,ceea ce am ajuns sa fim cu ceea ce am dori sa fim, s.a.m.d.

De ce sa ne propunem sa vedem libertatea ca pe un operator al unui sistem deschis?Pentru ca, acceptan ca noi insine suntem beneficiarii libertatii noastre de actiune si devenire numai in masura in care, intre determinarile noastre reale si forta noastra reala de a ne indeplini proiectele de viata,exista o articulare corecta, tot astfel intre noi ca fiinte individuale si lumea in care traim trebuie sa se articuleze sisteme coerente,armonice, de determinare(participative) si de proiectare a devenirii.Din clipa in care eu nu pot fi liber decat in masura in care e alterata libertatea celuilalt, sistemul devine unul inchis, iar propria mea libertate se va intoarce impotriva mea,fracturandu-mi sansa de a-mi implini devenirea.Din clipa in care proiectul social e independent de proiectele individuale,el se inchide, se mecanizeaza, si va fi , mai devreme sau mai tarziu, blocat,incapabil sa se implineasca.Este, deci, cu atat mai dificil sa acordam libertatii valoare morala, cu cat,privita ca operator, ea pare sa depaseasca nu numai rigorile unei axe „bine/rau” la nivel individual, ci si la nivelul colectivitatilor.

Libertatea de dezvoltare a unui arbore sufoca libertatea de dezvoltare a altuia de alaturi, daca intre cei doi arbori nu e in mod natural sau artificial,stabilita o anumita distanta optima.Daca tintele eului individual, si detrminarile aceluiasi eu aceluiasi eu, intersecteaza traseului unui vecin , cu determinari similare si tinte asijderea,conflictul este iminent.Nu „libertatea” lor unul fata de celalalt le va media conflictul, ci dimpotriva, ea il va accentua.

Vazuta insa ca operator al unui sistem deschis, libertatea poate fi compensata de un alt operator, si anume disciplina de deschidere a sistemului.Abia din conjugarea liberatii cu responsabilitatea se poate ajunge in sfarsit pe terenul cat de cat mai stabil al valorilor de natura morala.