Instituționalizarea Vârstnicului

REZUMAT

Tema acestei lucrări este „Instituţionalizarea vârstnicului: izolare sau alegere pragmatică?” doreşte să suprindă impactul pe care internarea într-un centru de îngrijire îl are asupra persoanei vârstnice, precum şi modul în care aceasta se raportează la acest statut.

Despre calitatea vieţii din instituţii, se pot spune multe. Se poate vorbi însă de o serie de transformǎri psihologice cu impact negativ asupra persoanei instituţionalizate, care, asociate cu motivul internării, cu starea de bătrâneţe şi boală, generează probleme de adaptare la condiţiile din mediul instituţional, precum şi probleme de relaţionare şi comunicare corespunzătoare la nivelul grupului reprezentat ce asistaţii Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Cluj-Napoca.

Prezenta lucrare este structurată pe două părţi importante: fundamentarea teoretică a lucrării şi partea practică.

În ceea ce priveşte fundamentarea teoretică a lucrării, aceasta s-a bazat pe selectarea unui corp de informaţii relevante pentru acest subiect, pe baza căruia să pot realiza, mai departe, proiectarea activităţilor de cercetare şi intervenţie.

Activitatea practică pe care a presupus-o investigarea şi implementarea unor intervenţii cu scop ameliorativ, realizată la Centru de Îngrijire şi Asistenţă Cluj-Napoca, a urmărit determinarea specificului adaptării vârstnicilor la condiţiile de viaţă din instituţie.

Utilizând doar metode calitative de cercetare, datorită încărcăturii emoţionale şi sensibilităţii tematicii investigate, am obţinut o serie de informaţii relevante cu privire la principalele probleme de adaptare la condiţiile din centru şi la nevoile persoanelor vârstnice, în special legat de aspectul relaţionării şi comunicării.

Aceasta a reprezentat baza pe care au fost selectate metodele de intervenţie şi propuse cele mai relevante obiective de îndeplinit în legătură cu adaptarea vârstnicilor la condiţiile din centru. Pentru aceasta, am ales ca şi metodă consilierea în grup, consilierea individuală şi organizarea de activităţi recreative, fiecare dintre acestea având scopuri clar stabilite.

În urma implementării activităţilor de intervenţie am observat o îmbunătăţire a stării generale a persoanelor în vârstă, care corespunde, de fapt, unui grad mai ridicat de confort psihic pe care aceşti vârstnici şi l-au câştigat în urma participării la activităţile prevăzute prin intervenţie.

MOTIVAŢIE

Interesul crescut pe care îl am pentru vârstnici şi problemele lor şi faptul că pentru mine bătrâneţea este asociată cu înţelepciunea şi experienţa de viaţă, m-a determinat să aleg această temă.

Dedic această lucrare părinţilor mei care nu mai sunt, dar care au avut bucuria să-şi petreacă ultimii ani de viaţă în căsuţa lor, alături de copiii lor şi de toţi cei dragi, şi în mod special mamei mele, care înfruntând multe obstacole ale vieţii, ne-a transmis nu numai credinţă, dragoste şi spirit de sacrificiu dar şi valori care vor dăinui, acelea de empatie şi compasiune pentru cei din jur.

INTRODUCERE

Societatea zilelor noastre, profund orientatǎ spre tineri şi pe problematica specificǎ acestora, are tendinţa de a respinge şi chiar devaloriza vârsta a treia, consideratǎ adesea inutilǎ, nesemnificativǎ şi neimportantǎ. Aceastǎ lipsǎ de respect poate fi întâlnitǎ în societate în ansamblul sǎu, dar şi la locul de muncǎ, în familie, în mass-media, în toate formele sale. Aceastǎ situaţie este contrastantǎ cu ceea ce se întâmpla în societǎţile arhaice şi tradiţionale, unde bǎtrânii se bucurǎ de maximum de autoritate şi respect şi, implicit, protecţie.

Este clar cǎ situaţia idealǎ pentru un vârstnic este de a trǎi, pânǎ la sfârşitul zilelor, în mijlocul familiei sale naturale, care sǎ îi acorde suportul şi afecţiunea de care are nevoie. Însǎ, în multe cazuri, aceasta este, aşa cum am spus, o situaţie idealǎ.