Interviul

Deşi în textele scrise sau cele vorbite subzistă o puternică ambiguitate , interviul rămâne una dintre metodele cele mai uzitate în ştiinţele sociale. Prin interviu căutăm să ne înţelegem semenii. Interviul este o parte consubstanţială sociologiei, intervievarea fiind interacţiune iar sociologia fiind studiul interacţiunilor.

Forme de interviu sociologic

Interviul poate lua variate forme. De exemplu:

1 Schimbul verbal faţă în faţă

2 Interviul de grup faţă în faţă

3 Interviul spontan, informal

4 Interviul planificat

5 Interviul structurat

6 Interviul semistructurat

7 Interviul nestructurat

8 Interviu directiv

9 Interviu semi-directiv

10 Interviu non-directiv

Interviul individual

Am discutat într-unul din capitolele anterioare distincţia, aprig dezbătută în sociologia autohtonă, dintre anchetă şi interviu. Interviul poate fi considerat o metodă în momentul în care obiectivul culegerii datelor îl constituie analiza de tip calitativ, etnografic. Descrierea cantitativă a unei populaţii nu are sens decât pe baza utilizării de eşantioane reprezentative, astfel, orice anchetă care uzează de interviuri pentru a prezenta distribuţia cantitativă a unor variabile într-o populaţie, pe baza unui lot de 30-40 de subiecţi, este fără noimă. Prin urmare, interviul, în varianta pe care o prezentăm noi este specifică orientărilor metodologice subiectiviste ori intepretative, centrate pe explicaţia interpretativă.

În afară de obiectivele ştiinţifice, interviul poate fi utilizat şi în scopuri de marketing, terapeutice sau jurnalistice.

Câteva repere istorice

Printre primele utilizări extensive ale metodelor calitative în cercetarea sociologică putem remarca studiile privind comunităţile urbane ale Şcolii de la Chicago, în care s-a utilizat o combinaţie de observaţie participantă, interviuri informale şi analiză documentară. Thrasher şi-a fundamentat studiul despre membri gangurilor de tineri pe 130 de interviuri calitative. Metodologia calitativă, a cercetării etnografice, a fost elaborată în continuare de Howard Becker şi de Everett Hughes, în anii 50 – 60 când dominantă, ca şi până în anii 90, a fost metodologia cantitativistă, pozitivistă. În anii în care sociologia americană era dominată de personalităţi precum Lazarsfeld sau Merton, corifei ai pozitivismului, metodologia a căpătat şi ea rigoare, precum în cazul teoriei fundamentate, cu accentul pe codificarea datelor sau în cazul etnometodologiei, care căuta proprietăţile invariabile ale acţiunii sociale. Etnometodologii au autacat defapt interviul, deoarece se desfăşoară pe premisa că interlocutorii se înţeleg, pe când, în realitate, se bazează pe intuiţie pentru a umple golurile din înţelegere.

Orientarea etnografică postmodernă, recentă s-a arătat foarte preocupată de asumpţiile şi problemele morale prezente în practica intervievării şi în rolul autoritar al intervievatorului. Aceste preocupări s-au materializat într-o atenţie mai mare acordată vocilor şi emoţiilor respondenţilor ca şi relaţiei dintre respondent şi intervievator.

Interviul individual nestructurat

Iluţ: cele două feluri de adevăruri

Poate fi partea planificată a unei cercetări sau parte care apare „spontan” în cadrul cercetării de teren, fiind utilizată în combinaţie cu alte metode precum observaţia participantă.

Interviul nestructurat: cercetătorul poartă discuţii total libere cu anumiţi membri a comunităţii studiate. Uneori nici măcar tema discuţiei nu este prestabilită.

Iluţ remarcă varietatea deosebită a acestei proceduri de culegere a datelor, varietate care rezultă din problematici, din caracteristicile populaţiei, din locuri diferite.