Libertatea morală și cea interioară

Omul este înzestrat cu raţiune şi voinţă , ceea ce-l face apt de a-şi propune obiective , scopuri , finalităţi pe care să dorească să le realizeze . De asemenea , orice om poate descoperi o serie de obstacole care să-l împiedice să facă acest lucru .

Legile naturii , cele sociale , ceilalţi oameni , accidentele , sunt tot atâtea potenţiale oprelişti ce-l pot împiedica pe om să acţioneze ca o fiinţă liberă .

Omul poate afla dacă forţele ostile pot fi dominate de el sau înlăturate, pentru a deveni liber, sau nu pot fi anihilate . Într-o asemenea situaţie el poate găsi soluţii concrete în ambele cazuri .

În asemenea cazuri concepţia despre libertate decurge din concepţia filosofică despre om ca un “ eu ”, ca o personalitate de sine stătătoare , care vrea să realizeze ceva în viaţa sa , deci să fie liber .

Uneori , omul constată că există piedici în calea dorinţelor şi aspiraţiilor sale ce îl pot opresa, strivi, îl pot împiedica în totalitate să-şi împlinească obiectivele fixate .

Într-o asemenea situaţie omul poate să renunţe la acele obiective pe care ştie sigur, sau a aflat că nu şi le poate înfăptui . Omul îşi poate dori fericire, putere, cunoaştere, dar poate constata că nu şi le poate transforma în realitate, şi atunci ca să evite un sentiment de înfrângere, de eşec sau de irosire, decide să-şi fixeze scopuri pe care ştie că le poate atinge, care-i sunt accesibile .

Totul se produce atunci printr-o manevră de retragere a omului în sine, în forul său psihic interior, în graniţele eului său.

Acel for interior este format din raţiunile, sentimentele , stările, convingerile proprii, într-un cuvânt, sufletul propriu, interior . În acest loc unii oameni se simt bine, siguri, neopresaţi de ceilalţi, sau cel mai bine, se simt pur şi simplu în siguranţă, protejaţi de factorii opresivi din afara lor .

Omul represat de o serie de factori perturbatorii şi potrivnici din afara sa, se poate replia în sinele său pentru a descoperi aici posibilităţi concrete de realizare a acelor scopuri şi aspiraţii pentru care el însuşi are forţe interioare, proprii, pentru a le rezolva . Se detaşează conştient de alţii, de ceilalţi, de factorii negativi şi opresivi din mediul său natural, social de existenţă .

Eul său devine un loc de refugiu, dar un loc sigur , şi această situaţie nu este echivalentă cu o renunţare la scopurile sale , ci cu o acordare a acestora la propriile potenţe creative .

Această retragere în citadela interioară a eului nu este concepută ca o renunţare totală la libertate individuală, ci ca o altă modalitate, mai lesne de realizat pentru ca omul să acceadă totuşi la libertate .

În istoria dezvoltării societăţii, oamenii au gândit şi despre o asemenea libertate care echivalează cu o retragere deliberată , conştientă în interiorul fiinţei psihice, pentru a descoperi acolo forţe necesare realizării unor scopuri accesibile, realizabile .

Astfel filosofia antică, stoică, înţelepţii budişti, asceţii, anahoreţii, sihaştrii au scăpat de o serie de factori negativi, de oprelişti exterioare eului, de jugul societăţii sau al opiniei publice printr-un proces deliberat de transformare interioară, în urma căruia

s-au detaşat de valorile lumii exterioare, pe care au părăsit-o pentru a rămâne, izolaţi şi independenţi, liberi în marginile ei şi invulnerabili la atacurile ei .

În plan macrosocial toate formele de izolaţionism politic, de autorhie economică, de autonomie, ( v. Cuba sau România din perioada de dinainte de 1989 ) nu sunt străine de această atitudine de independenţă forţată .